October « 2001 « sandrapralong.eu

America si batalia intre bine si rau

Posted on October 1, 2001 by Sandra Pralong

Data: 25 septembrie – 1 octombrie 2001

Autor: Sandra Pralong

Publicat in: Revista 22, Nr. 39 (604), Anul 12

Titlul articolului: America si batalia intre bine si rau

Deunazi, cineva mi-a spus « condoleante ». Cum am parut mirata, a adaugat: “pentru ce se intampla in orasul tau”. Am trait – e adevarat – aproape 20 de ani la NY, din care 15 intr-un apartament care avea vedere direct spre faimoasele WTC. Aveam ferestre mari si oglinzi peste tot, asa ca cele doua turnuri devenisera campioanele mele in fiecare camera – prezente constante, prieteni statornici intr-o viata prea scimbatoare.

Insa mirarea mea la auzul condoleantelor nu avea nimic personal. Prietenul care-mi vorbea, un om de lume, m-a surprins prin aerul sau detasat. Ca si cum distanta fizica intre Bucuresti si New York il punea cumva la adapost – condoleantele sunt pentru ceilalti, cei din familia mortului nu-si spun « condoleante » unul altuia.

Ca si in cazul presedintelui Iliescu, care a rostit doar un plat « Astazi este ziua Americii », in loc de evidentul « Azi suntem cu totii americani » al lui « Schroeder, atacul, pentru multi romania, este problema altora. Dar nu este. In Romania, poate mai mult decat in alte tari din Est, se desfasoara, la alta scara, evident, aceeasi batalie intre « bine » si « rau » care a facut atatea victime, marti 11 septembrie, in America.

Aceasta batalie nu este un razboi intre religii si mai putin intre state. Este o batalie intre doua mentalitati, intre doua viziuni ale lumii si intre doua etici : una este etica regulilor, cealalta este etica scopului care scuza mijloacele.

Pana acum, acest conflict s-a desfasurat mai ales la nivel de sistem politic. Acum a devenit o batalie de zi cu zi a fiecaruia dintre noi, in primul rand cu noi insine. Luptand cu teroristii, Americalupta nu cu un stat, ci cu indivizi – metafora graieste, conflictul intre bine si rau a devenit un conflict individual si o raspundere personala.

Intr-un e-mail, cineva imi scria din New York : « Pentru mine, ideea de a intoarce celalalt obraz a luat sfarsit. Poate, cand terorismul va fi eradicat, imi voi reconsidera atitudinea ».

Ilustratia biblica este apta. De 2000 de ani crestinismul s-a bazat pe ideea ca nu razbunarea oarba, « ochi pentru ochi si dinte pentru dinte », invinge inamicul. Violenta nu face decat sa aduca mai multa violenta. Ca sa rezolvi conflictele – sau pur si simplu ca sa traiesti in societate, unde resursele sunt limitate si deci exista un conflict permanent pentru ele – creezi reguli de procedura, le faci publice si, mai les, accepti ca fiind final verdictul luat in virtutea procedurii pe care ai stabilit-o. De unde, importanta unei participari publice cat mai largi in determinarea regulilor dupa care se conduce cetatea – adica importanta democratiei. Cand primeaza procedura, conflictul, in log sa distruga, devine creator, iar competitia este benefica tuturor.

Timp de cateva sute de ani, Occidentul a functionat precum in Evanghelia lui Ioan, unde “la inceput a fost cuvantul”. In organizarea politica a crestinismului, dupa caderea monarhiilor absolute si, mai nou, a totalitarismului, cuvantul rostit si facut lege devine (sau, in cazul Romaniei, ar trebui sa devina) cuvantul care domneste. Nu oamenii domnesc, ci cuvintele lor. Domnia legii, « statul de drept » asta inseamna – ca aceia care ne conduc nu o fac in mod arbitrar, dupa voia lor, chiar daca este « spre binele nostru ». intr-un stat de drept, voia conducatorilor este constant ingradita de cuvantul legii. Pentru a functiona, un astfel de sistem se bazeaza pe prezumtia de nevinovatie, care apara impotriva nedreptatii : mai bine scapa un criminal, decat sa fie pedepsit un inocent.

In ziua de astazi, in lucruri mari si mici deopotriva, Statele Unite sunt poate exemplul cel mai clar al acestei etici a cuvantului care domneste. Sa-ti dai cuvantul – si sa-l pastrezi, odata ce l-ai dat – este unul dintre primele lucruri care te invata viata in America.

Apogeul acestei etici a fost, cu nici un an in urma, simbolizat de alegerile prezidentiale americane. Pentru prima data in istorie, niste alegeri au fost decise pe criterii nu atat democratice, cat procedurale. Al Gore s-a inclinat, intr-un final, nu in fata « democratiei » care ii acorda votul popular, ci in fata procedurii stabilite de lege, care a strabatut intregul sistem juridic american pana la Curtea Suprema. Gore a fost cat se poate de elocvent in ultimul sau discurs, in care a admis infrangerea, spunand: “Nu-mi place decizia luata si nu sunt de accord cu ea, dar ma inclin in fata ei si o accept”. De ce ? Pentru ca el a acceptat nu rezultatul (scopul), ci procedura (mijloacele) prin care s-a ajuns la un rezultat « just » sin punct de vedere etic. Cu alte cuvinte, Al Gore a acceptat ca scopul (chiar daca este corect, din punctul lui de vedere) nu poate justifica alte mijloace decat cele deja specificate de lege ; el nu a schimbat regulile pentru a avea castig de cauza, asa cum se intampla adeseori la noi.

Pentru acest simplu principiu – ca scopul (chiar nobil) nu scuza mijloacele – este America superioara ca societate. Singur acest principiu garanteaza libertatea si celelalte drepturi care decurg dine a. « Miracolul » economic american a fost posibil pentru ca aceasta etica a cuvantului a prevalat ; bunastarea americana, bogatia si avansurile tehnologice aunt rezultatul, si nu cauza unei societati principiale.

Aceasta etica a fost atacata, marti 11 septembrie, de exact opusul sau : teroristi pentru care scopul scuza orice mijloc – inclisiv propria moarte. Ce va rezulta din acest « clash », nu intre civilizatii, ci intre principii ?

O societate deschisa, in timp de razboi, se inchide, principiile tind sa se piarda cand scopul este insasi supravietuirea. Este faimosul (si periculosul) : « Te faci frate cu dracu’ ca sa treci puntea ».

Dar pana si razboaiele au regulile lor. Mai mult, pana acum americanii au extins etica si la domeniul serviciilor secrete, unde, la adapostul lipsei de transparenta, tentatia de a uita de reguli este mare. Astfel, in 1976, Casa Alba a adoptat o interdictie impotriva asasinatelor politice, ca urmare a incercarii nereusite a CIA-ului de a-l elimina pe Fidel Castro, iar mai recent, in 1995, Congresul a adoptat o rezolutie care interzice utilizarea ca informatori a persoanelor cu cazier sau care au comis abuzuri impotriva drepturilor omului.

Vazute din afara, astfel de reguli pot parea naive sau, mai rau, ipocrite. Pe vremea administratiei Reagan, scandalul armelor cumparate ilegal din Iran pentru anticomunistii sud-americani arata ca nici in guvernul american nu lipsesc oportunistii care, cateodata, abuzeaza de lege si uita de principii. Dar scandalul public care a condus la destituirea lui Oliver North, acuzat ca a orchestrat intregul targ cunoscut drept « Iran-Contra », arata ca, deaparte de a accepta ca scopul scuza mijloacele, societatea americana se apara vehement impotriva sfidarii principiilor care-i stau la baza.

Astazi, dupa cel mia fioros atac terorist din istorie, se pune intrebarea : va putea continua America sa apere, cu aceeasi vigilenta, regulile care ii stau la baza ? Va putea presedintele Bush sa faca justitie fara razbunare, sa limiteze riposta la adevaratii vinovati, fara sa produca noi victime inocente ? Dintotdeauna in istorie a existat tentatia de a inchide ochii asupra mijloacelor utilizate, pentru a duce la bun sfrasit un plan considerat benefic sau just. Dar f
ascismul si totalitarismul comunist me-au artat unde duce, cand este urmarita in mod sistematic, etica scopului care scuza mijloacele.

Pana acum, americanii au rezistat eroic tentatiei fatale de a uita ca mijloacele utilizate in urmarirea unui obiectiv conteaza chiar mai mult decat obiectivul in sine. Riposta americana impotriva teroristilor se pregateste fara precipitare si fara patima necontrolata. Este important sa ramana asa.

De-a lungul istoriei, americanii au respins cu intelepciune pe acei lideri care au uitat de etica fundamentala a Americii – etica regulilor. Cand au prins un presedinte – pe Richard Nixon – cu minciuna, l-au destituit. Dar s-au poticnit al al doilea. Pentru prima oara in mod public, in legatura cu Bill Clinton, scopul partizan a permis ca o minciuna demonstrata sa ramana nepedepsita.

Sper in continuare ca cea de-a doua tara a mea – America – sa continue, principiala, si acum, cand tentatia derapajului este cea mai mare. Ca in filmele de odinioara, sper ca politicienii americani sa ne dea o lectie, noua tuturor, despre binele care invinge cu armele binelui, si nu imprumutand din arsenalul ticalosilor. Maretia unui om, ca si a unei natiuni, consta in abilitatea de a-si respecta cu sfaintenie cuvantul dat – a respecta deci regulile stabilite. Asta inseamna « justitia fara razbunare ».

Nu cred in pacifism impotriva terorismului – este o prostie. Dar nu este o prostie, nici o slabiciune, sa fii ingradit in continuare de propriile-ti reguli, tocami atunci cand lupti pentru a le salva.

« Daca faci ca ei, esti ca ei » – este unul dintre cele mai importante talcuri pe care le-am invatat in America. Un talc asupra caruia de multe ori m-am gandit ca, spre pilda, politicienii din Romania care se vor democrati ar trebui sa reflecteze indelung.

In Romania, tentatia scopului care scuza mijloacele este permanenta. Cati respecte regulile, chiar atunci cand sunt obligati sa o faca ? Si, mai ales, cati le respecta de bunavoi ? I tara noatra, mult prea grabita de a ajunge altundeva decat unde este – dar unde ? – , primele lucruri calcate in picioare, in graba oarba, sunt tocami regulile care ar trebui sa ne retina.

Ce este rau in avea cat mai putine reguli si in a permite fiecaruia sa-si realizeze scopul ? Nimic, in afara de faptul ca nu toti pot ajunge acolo unde-si doresc, decat daca toti se pun de acord pe aceleasi reguli. Si daca toti stabilesc impreuna si regulile care permit schimbarea…regulilor. Dat fiind ca fiecare are alt obiectiv – pe care este liber si indreptatit sa-l urmareasca – , respectarea regulilor comune este singura garantie a fiecaruia ca scopul sau, ca si al celorlalti, se poate realiza.

In minte, derulez incontinuu o banda imaginara : deasupra Pittsburgului, la bordul celui de al 4-lea avion, o mana de oameni, intelegand in fine ce se petrece, in loc sa sara isterici la beregata teroristilor, isi pastreaza suficient sange rece ca sa voteze daca sa-i atace sau nu pe atacatori. Sange rece. Autocontrol. Calcul. Chibzuinta. God Bless America ! Si, mai ales, pe americani. Pentru ca acest popor sa ne arate in continuare ce inseamna civilizatia pe care o aparam.

Categorie: Blog