Pot face tinerii cariera in Romania?

Posted on October 18, 1999 by Sandra Pralong

Data: 12 – 18 octombrie 1999

Autor: Madalina Schiopu si Bogdan Pitaru

Publicat in: Revista 22, Nr. 41 (503), Anul 10

Titlul articolului: Pot face tinerii cariera in Romania?

Pe data de 23 septembrie 1999, la sediul Uniunii Scriitorilor, a avut loc dezbaterea cu tema Pot face tinerii cariera in Romania?, organizata de Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA) si revista 22.

La dezbatere au participat Elin Ranneberg-Nilsen (reprezentant UNFPA in Romania), Razvan Ungureanu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe), Cristian Preda (consilier prezidential), Alexandru Serban (director, Connex), Eduard Hellvig (consilier, Ministerul de Interne) ; tineri de la Fundatia « Tineri pentru tineri », Asociatia Tineretului Liber, elevi si studenti. Discutiile au fost moderate de Sandra Pralong (consilier prezidential).

Rolul UNFPA in Romania

ELIN RANNEBERG-NILSEN (reprezentanta UNFPA in Romania): Rolul UNFPA in Romania este acela de a sprijini eforturile Guvernului, ca si al organizatiilor neguvernamentale, pentru a imbunatati situatia sanatatii reporducerii. Colaboram cu Guvernul Romaniei, mai cu seama in ceea ce priveste reducerea ratei mortalitatii materne, a avorturilor, a incidentei bolilor cu transmitere sexuala si a numarului de sarcini nedorite. Cum se face ca UNFPA organizeaza o intalnire cu tema : Pot face tinerii cariera in Romania ? Anul acesta, pe 12 octombrie, populatia Terrei va numara 6 miliarde de oameni. Aproape jumatate sunt sub 25 de ani. Peste 1 miliard cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani traiesc azi pep amant, ei sunt parintii generatiilor viitoare si formeaza cea mai numeroasa generatie de tineri cunoscuta in istorie. Este un fapt ca tinerii pot avea un rol important in dezvoltarea tarii lor si a lumii. Cand ne-am intalnit sa stabilim cum putem marca Ziua celor 6 miliarde, mi s-a spus ca tinerii din Romania nu au foarte mari sperante legate de viitorul lor aici, in tara, si ca multi viseaza sa-si faca o cariera in strainatate. De aceea, sper ca invitatii nostri de azi ne vor impartasi din experientele personale, pentru ca ei au reusit sa-si cladeasca o cariera. Ar fi interesant sa vedem cum considera dansii ca pot fi tinerii pormovati si sprijiniti.

SANDRA PRALONG (consilier prezidential): Remarc trei aspecte importante in discutarea acestei teme : 1) tineretea – iar aici suntem cu totii tineri ; 2) cariera – imi inchipui ca nu exista aici cineva care sa nu aiba veleitati si care nu ar vrea sa urmeze o cariera ; 3) cariera la care visati se poate realiza aici sau peste hotare.

DANIEL CALIN (voluntar, Fundatia « Tineri pentru tineri »): Organizarea acestei intalniri ne ajuta sa ne spunem pasurile. Avem aici o discutie cu doua aspecte : ce asteptati de la noi si ce putem astepta noi de la aceasta discutie.

Am dori ca tinerii sa nu plece cu frustrarea unei despartiri definitive

SANDRA PRALONG : Sa va spun ce astept, eu nefacand parte dintre organizatori, ci fiind invitata. Acum am o functie de raspundere in cadrul structuriloir statului, aceea de a ma ocupa de relatia Presedintiei cu romanii de pretutindeni. Am fost aleasa pentru faptul ca am trait in strainatate si pentru ca am hotarat sa imi fac o a doua parte din cariera in Romania. Am venit efectiv cu primul avion civil care a aterizat pe Otopeni dupa revolutie, pe 3 ianuarie ’90. Mi se parea ca nu era posibil sa stau departe de tara mea cand se intamplau lucruri importante si care-mi dadeau posibilitatea sa revin acolo une toata viata mi-am dorit. Aveam 16 ani cand, impreuna cu mama, am parasit Romania si am plans multa vreme din cauza acestei despartiri. M-am intors in Romania din cauza dorului de casa, fara sa fi fost hotarata sa raman aici. Mai tarziu am ajuns la concluzia ca pot sa contribui cu ceva la imbunatatirea situatiei politice din tara unde m-am nascut. La departamentul unde lucrez incercam sa cream si sa consolidam legaturile dintre romani, oriunde ar fi ei, si sa evaluam sprijinul pe care acestia il pot oferi tarii. Nu le mai putem spune tinerilor sa nu plece, pentru ca Romania este o tara deschisa, iar economia e globalizata. Dar am dori ca tinerii sa nu plece trantind usa, sa nu plece cu frustrarea unei despartiri definitive, ci cu idee ca o parte dine i ramane legata inevitabil de tara, oriunde ar fi, atat emotional, lingvistic, cat si spiritual. Dorul e un concept pe care nu l-am inventat noi, romanii, dar despre care stim mai multe, poate, decat altii. E important ca tinerii sa inteleaga ca structurile statului, care sunt inca in plin proces de formare, poate nu asa de repede pe cat ar dori-o tineretea lor, incearca sa schimbe ceva in tara din care fac parte, fara sa astepte ca schimbarea sa fie facuta de altii. Pentru cei care aleg sa lupte aici, cu noi, pe baricade, astept sa vad cum puteam sa-i ajutam dinauntru si cum putem face ca experienta noastra sa fie o marturie ca se poate realiza ceva aici. La Presedintie media de varsta este de cca 35 de ani. Exista o generatie de oameni care au ales sa munceasca pentru o cariera in Romania.

Frica de piedicile puse de oamenii legii

DANIEL CALIN : Ati vorbit de o schimbare. Unde e aceasta? Avem aceleasi probleme, neschimbate in ultimii 10 ani. Se vorbeste, de exemplu, despre coruptie. Vad, in continuare, atatia corupti care traiesc foarte bine. Justitia la noi – e minunata, dar lipseste cu desavarsire.

M-am referit in mod special la justitie, pentru ca m-am confruntat cu probleme legate de ea. Ma numar printre cei care ar dori sa urmeze o cariera aici. Eu vreau sa creez o fundatie culturala si pentru asta am nevoie de legi adecvate si corect aplicate. M-am lovit de birocratie si, in ciuda intentiilor mele bune, ma tem ca voi pierde timpul.

Eu oricum voi face ceea ce mia-m propus. Dar nu ar trebui sa existe frica de legi, de piedicile puse chiar de oamenii legii.

Marea problema a tinerei generatii sunt banii

LAURENTIU GHEORGHE (student la Filosofie): In prezidiul dumneavoastra sunt cinci oameni, dintre care cel putin trei sunt bugetari. Doar domnul Alexandru Serban lucreaza in domeniul privat. Degeaba discutam daca de la 1 octombrie dispar toate facilitatile fiscal, cel putin pentru cei care dorim sa facem ceva. Daniel Calin doreste o fundatie, altii vor sa faca o firma. Poate avem de gand sa cumparam faimoasele case ale domnului Noica. Cum sa facem lucrurile astea, daca nu avem, bani ? Marea problema a tinerei generatii aceasta este : aici nu sunt bani. Degeaba discutam. De ce vreau sa emigrez ? Pentru ca eu, student la filosofie, aici castig 600.000 lei ca preparator. Daca ma duc la Stanford castig 5 dolari pe ora taind cartofi si 10 dolari corectand lucrarile unor indivizi care-l confunda pe Kant cu Mickey Mouse.

Bani sau cariera ?

LAURENTIU GHEORGHE: Singura sansa pentru noi, specialistii pregatiti in anumite domenii, ar fi sa intram intr-o structura bugetara. Cine ar da bani din domeniul privat ? foarte putini. Si asta nu e o solutie.

Ce inseamna pentru noi a face cariera ? Daca lucrezi pentru o institutie cunoscuta, de stat, renunti cel putin la inceput la niste avantaje finaciare pentru o anumita perioada. Mai putem discuta daca sunt destui oameni care vor sa creeze niste structuri competitive, eficiente, daca exsiata legi care sa pemita invatamantului privat sa fie competitiv, daca firmele doresc sa angajeze un tanar pentru talentul sau si daca acestea pot plati mai mult decat statul.

DANIEL CALIN: La noi e foarte greu sa faci si cariera, si bani in acelsi timp.

SANDRA PRALONG: Alexandru, tu faci cariera sau faci bani ?

Notiunea de cariera intr-o firma cu capital si management american

ALEXANDRU SERBAN: Am 29 de ani si sunt de un an si jumatate director la Departamentul Relatii Guvernamentale si Actionari la Connex. Am avut o experienta similara cu a Sandrei, sunt plecat din Romania de la 10 ani, mai devreme decat altii, care au facut aici o perioada de scoala. Dupa ’90 m-am intors cu o varietate de joburi, de activitati, care au acoperit de la sectorul ONG-urilor la domeniul privat si academic. M-am intors din mai multe motive. Din an in an sunt tot mai multi oameni ca mine sau ca Sandra Pralong care se intorc cu experienta castigata, cu cunostinte pe care le-au obtinut cat timp au lucrat sau au trait in Occident, in Europa, SUA, Canada sau alte tari, care vin inapoi cu relatii, capital si resurse. Si nu vin numai pentru ca au rude sau din dragoste de tara. In unele tari, ca SUA, pentru a fi un bun american trebuie sa fi fost si un bun cetatean al tarii din care vii, trebuie sa-ti cunosti radacinile, limba, sa cunosti acele caracteristici care te fac sa fii diferit de ceilalti. Nu exista argumente de ordin sentimental – familia sau dragostea de tara care ii atrage pe romanii care au plecat fie inainte, fie dupa – , ci exista din ce in ce mai multe argumente financiare. Sectorul privat incepe sa acorde sansa tinerilor care vin de a-si fructifica experienta. Eu am lucrat in jurnalistica, am lucrat cu fundatii neguvernamentale din SUA, lucrez acum pentru o firma privata si observ ca aici exista posibilitatea de a-ti extinde activitatea pe o piata care trece prin transformari fundamentale cum nu intalnesti foarte usor nici la Stanford, nici la Harvard. Ceea ce se intampla aici formeaza o experienta greu de gasit in alta parte – pe plan politic, economic, in domeniul social. In Romania ai posibilitatea sa lucrezi pentru o firma care se lanseaza pe piata. Senzatia pe care am avut-o a fost ca se fac lucruri mari, care azi pot avea un impact foarte mic, dar cu rezultate pe termen lung, pe care eu déjà le vad, ca si altii care au avut ocazia sa vina din cand in cand. Eu vad o schimbare in Romania ultimilor 10 ani. Este greu sa obervam aceste schimbari de pe o zip e alta si sa le materializam. E la fel de adevarat ca nu sunt atat de multe schimbari pe cat ar trebui sa fie. Si mie imi pare rau ca sunt mai putini reprezentanti ai sectorului privat care sa-si expuna punctul de vedere.

As vrea sa vorbesc despre ce inseamna cariera profesionala, cum este perceputa notiunea de cariera in sectorul privat de catre o firma nu numai romaneasca, ci si cu capital si management nord-american. Pe langa aspectul financiar, beneficiile pe care o pozitie ti le ofera, exista si acele aspecte de imbunataire a aptitudinilor, a experientei pe care o obtii lucrand intr-un anume sector. Experienta care include si o evolutie profesionala, care poate fi paralela. Un exemplu : departamentul de marketing include foarte multe activitati diferite. Ca sa poti fi promovat pe verticala trebuie sa stii care sunt toate activitatile departamentului si ale frimei respective. Dar exista si grija fireasca pe care firma o poarta pentru sectorul privat, pentru sef, proprietar sau manager, anume : in ce fel sunt rasplatite resursele umane, pe langa recompensa financiara. Este vorba de investitia pe care o firma o face prin crearea de programe de training, de programe care te evalueaza si te stimuleaza sa-ti imbunatatesti palmaresul de aptitudini, tocmai pentru a fi o resursa umana mai buna, pentru o eventuala promovare, cat si in cadrul pietei de lucru. ne dam seama ca este mai bine sa ai imaginea unei firme mari, care a investit bani intr-un sector strategic, dar, in acelasi timp, e important sa se investeasca in resursele umane care, odata castigate, trebuie sa fie mentinute. Nu stiu cat cunosc din subiectele pe care le ating cei care isi cauta un job in sectorul privat, dar pot sa spun cu certitudine ca sunt din ce in ce mai multe firme, nu numai straine, care-si pun asemenea probleme.

Un cerc vicios: accesul la informatii

LAURENTIU GHEORGHE: Dupa 4 ani de facultate, te vezi fara bani in Bucuresti, cautandu-ti o slujba si sunt doua-trei luni in care nu ai ce manca si nu ai unde sa stai. Parintii nu te pot ajuta, pentru ca locuiesc intr-un satuc unde se lucra la IAS, care a disparut. In cele din urma, poate ca-ti gasesti o slujba. Dar in doua-trei luni, pana gasesti, cum traiesti?

Se pune problema accesului la informatii si atunci se ajunge la un cerc vicios. Sigur ca, daca eu am trait doua luni in America, stiu mult mai multe lucruri decat cineva care a stat aici, cunosc acele parghii manageriale care ma ajuta sa obtin un post de conducere intr-o firma mare. Cineva care a stat in Romania nu stie. Nu vreau sa plec din tara, dar ma deranjeaza anormalitatea. Eu nu pot da masura valorii mele in tara, pentru ca nu am un million sa-mi platesc chiria. Iubirea de tara trebuie sa fie lucida, taioasa, nu o iubire care ne indeamna sa strangem cureaua, sa mancam mai putin, pentru ca viitorul va fi luminos. Nu vreau sa accept ideea ca noi am facut primii pasi, iar copii nostri vor trai bine. Pentru noi lucrurile merg prost.

Pentru arta, oriunde vei fi, ai nevoie de capital si palmares

MIHAELA SLAV: Eu as putea sa traiesc nu foarte bine, daca am siguranta ca pentru fiii mei exista un viitor. Cariera mea in asta consta : sa fac toate lucrurile bine, pe masura mea, pentru ca astfel copilul meu sa traiasca bine. Alexandru a vorbit de succesul firmei lui. Dar cum e cu persoanele care vor sa faca arta sau psihologie ? Din cauza asta vreau sa plec. Pentru ca, de exemplu, ca sa-mi trimit o mapa cu lucrari de la universitate in Franta am nevoie de bani si de o persoana care sa mi le duca unde trebuie. Atat. Dupa care voi fi primita. Aici nu este asa.

ALEXANDRU SERBAN: Dar nu este nici o garantie, vorbesc de SUA. Si acolo e nevoie sa cunosti pe cineva, un director de expozitie, etc. la New York, ca si aici, sunt locuri pentru expozitii pe care le poti inchiria, daca iti permit resursele. Arta are nevoie de marketing eficient. Nu e suficient sa pictezi lucrari deosebite. E important si cum ajungi acolo.

MIHAELA SLAV: Eu vreau sa fac scenografie. In Academia de Arte exista posibilitati, fie ca faci bannere sau film. Dar eu nu vreau sa fac bannere.

ALEXANDRU SERBAN: S-ar putea ca la inceput, fie ca esti in Bucuresti sau in SUA, sa speli vase sau sa faci un job care sa-ti permita sa acumulezi resursele, capitalul sau alte lucruri necesare pentru a te prezenta la un moment dat cu alt palmares decta cel pe care il ai cand termini scoala. Nu exista nici o garantie.

Ideea ca in strainatate totul e garantat, iar talentul rasplatit imediat e un pic falsa

SANDRA PRALONG: Cred ca ideea pe care ne-o facem despre strainatate este un pic falsa, ideea ca acolo totul este garantat si ca atlentul este imediat vizibil si rasplatit…Se zice ca toti chelnerii din New York sunt studenti la Academia de teatru si film a orasului. Eu am lucrat in timpul scolii ca sa-mi platesc scolarizarea. Evident ca aici trebuie consolidate structuri care acolo exista déjà. Orice faci aici, fie ca lucrezi la Guvern sau in sectorul privat, trebuie sa incerci sa creezi o institutie, sa creezi o anumita regularizare a unor relatii intre oameni, pozitii si functii. Ca sa ramai aici si sa realizezi ceva trebuie sa ai viziunea unui arhitect. Ca sa pleci in strainatate trebuie sa ai viziunea unui locatar. Dar nici acea locatie nu e garantata, pentru ca vine proprietarul si te da afara. Deci, oriunde ai fi, trebuie sa razbesti in viata cu acelasi curaj. Iar curajul nu este lipsa de frica, ci acel impuls care iti da posibilitatea sa invingi frica. Acolo te duci intr-un cadru déjà consolidat, deci si satisfactia ta va fi mai mica.

Lupta intre generatii si promovarea valorilor

DANIEL CALIN: Exista si problema ca sunt sunt foarte multi care nu vor sa iasa la pensie si sa-i lase pe tinerii care au talent in locul lor. Pe deasupra, au niste conceptii pe care le impun acolo unde lucreaza, iar tinerii trebuie sa se supuna, daca nu vor sa-si piarda locurile de munca.

ADRIANA CRISTEA: Este o lupta intre generatii. E vorba de promovarea valorilor. Daca nu sunt promovate valorile, cat timp nu se face privatizare reala, cat nu va exista concurenta, sistemul de pile, relatii si nepotism va dainui. Si in alte parti exista probabil interventii, totusi sunt angajati si cei care su ceva de spus, care sunt talentati. Tarile care au traversat crize economice si care au acum un standard de viata ridicat au stiut sa-si promoveze adevaratele valori.

LAURENTIU GHEORGHE: Va intreb pe dumneavoastra, reprezentantii statului aflati aici : care sunt acele lucruri pe care le faceti pentru a ne ajuta ?

EDUARD HELLVIG: Acum trei luni am primit o brosura de la o universitate din Cluj, de administratie publica, CV-uri ale absolventilor de facultate. Ministrul Constantin Dudu Ionescu mia- spus sa le studiez, sa mai propun niste nume si sa le contactez. Dar eforturile trebuie sa vina si din partea sistemului educationael, de exemplu, universitatea care a facut brosura.

Cele trei atitudini posibile : abandonul, loialitatea fata de regulile sistemului, angajarea impotriva lui

CRISTIAN PREDA (consilier prezidential): In opinia mea, discutia despre cariera profesionala e putin diferita decat ce s-a spus pana acum. S-a vorbit despre ce inseamna sa faci cariera in sectorul privat. Cred ca povestea unei cariere care cuprinde un plan bine structurat, si care se realizeaza totdeuna in alta parte decat unde te aflii tu, e buna pentru filme. Nu am venit aici in calitate de consilier la Presedintie. Am traversat experiente foarte diferite, si in tara si in afara ei. In momentul de fata am trei slujbe : sunt de 9 ani profesor la Universitate, sunt coordonatorul unei coletii de carti legate de domeniul pe care il profesez – sunt profesor de stiinte politice -, si din primavara sunt si consilier la Presedintie. Incerc sa le fac pe toate trei deodata. Deocamdata reusesc sa gasesc timp pentru toate trei. Pe de alta parte, am o experienta in afra tarii, in masura in care mi-am facut doctoratul in strainatate. Pledez pentru comunicarea intre mai multe experiente. Nu cred ca exista o separate rezervata romanilor intre a lucre in tara si a lucra in strainatate. Cred ca se poate investi experienta capatata in strainatate in ceea ce se face in Romania.

Lucrez cu student, dintre care majoritatea isi fac studiile in afara tarii si se intorc si predau aici sau isi fac carierele in institutiile statului roman, in sectorul privat, etc. as vrea sa va vorbesc despre experienta mea de doi ani jumatate pentru a forma o colectie de carti de stiinte politice. Mi-am dat seama ca numarul de carti din domeniu era destul de mic pentru studentii mei, am facut o oferta Editurii Nemira, am lucrat zi de zi, m-am ocupat de redactare, de cautarea traducatorilor – lucrez cu oameni foarte tineri care fac lucruri admirabile, incantati de ideea de a traduce carti, de aface comentarii. Am scos, e adevarat, cam o carte pe luna, dar nu cred ca in acest moment trebuie sa ma opresc si sa intreb : care este misterul ca am facut toate aceste lucruri ?

Observatia esentiala este ca din ’89 incoace situatia economica, politica, a fost privita sub semnul declinului. De 9 ani incoace, toti, indiferent de locul unde s-a aflat fiecare, anunta sau vad catastrofe iminente sau care s-au produs déjà, cu toate ca, pentru un observator strain, de pilda, exista progrese vizibile. Cineva care n-a mai venit din ’90 incoace si ajunge acum nu mai recunoaste peisajul. In fine, toata lumea s-a obisnuit cu ideea ca totul este in declin, este o catastrofa. Daca luam in serios provocarea si acceptam aceasta premisa pe care fiecare pare sa o ia in considerare in mod individual, cred ca exista trei atitudini in fata acestei situatii, ele schematizand unele din lucrurile pe care le-ati spus mai devreme.

Prima reactive, cea mai simplista, este abandonul. Termenul rezuma foarte bine ceea ce au facut toti cei care au plecat din tara constatand acest declin. Am stat o buna bucata de vreme in Franta si cunosc multi oameni care au plecat din tara cam cu aceleasi ganduri ca ale dumneavoastra. Experientele lor sunt diverse. Cunosc oameni care si-au ratat vietile, care sunt alcoolici si traiesc pe strada. Dar exista si oameni care au reusit admirabil. In aceasta privinta cred ca decizia apartine fiecaruia.

O a doua atitudine tipica in Romania este ceea ce specialistii in stiinte politice numesc loialitatea fata de regulile sistemului. Constatand declinul, insi, indiferent de varsta, tineri sau batrani, cauta sa perpetueze regulile acestui sistem pe care ei il vad in declin. A treia atitudine este contestarea sau angajarea impotriva sistemului, atitudine extrem de populara printre tineri. Stim cu totii ca tinerii denunta aceste structuri pana sa intre in interiorul sistemului. Atunci cand nu intra in aceste structuri pentru a reporduce comportamentele batranilor, tinerii abandoneaza. Contestarea si angajarea impotriva sitemului constituie o atitudine marginala in Romania.

Contestarea sistemului este marginala in Romania

Acest lucru a fost ilustrat de ceea ce s-a discutat aici. Majoritatea celor care au propus solutii au vorbit in termeni impersonali : « sa se promoveze valorile ». nimeni nu a spus : « sa promovam valorile, sa lupatm pentru a impune, fiecare dintre noi, aceste valori ».

DANIEL CALIN: Dar ce putere am eu ca sa promovez valorile ?

CRISTIAN PREDA: Depinde de dumneavoastra. Nu exista retete ale cooperarii sociale pe care dumneavoastra sa le primiti dintr-un manual. Nimeni va va invata acest lucru.

DANIEL CALIN: Noi ne lovim tot timpul de problema lipsei de bai.

CRISTIAN PREDA: Eu am inceput sa fac o coletie de carti cu zero lei. A trebuit sa gasesc si finantare pentru carti, si autori care sa accepte sa traduca pentru sume foarte mici.

SANDRA PRALONG: E o drama faptul ca institutia statului este mitica pentru poporul roman. Cei care au functii importante in stat uita ca sunt in slujba celorlalti, iar cei din afara uita ca ei au puterea, prin votul lor, care este foarte important.

CRISTIAN PREDA: Cred ca trebuie sa lupt aici in fiecare zi, nu doar din 4 in 4 ani sau cand mi se termina micile surse pe care le obtin de nu stiu unde, cu cei care cred eu ca nu au dreptate si incearca sa pastreze vechile structuri si reguli. Lucrez la facultate cu oameni care sunt de varsat dumneavoastra. Si ii aud spunand ceea ce spun si batranii : ca nu se poate schimba nimic, ca totul trebuie facut de altcineva, nu de ei. Se stie si in randul profesorilor, si in randul studentilor de la Universitate ca exista examene trucate. Vad ca acum se discuta pe fata despre probleme care va privesc, cum ar fi repartizarea camerelor de camin. Sunt putini cei curajosi care ies in fata pentru a spune lucrurilor pe nume. Cei mai multi prefera sa vorbeasca in mici cercuri, fara sa faca din toate aceste anomalii o problema generala, iar unii inearca sa se aranjeze, intr-un fel sau altul, cu profesorul cutare care e in principiu contestat.

MIHAELA SLAV: Daca eu voi spune despre profesorul respectiv ca e crupt, cine o sa stea sa ma asculte ?

SANDRA PRALONG: De ce nu te duci la toti cei care au experienta ta ? Aici e vorba despre solidaritate, asta nu ti-o poate da statul.

LAURENTIU GHEORGHE: Trebuie sa ai si forta de a-ti sustine punctul de vedere.

SANDRA PRALONG: Intrati in politica ! Noi am mostenit niste structuri pe care trebuie sa le distrugem pentru ca sa construim altele, in parteneriat cu societatea.

MIHAELA SLAV: Eu, daca vreau sa ma implic intr-un proiect, am probleme cu institutia care se numeste stat. Nu e vorba ca nu vrem sa lupatm sau ca nu vrem sa facem ceva.

Reportare excesiva la stat

ALEXANDRU SERBAN: De ce statul devine o piedica atat de mare in procesul vostru de a alege si pe urma de a dezvolta o cariera ? La o adica, pana foarte recent, statul era intr-adevar cea mai mare firma din aceasta tara, gestiona toate resursele umane, naturale, etc. in momentul de fata statul trebuie sa gestioneze o problema care s-a nascut pe parcursul mai multor decenii si poate ca are cateva prioritati : NATO, privatizarea, sanatatea etc. Dar ce se intampla cu acea initiativa care trebuie sa vina de la fiecare individ ? Poate ca statul incearca sa faca anumite lucruri, dar nu are timpul necesar ca sa fie util pentru voi cand terminati scoala. Reprezentantii statului construiesc ceva care o sa-si dea roadele in 10 sau 20 de ani. Eu, atunci cand am terminat liceul, pregatindu-ma pentru facultate, pentru ca aveam nevoie de bani – acolo problema financiara se punea cu mult inainte sa termini facultatea -, m-am intrebat de unde pot obtine acest venit. Am lucrat o vara intreaga, apoi pe parcursul scolii. Sa zicem ca e un caz aparte. In ’90, vorbind cu multi tineri din Romania, am obsrvat ca erau ingrijorati pentru ca nu se faceau repartizari si eu nu puteam sa inteleg cum poti accepta sa depinzi de cineva care iti da o functie, o pozitie. Ce se intampla daca maine nu-ti mai ofera un loc de munca, pentru ca industria respectiva a dat faliment sau pentru ca nu are timp ?

Lupta pentru promovarea valorilor se duce si in interiorul statului

SANDRA PRALONG: Si in sanul statului, pentru inlaturarea structurilor vechi si a manierelor de a lucra, ce nu corespund cerintelor unei societati moderne, are loc aceeasi revolutie care caracterizeaza intreaga societate romaneasca. Or, pentru acest lucru e nevoie de timp. Valoarea are meritul sa iasa la suprafata nu impusa de cineva din afara sau din ierarhia vreunui partid sau din ierarhia banului sau a puterii. Daca vrei ca intr-adevar valoarea sa fie promovata si ratiunea sa dicteze cea mai buna maniera de a crea noi institutii, e nevoie de timp. In interiorul statului traim aceeasi frustrare ca si voi si avea aceeasi nevoie de ajutor din afara pentru ca valoarea sa se poata manifesta si sa poata aduce solutii rationale problemelor cu care ne confruntam. Si noi traim aceeasi nevoie de promovare a valorii si incercam sa inlaturam aceleasi nonvalori. Deci, undeva, din interior sau din exterior, toti traim aceeasi transformare.

Pierderea unei mici batalii nu trebuie sa duca la abandon

CRISTIAN PREDA: Mi-ar parea rau daca ati inteles ca va reprosez intr-un fel sau altul abandonul sau ineficacitatea. Eu am pornit de la idee ca aflandu-ne aici suntem in orice cazangajati impotriva acestor imobilisme pe care le banuiam mai devreme. Am fost mirat de multe ori constatand ca, pusi in fata enuntarii unor probleme, cei care le cunosc in profunzime dau inapoi, se tem sau refuza sa le faca publice sau sa le dezbata realmente, plecand de la idee ca oricum nu vor ajunge la nici un rezultat. Doar impotriva acestei atitudini am vrut sa protestez. Pentru ca, altfel, eu am o experienta senzationala cu studentii cu care lucrez de atatia ani, am grupuri de lectura pe anumite texte. Am avut, adesea, in ultimul an, intalniri cu reprezentanti ai fundatilor, ai tineretului din partide. Ei spun lucrurile pe care unii dintre dumneavoastrale-au spus aici, au impresia ca totul se pierde, desi toata lumea pare a avea la dispozitie solutiile cele bune.

Ceea ce opun eu acestei atitudini este aceasta confruntare de zi cu zi – insist asupra acestui lucru -, in care poti s apierzi intr-un anumit moment. De asta vroiam sa va sugerez ca pierderea unei batalii nu trebuie sa va duca la abandon. Decizia de a ramane in tara sau a pleca este individuala si eu o respect, indiferent cum e formulata. Dar imi permit sa constat ca e pacat sa abandonezi daca ai pierdut doar o mica batalie, daca n-ai obtinut intr-un anumit moment o bursa. Cunosc oameni care au facut o multime de cereri pana sa poata pleca acolo unde credeau ca-si pot termina studiile. Am cunoscut si astfel de tineri, care au reusit sa obtina o plecare in strainatate pur si simplu din intamplare. Dar e scandalos pentru un tanar, care are mult mai multa imaginatie decat batranii acestei societati, sa abandoneze, sa fie pesimist si sa spuna : « nu s-a schimbat nimic, nu se poate face nimic, ma duc sa curat cartofi la McDonald’s ».

SANDRA PRALONG: Toti avem nostalgia ordinii, toti avem nostalgia unei societati care functioneaza. Nu ordinea ierarhica, ci o adevarata piata de valori.

Astept de la voi nu solutii facile, ci o anumita rigoare in a ne ajuta sa construim un stat unde lucrurile sa se rezolve sanatos, fara pile, fara mita, un stat normal, viabil.

A trece dincolo de critica

CRISTIAN PREDA: Am fost surprins sa constat ca politicienii, atunci atunci cand nu sunt in public, cand nu sunt la conferinte de presa, cand se reunesc pentru a dezbate chestiunile esentiale, critica situatia actuala mai tare decat dumneavoastra sau decat presa. Asta si pentru ca informatiile de care dispun ei sunt mult mai numeroase decat cele care ajung la presa si la opinia publica – ceea ce e firesc, orice putere are un nucleu secret. Problema este ca si in cazul unora dintre ei, si in cazul unei parti a publicului romanesc, nu se trece dincolo de critica. In afara de denuntarea rautatii situatiei, a catastrofei pe care o identificam nu stiu unde, trebuie, in plus, sa actionam. Eu aveam varsta dumneavoastra cu putin inainte de ’89. Diferenta dintre ceea ce era inainte de ’89 si ceea ce este azi e ca inainte de ’89 viitorul nu putea fi descris in nici un fel. Eu nu stiam si am refuzat sa ma intreb ce voi face dupa ce voi termina facultatea. Existau doar niste functii previzibile – profesor sau medic. Acum campul sanselor dumneavoastra este incomparabil mai mare. Ma uit la studentii cu care lucrez si nu-mi vine sa cred ca unii au ajuns in situatia in care fac 3 luni de studii in Romania, se mai duc 6 lui la Paris, mai vin in Romania un semestru, lucreaza pe Internet… Asa ceva nu exista ca element al unui proiect de viitor.

Institutiile trebuie sa aiba o politica de personal pentru a promova valoarea

MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Sunt destul de reticent in privinta discutiilor care antreneaza concepte enorme : statul, generatiile tinere. Daca vreti, este o precautie la care ma indeamna profesia mea – sunt istoric. Pentru cei educati ca mine, realitatea se masoara farmaceutic. Ea conteaza mai mult in aparenta ei minora – minora dimensional sau temprar, nu minora din punctul de vedere al importantei – si mai putin prin spectacularul ei sau prin ceea ce pare impresionant. Pe de alta parte, consider ca intrebarile de genul acesta pornesc mai mult din frustrari interioare personale si ca de obicei se cer vocalizate intr-o intimitate totala. De foarte multe ori, poriectele individuale pornesc discret si ajung sa se implineasca cu mai mult sau mai putin zgomot. Dar ele au o geneza delicata, pentru ca fiecare, pana la urma, isi gandeste viitorul dupa propriile asteptari, dupa propriile forte, daca le cunoaste limitele, sau dupa context. Interogatii de fatada, de genul « ce facem noi ? », sunt – cred ca si voi veti cadea de acord cu mine – exercitii retorice complicate care, desigur, pot genera dezbateri, nu neaparat la o masa rotunda, cat la un pahar de bere. Totul sfarseste intr-un repros la adresa administratiei. Imi asum totusi riscul si incerc sa va dau un raspuns piezis la aceasta intrebare, care pare-mi-se a rezultat de aici, ca esenta a intalnirii. Nu vreau sa recurg la stereotipuri, reproducand prin schimbarea termenilor dictoane celebre : « nu va intrebati ce poate face statul pentru voi, ci ce faceti voi pentru stat » etc. constat insa, si aici vorbesc din proprie experienta, ca sunt foarte putine institutiile importante ale statului roman care isi fac o preocupare de ordin proiectiv, nu numai constatativ, din ceea ce va priveste si pe dumneavoastra. Sunt foarte putine institutiile guvernamentale – trec acum la lucruri foarte pamantesti – care au o politica de personal, o politica de a absorbi valoarea si apoi de a-i crea posibilitatea promovarii, pana cand sa-si atinga nivelul suprem de competenta. Sunt putine pentru ca politicile de personal inainte de 1989 nu existau decat la singular – exista « o singura » politica de personal, care avea o cu totul alta mecanica, o cu totul alta fiziologie : tine cont de criterii ideologice, de extractie sociala, instituia norme aberante de reprezentare. Acum, fiecare institutie ruleaza propriul proiect de existenta si functionare. Preocuparea ca asemenea politici de peronal sa existe ar trebui sa se numere printre obiectivele fundamentale ale fiecarui administrator principal, secundar sau tertiar de institutie, fie el ministru, secretar de stat, fie secretar general. Dau acest exemplu pentru ca imi este foarte propriu. Am venit la MAE incarcat cu un rezidu de tristete. Intr-o sedinta de guvern a trebuit sa conving de ce este nevoie de o academie diplomatica in cadrul Ministerului de Externe.ce este o academie diplomatica ? Titlul s-ar putea sa insele. Nu este o scoala postuniversitara, ci este un nucleu de perfectionare a tinerilor care doresc sa devina diplomati. Intrand in MAE, automat trec prin acest purgatoriu de 9 luni, au o gestatie intelectuala preliminara activitatii diplomatice propriu-zise. Noi am imaginat-o intr-o schema care reproduce intr-catva desenul academic, dar nu este legata nici de MEN, nici de universitati. Imprumuta lectori, conferentiari, pentru a educa tinerii diplomati in spiritul unei minime deprinderi tehnice inainte de a se apuca propriu-zis de munca, de a lucra ca referenti sau ca diplomati la post. Pentru a forma asa ceva, pentru a castiga votul guvernamental necesar in principal pentru o buna conformare administrativa si sustinere financiara, trebuie sa mai obtinem niste bani. Pentru a obtine avize – sunt mai multe ministere care privesc cu acelasi ochi atent infiintarea unei atari institutii – trebuie sa dezvlti un discurs care sa fie extrem de convingator, de clar si care inevitabil sa faca trimitere la fundamentul logic al unei asemenea decizii ministeriale. Domnul ministru Plesu a deschis discutia aceasta in urma cu o spatamana si au aparut tot felul de mici piedici. Unele sunt de natura legislativa, altele pornesc din orgolii nesatisfacute. V-am descris un proiect de asigurare a politicii de personal, proiect care este in acelasi timp generos si pretentios. E generos pentru ca ofera tinerilor care doresc sa devina diplomati posibilitatea ca ei sa intre in MAE si aici sa se decida pentru o cariera diplomatica specifica, si pretentios pentru ca ii selecteaza sever. Din experienta unei asemenea structuri depinde viabilitatea intregii institutii. Am dat un exemplu care poate fi si un raspuns piezis la intrebarea dumneavoastra.

SANDRA PRALONG: Acum, Razvan, te-as intreba, si as dori sa raspunzi cu un caz foarte concret : ce face statul acesta, duoa ’96, ca sa raspunda tinerilor care isi pun problema carierei lor in Romania ?

MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Academia Diplomatica functioneaza déjà de un an si se dovedeste a fi un experiment foarte bun, ceea ce ne arata ca trebuie sa continuam. Ii gandim acum osatura juridica. Unul dintre marile pariuri ale proiectelor administrative este legat de durata. El trebuie sa reziste initiatorilor, timpului, sa supravietuiasca oricarei schimabri de garnitura. Chiar daca pleaca autorii, sa fie viabil proiectul. Aceasta este garantia reformei. Daca asa ceva nu se inatmpla, atunci construim sisific si de fiecare data revenim la decizie. In mode vident, asadar, acum va functiona. Ceea ce ma bucura pe mine mai mult este ca va functiona indiferent de persoanele care se vor afla la conducerea ministerului. Deci, nu se va supune injonctiunii politice, arbitrajului administrativ, o fereste de birocratie, ii garanteaza existenta.

Depinde de voi ca sa va afirmati

ALEXANDRU SERBAN: Lucrand in cadrul unei firme care se uita foarte atent la piata, la acest segment al viitorilor consumatoir si clienti ai societatii, am vazut niste lucruri care pe noi ne incanta – tineretul din Romania e pregatit, e agresiv, este foarte modern si déjà incepe sa gaseasca solutii pentru a se descurca, in ciuda dificultatilor pe care generatia lui, societatea le au. Guvernantii, cei care administreaza aceasta tara, au o sarcina foarte dificila. Dar, neluand in considerare cine este la putere, depinde de voi sa hotarati si sa va afirmati, prin pregatirea pe care o aveti, prin lucrurile pe care le veti acumula in viitor si ramane datoria voastra sa ajungeti la succes, fie individual, fie ca parte dintr-o echipa, firma, funadatie. Aceatea sunt argumentele pentru acre consider ca totusi exista un viitor care « suna bine » pentru generatia tanara in Romania.

Viitorul incepe cand te hoatarsti sa iti iei viata in maini

CRISTIAN PREDA: Si eu as raspunde afirmativ la intrebarea care a lansat dezbatrea de aici : Pot face tinerii cariera in Romnaia ? Exista argumente de fapt care ne ingaduie sa raspundem afirmativ. Inclusiv reclama de la Connex stiu ca este facuta de oameni foarte tineri. Exista argumente de principiu, care au fost invocate de discutia de azi, care ne ingaduie sa raspundem afirmativ. Am mai spus ca sunt, la randul meu, foarte optimist. As incheia cu o vorba a unui autor care imi place – Karl Popper – « Viitorul e deschis”. As aduaga: depinde de noi si in mult mai mare masura de cei care astazi sunt tineri decat de cei care azi sunt mai inaintati in varsta, pur si simplu pentru ca avem mai multa energie.

MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Am sa incerc sa fiu foarte direct. Constatarea disconfortului in relatia cu altii mai in varsta si deci mai bine plasati in societate nu e suficienta. Daca insa o concluzie partiala de acest gen se transorma intr-o fronda activa care inseamna autoresponsabilizarea fata de optiunile de viitor, e perfect. Din acel moment, de fapt, incepe viitorul fiecaruia dintre noi : cand te hotarasti, scrasnind din dinti sau nu, sa-ti iei in maini viata, fara sa astepti un ajutor improbabil si impalpabil din preajma, de la stat sau de la Dumnezeu. Ajutorul divin vine oricum, dar, pana sa prinesti « vestea cea buna », trebuie sa fii convinsa ca o doresti pentru a-ti atinge scopul.