Mobilul principal al actiunii noastre este frica

Posted on June 14, 1999 by Sandra Pralong

clip_image002

Data : 8 – 14 iunie 1999

Autor : Sandra Pralong

Publicat in: Revista 22, Nr. 23, Anul 10

Titlul articolului: Mobilul principal al actiunii noastre este frica

Propun o schita rudimentara de explicatie a diferentelor institutionale intre Est si Vest, pe care le atribui diferentelor de atitudine fata de risc. Ideea este ca asumarea riscului si gestionarea sa conduc la un tip de institutii diferit de cele care rezulta din dorinta de a controla necunoscutul si de a elimina riscul. Explicatia mea incearca sa arate de ce, spre exemplu, democratia si totalitarismul (doua tipuri de organizare politica diametral opuse) sunt diametral opuse mai ales in atitudinea lor fata de risc. Cum orice teza de teorie politica trebuie sa se bazeze pe o anume perceptie despre natura umana, am sa plec de la premisa ca motivatia suprema a fiecaruia dintre noi este aceea de a domina incertitudinea. Cu alte cuvinte, mobilul principal al actiunii noastre este, cred eu, frica. Frica de necunoscut ne obliga sa concepem alte situatii – si deci institutii – care sa ne permita sa gestionam riscul sau sa incercam sa il eliminam.

A fi curajos inseamna a-ti controla frica

Cineva spunea ca a fi curajos nu inseamna a fi fara frica, ci, dimpotriva, a-ti controla frica. Frica este deci deopotriva cea care ne impinge la acte de vitejie – cand o controlam noi pe ea – sau la lasitate si la paralizie, cand ne controleaza ea pe noi. Ca urmare, institutiile pe care le dezvoltam depind de increderea pe care o avem in noi insine si in capacitatea noastra de a controla acel instinct natural al temerii. Atitudinea fata de risc, adica modul in care stim sau nu sa ne gestionam frica, este deci cheia tipului de institutie pe care il cream. Daca ne credem in stare sa gestionam incertitudinea si sa dominam situatiile cu care ne poate confrunta ziua de maine, temeritatea noastra se va reflecta in institutii care lasa viitorul sa se manifeste liber, dupa legile lui. In viata sociala vom incerca sa intelegem aceste legi (ca, de exemplu, cea a pietei), dar nu vom avea pretentia sa le „controlam”, ci le vom utiliza, pur si simplu, in beneficiul nostru. Vom incerca in schimb sa stapanim spaima noastra de necunoscut. Asadar, vom dezvolta capacitatea noastra de a cunoaste (spre exemplu, prin libertatea lasata gandirii, opiniilor si credintei), vom invata sa evaluam probabilitatea evenimentelor de a se produce (prin dezvoltarea stiintei si a tehnologiei) si vom intelege sa gestionam riscul. Dar atentie ! Nuanta este importanta intre dorinta fireasca de a gestiona incertitudinea si cea naiva de a o elimina. Una este o marca de curaj, cealalta de lasitate.

Democratia si liberalismul – institutii ale curajului

Increderea in noi insine si in capacitatea noastra de a trece peste orice obstacol se bazeaza, atat filosofic, cat si istoric, pe ideea existentei unei Providente benefice, in care putem sa avem deci incredere si nu doar „credinta”. Astfel modernitatea politica, democratia reprezentativa si liberalismul sunt rezultatul direct al Reformei ecleziastice a lui Calvin si Luther. Increderea ca fiecare dintre noi poate intra in dialog cu aceasta Providenta – care se manifesta deopotriva in semenii nostri, facandu-ne astfel pe toti cu adevarat „egali” – reprezinta temelia unui sistem institutional cladit nu ca sa elimine incertitudinea, ci ca sa o gestioneze. Astfel, democratia si liberalismul sunt institutii ale „curajului”.

Daca increderea individului in sine ii permite sa accepte incertitudinea ca pe un fapt firesc, atitudinea inversa, lipsa de incredere in sine, este motivul tuturor tentativelor de a elimina necunoscutul. Numai cineva care nu crede ca-si poate controla frica este inspaimantat de orice situatie necunoscuta si devine suspicios. Astfel, institutiile bazate pe ideea de a elimina incertitudinea sunt institutii care provin dintr-o profunda paralizie in fata vietii, din incapacitatea de a domina frica, deci din lasitate. Cand cineva nu are incredere in sine incearca sa controleze totul in jur (in afara de sine). Din pacate, ideea de a controla tot ce poate aduce ziua de maine este pe cat de naiva, pe atat de aroganta. Nu ne putem juca „de-a Dumnezeu”. Nu putem decat cel mult anticipa si gestiona necunoscutul, caci viata insasi e incertitudine, si a elimina tot ce nu putem controla inseamna a elimina insasi viata.

Contrariul increderii este suspiciunea, atat fata de viitor, cat si fata de semenii nostri. Suspiciunea, ca si lasitatea, provin din incapacitatea de a gestiona necunoscutul. Dogma lasilor este ca tot ce nu este controlat devine un factor de risc, si riscul este potential rau. Dar incercand sa eliminam tot ce ar putea fi rau, inevitabil eliminam si ce e bun. De aceea a esuat comunismul: incercand sa elimine orice risc, a eliminat, in acelasi timp, si orice sursa de activitate, necesara pentru a-l gestiona.

Schita de mai sus incearca sa gaseasca natura democratiei si a comunismului intr-o anumita atitudine fata de risc: curaj sau lasitate. Ce sunt institutiile comuniste daca nu acele incercari de a elimina incertitudinea, lasand unei mici elite „grija” asupra a tot ce se poate controla: de la resursele fizice si materiale si pana la gandurile fiecaruia ? Incercand sa controleze totul, comunismul a omorat totul, chiar si spiritul supusilor sai. Infricosati, neobisnuiti sa gestioneze incertitudinea, oamenii s-au ofilit, nutrind unii fata de altii suspiciune si lasitate (acompaniata de aroganta), trasaturi atat de daunatoare astazi, cand noul sistem cere incredere in sine si mai ales curaj. (Doresc sa spun aici, poate cu duritate, ca „barfa” – vorba dusa „pe din spate” – atat de raspandita la noi, este cea mai evidenta si poate cea mai nociva forma de lasitate. Suntem lasi cand nu indraznim sa spunem oamenilor in fata, cu tact, dar cu sinceritate, ceea ce gandim despre ei. Suntem aroganti cand credem ca putem astfel controla ceea ce gandesc ceilalti despre obiectul barfei noastre. Si suntem prosti cand nu ne dam seama ca barfind nu am rezolvat nimic, decat cel mult sa ne facem de ras. Caci „obiectul barfei” nu invata nimic din critica noastra, pe care nu o aude. Deci, chiar atunci cand critica noastra este justificata, nu am contribuit cu nimic ca lucrurile sa se indrepte.).

Revenind la democratie si la economia de piata, nu sunt acestea o incercare de a gestiona riscul si incertitudinea, lasand liber viitorul sa se manifeste in diversitatea si in surpriza sa ? Orice sistem politic cere, pentru a gospodari societatea, o anume masura de control – dar intr-o democratie controlul este in primul rand control de sine, acela care transforma frica in curaj. Acest curaj se manifesta atat la nivel de individ, cat si de societate. Ce este toleranta, daca nu o forma de curaj si de marinimie in fata unor opinii si practici diferite de ale noastre, care ne sporesc incertitudinea si ne maresc potentialul de risc ? Intr-un sistem totalitar reflexul lasitatii este de a elimina diversitatea, de a musamaliza diferentele si de a controla ce nu poate fi eliminat.

Intr-o democratie, riscul si incertitudinea sunt gestionate prin anticipare. Spre pilda, intr-o democratie sanatoasa castiga alegerile acela (sau aceea) care anticipeaza cat mai corect problemele cetatenilor (propunand solutii cat mai viabile), nu cel sau cea care „controleaza” cel mai eficace mintile sau buzunarele lor. La fel intr-o economie de piata: se imbogatesc cei care anticipeaza cu mai multa dibacie nevoile consumatorului, nu cei care incearca sa le controleze gusturile, asa cum se intampla in socialism.

Daca dorim sa cladim cu adevarat o democratie si o economie de piata avem nevoie sa nu schimbam atitudinea fata de risc. Oricine si orice ne tine incatusati in frica si nu ne ajuta sa o dominam, face din noi insine lasi. Pe de alta parte, cine ne da curajul de a aprecia diversitatea, de a asuma riscuri si de a privi viitorul cu certitudinea ca vom izbuti face din noi nu numai niste curajosi, dar niste oameni liberi. Si bogati. Caci bogatia, sufleteasca sau lumeasca, este direct proportionala cu riscul pe care il luam de a crede in destinul nostru. Si maretia acestui destin depinde in primul rand de curajul fiecaruia dintre noi.

Categorie: Blog

CAUTA



VIDEO


TEDxBucharest

ULTIMELE ARTICOLE

ARHIVA

RETELE SOCIALE