March « 1999 « sandrapralong.eu

Sandra Pralong – Despre proprietate si despre incredere

Posted on March 15, 1999 by Sandra Pralong

Data: 9 – 15 martie 1999

Autor: Gabriela Adamesteanu

Publicat in: Revista 22, Nr. 10 (472), Anul 10

Titlul articolului: Sandra Pralong – Despre proprietate si despre incredere

Ce amintiri ai despre copilaria si adolescenta petrecute in Romania ?

Bunicul meu, Alexandru Budis, a fost general in rezerva, bunica, pictorita, a pictat biserici. Bunicul m-a invatat un lucru extraordinar: sa nu mint niciodata, pentru ca in momentul in care minti, esti vulnerabil la santaj. Bunicul a scris vreo 23 de carti, a fost profesor la Academia Militara, un adevarat personaj. Mama a plecat in ’72 intr-o vizita in strainatate si „a uitat” sa se intoarca. I-au trebuit doi ani ca sa ma scoata din tara, cu extraordinara greutate. Este o femeie fantastic de curajoasa, care a scris la toate organizatiile internationale pentru drepturile omului, la toate ministerele de Afaceri Externe ale tarilor in care Ceausescu, la ora aceea vedeta Vestului, se plimba. Le cerea la toti ajutor sa ma scoata din tara. Trebuie sa ti-o imaginezi pe mama, o femeie foarte frumoasa, dezinvolta, divortata, arhitecta si straina, in Elvetia, o tara destul de conservatoare, inchisa strainilor si, mai ales, femeilor, intr-o meserie de barbat. Era destul de socant pentru ei – ca mama venea la posta din Lutry, un satulet langa Lausanne, si trimitea scrisori la Casa Alba, la Elysée, la Palatul Buckingham, la Regina Angliei. Si, sigur, elvetienii aceia se intrebau daca e normala…Mama inca are raspunsurile de la inalta lume politica, de la Willy Brandt pana la Kissinger, care-i spunea : „Simpatizam cu cauza dumneavoastra, dar acestea sunt afacerile interne ale Romaniei si nu putem sa va ajutam cu nimic.” Ea ne telefona din cand in cand si intr-o seara i-au spus: „Ceausescu este in vizita la Washington.” Ea a avut o idee de geniu, a trimis o telegram la Casa Alba, dar pe numele doamnei Nixon, sa-i ceara, ca mama, sa inteleaga ca unica ei odrasla, minora, este ostatica in Romania. Doua zile dupa ce s-a intors Ceausescu ne-au dat pasaport mie si bunicii. Era in ’74, tocmai intrasem la Arte Plastice si am regretat plecarea. Nu suferisem din cauza regimului, inca. Am plans cand m-au facut pioniera pentru ca eram din familie burgheza.

(more…)

Categorie: Blog