„În strainatate as fi trait doar pentru mine”

Posted on January 21, 2009 by Sandra Pralong

 

 

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=257&cmd=articol&id=9847

Data:                    21 ianuarie 2009

Autor: Iaromira Popovici

Publicat în:          Dilema Veche, Anul IV, nr. 257

Titlul articolului: „În strainatate as fi trait doar pentru mine

– interviu cu Sandra PRALONG –

Sandra Pralong a absolvit Stiintele politice in Lausanne, urmate de un master in Managementul afacerilor, unul in Drept si Diplomatie, altul in Teorie politica si un doctorat la Paris. Presedinta, din 2006, si a Fundatiei SynergEtica, a lucrat ca inalt functionar ONU, cu experienta in managementul comunicarii si dezvoltarea societatii civile. Ea este cea care a pus pe picioare Fundatia SOROS Romania, in anii 1990. Si a fost consiliera a presedintelui Constantinescu din 1998 pina in 2000.

CV-ul dumneavoastra este impresionant si complicat. Ce sinteti, de fapt?

M-as descrie cel mai bine ca activist, un catalizator. Un activist pentru dezvoltarea unui potential. Fie unul al persoanelor, fie al institutiilor, fie al ideilor si al trecerii lor in fapte… In cazul de fata, incerc sa contribui la dezvoltarea Romaniei ca stat donator, printr-o consultanta pentru Natiunile Unite. Prin intrarea in UE, Romania a devenit un stat considerat “instarit” si capabil sa contribuie la finantarea proiectelor pentru tarile mai putin dezvoltate decit ea. Ca donator de asistenta, am avea obligatia sa contribuim 0,17% din PIB. Dar ideea este ca Romania sa se transforme intr-un nou tip de donator: unul care sa transfere nu doar fonduri, cit un anumit savoir faire despre tranzitie, catre statele din zona. Este o oportunitate colosala ca Romania sa se afirme pe scena internationala.

Ce profesie aveti?

Sint politolog. Tocmai mi-am luat doctoratul la Paris, in aceasta toamna, dupa zece ani de cercetare, pe tema dezvoltarii societatii civile romanesti si a relatiei dintre aceasta si cultura. Fiind acolo in rindul intii, atit in banca observatorilor, cit si a actorilor, am putut sa constat diferentele de energie asociativa intre Transilvania, Moldova si Muntenia, si am incercat sa le analizez. Facultatea de baza a fost cea de Stiinte politice in Elvetia, urmata de un MBA tot acolo, pe urma un master in Relatii internationale la Boston, apoi un altul in Teorie politica la New York.

Stiu ca ati trait o perioada in strainatate. Cum ati plecat din tara?

Am plecat luata de mama care a fugit in 1972. I-au trebuit doi ani sa ma scoata din tara. Cu mari interventii, in 1974, scriindu-i Patriciei Nixon (sotia presedintelui american) o telegrama in momentul in care Nicolae si Elena Ceausescu mergeau sa semneze Clauza natiunii celei mai favorizate la Washington. Telegrama a avut efect. Am ajuns in Elvetia, am facut scoala acolo, m-am maritat, am plecat in Africa sa lucrez, sa predau economie politica la Universitatea din Niamey. Sotul meu a murit intr-un accident si m-am intors la Paris, am lucrat pentru Centrul de dezvoltare al OCDE (Organization for Economic Cooperation and Development) pentru un an, apoi am fost acceptata la o prestigioasa scoala de diplomatie si drept international in SUA.

Vi s-a parut foarte diferit modul de viata din SUA fata de cel european?

Da, e o alta optica – in SUA totul este posibil, daca respecti regulile si muncesti pe brinci. Am ramas in SUA. Am fost stagiar, intre cei doi ani de masterat, la Newsweek, la editia lor internationala. Cei de acolo m-au contactat cind s-a eliberat un post, am dat concurs si l-am luat. Eram responsabila cu suplimentele pe care le scoteau. In a??89 devenisem deja directorul lor de comunicare. Cineva ca mine, un boboc de scoala care fusese un simplu stagiar, a putut, in mai putin de cinci ani, sa fie promovat anual si sa ajunga director al celei de-a doua publicatii ca marime din SUA (prima fiind Time). Nu cunosteam pe nimeni, decit pe fostii absolventi ai scolii. Cheia succesului acolo e doar munca.

Cum ati ajuns sa lucrati in domeniul societatii civile?

Prin job-ul meu eram expusa la proiecte filantropice, culturale, umanitare si la voluntariat. Cind ajungi la o anumita pozitie in cariera, se asteapta de la tine, in SUA, sa dai inapoi comunitatii. Sa faci munca voluntara, benevola. Eu am facut voluntariat la o organizatie pentru apararea drepturilor omului, Helsinki Watch. Acolo m-am intilnit cu George Soros, in perioada Revolutiei romane, pentru ca el a finantat o prima misiune in Romania: Helsinki Watch voia sa se asigure ca noua putere de la Bucuresti respecta drepturile omului si procedurile de drept, inclusiv in ceea ce-i priveste pe fostii lideri comunisti. In acest fel urma ca viitoarea democratie romaneasca sa nu fie subrezita de nerespectarea principiilor statului de drept. In realitate, s-a intimplat exact contrariul.

Cind v-ati intors in tara?

La inceputul lui a??90 am venit in Romania, chiar pe 3 ianuarie, cind s-a deschis aeroportul. Era primul contact cu Romania, din a??74 incoace. Am pus pe picioare Fundatia Soros de aici, am creat echipa. Era prima institutie de acest fel: primul finantator al proiectelor individuale si ale mediului asociativ. Pe romani ma asteptam sa-i gasesc entuziasti, dar erau mai curind recalcitranti si timorati, cu o foarte mare temere fata de viitor. Ceea ce m-a facut sa-mi doresc sa le insuflu curaj si ideea ca se poate. Am dat anunturi la ziar pentru posturile de la fundatie: ceea ce parea o nebunie pe vremea aceea – sa angajezi oameni de pe strada! – l-a surprins chiar si pe George Soros. I-am ales dupa discutia de la interviu si curriculum vitae: o echipa in majoritate formata din ingineri. In afara de Alin Teodorescu, care a fost numit presedinte de catre Soros, printre primii oameni pe care i-am recrutit au fost Nicolae Sandu, Anca Harasim, Ancuta Vamesu, Cristina Guseth, Lorita Constantinescu… Am stabilit, ca regula, ca nu avem voie sa spunem “nu” sau “nu se poate”. Primul care o facea era taxat: trebuia sa puna din banii sai o suta intr-o pusculita si cu ei sa mergem sa mincam. Regula era ca totul se poate. Aceasta a calauzit carierele oamenilor si pe cea a fundatiei: era o atitudine foarte diferita de cea din jur, la epoca respectiva. O alta regula era sa nu spui nimic despre cineva daca nu i-ai zis intii persoanei respective in fata. Deci am eliminat scurt orice birfa. Rolul fundatiei a fost sa imputerniceasca oamenii, sa le dea curaj sa faca proiecte, sa-i expuna la realitatile Occidentului si sa imputerniceasca media independenta.

Rolul dvs. la Fundatia Soros Romania s-a incheiat in a??93…

Mandatul meu de la Soros era sa devin dispensabila sa las fundatia in miini 100% locale. M-am intors la New York, mi-am inceput teza de doctorat si am devenit consultant international, am lucrat pentru Natiunile Unite, Banca Mondiala, USAID, cu proiecte in Armenia, Azerbaidjan. Pina cind a venit la putere presedintele Constantinescu, care m-a intilnit la New York cind faceam lobby pentru Romania. M-a invitat sa fac parte din echipa lui. Am stat doi ani la Cotroceni, responsabila pentru relatia cu diaspora si pentru comunicarea internationala.

Cum priviti perioada, controversata, a administratiei Constantinescu?

Ceea ce a facut administratia Constantinescu pentru Romania este de netagaduit: intrarea noastra in structurile euroatlantice se datoreaza politicii externe curajoase a presedintelui de atunci. In epoca respectiva, marea problema era razboiul din Balcani. Presedintele a permis deschiderea spatiului aerian roman, spre disperarea opozitiei de atunci. Desi considerat un act de sinucidere politica, acesta a permis Romaniei sa aiba beneficii: nu am fi azi in NATO, nici in UE, daca el nu ar fi luat niste decizii foarte transante pro-occidentale si foarte putin politice. Si acordurile de intrare in UE au fost stabilite in vremea premierului Isarescu, cind acesta a salvat Romania de la faliment.

Ce ati facut dupa aceea si ce faceti in momentul de fata?

Am creat o consultanta, Synergy Communications, care a avut drept clienti Dacia si Renault Automotive, Google Inc, Erste Bank etc. Apoi am fost angajata de ONU ca inalt functionar la centrul lor international de la Bratislava, unde am vrut sa am o privire economica asupra dezvoltarii fostelor tari comuniste. Am lucrat acolo pina in 2006, cind m-am intors sa-mi termin teza de doctorat la Paris. Apoi in Romania am pus pe picioare Fundatia SynergEtica, cu ideea ca nimic nu se poate face fara etica. Romania a devenit prospera. Dar nici o prosperitate nu poate fi durabila daca nu e si etica. Daca tai colturile si o iei pe scurtatura, la un moment dat, destinul se razbuna. Fundatia SynergEtica a facut niste proiecte interesante pe tema asta. Am creat un radio pe Internet, Radio ONG, finantat de UE. Am mai organizat o campanie de civilitate, in care am promovat avertismente, parafrazindu-le pe cele de pe tigari: “Nesimtirea ucide!”, “Ura dauneaza grav sanatatii!”… Acum avem un alt proiect prin care invitam liceenii si studentii sa creeze campanii pentru o viata civilizata. Un alt program, “Noii pasoptisti”, se ocupa de romanii care se intorc din strainatate. Public o carte cu 40 de personalitati printre care Gheorghe Zamfir, Neagu Djuvara, Ion Vianu, Principesa Margareta, Mariana Nicolescu, Dan Chisu etc., care povestesc de ce s-au intors, cind aveau lumea la picioare acolo…

De ce ati ales sa ramineti in Romania?

In strainatate as fi trait doar pentru mine. Viata mea ar fi fost benefica doar mie, familiei, job-ului respectiv… Am fost crescuta de un bunic care considera ca viata noastra ne apartine doar in parte. Cealalta parte apartine comunitatii in care ai crescut, careia trebuie sa-i dai ceva inapoi. Cunosc o lume intreaga, am competente unice si vreau sa aduc acest bagaj in Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAUTA



VIDEO


TEDxBucharest

ULTIMELE ARTICOLE

ARHIVA

RETELE SOCIALE