„Sindromul Ceausescu“ – sau cauzele culturale ale catastrofelor aeriene[1]

Posted on January 28, 2014 by Sandra Pralong

Pentru un observator extern, pare greu de inteles de ce accidentul aviatic din Apuseni a starnit atata mediatizare cand, din aceeasi dezorganizare si coruptie generalizate, mor in fiecare an in spitalele din Romania sute de oameni care ar fi trebuit sa supravietuiasca. Dumnezeu sa-i ierte pe Aura Ion si Adrian Iovan, care au platit cu viata lor trezirea noastra colectiva: la un sfert de veac (un sfert de veac!) de la revolutie, realizam in fine ca sistemul pe care l-am tolerat atatia ani nu are cum sa performeze.

Ne dam seama ca institutiile publice sunt disfunctionale, ca putinii oameni competenti care au mai ramas si care sunt devotati serviciului public nu sunt nicicum ascultati de zecile de sefi si sefuleti politici care „stiu mai bine“, sau care doar executa ordinele de la Partid. Realizam ca organigramele din ministere sunt incalcite si au responsabilitati care se bat cap în cap. Intelegem ca adesea, cand un functionar ne spune ca lucrul de bun-simt pe care il cerem „nu intra in atributiile postului“, omul respectiv nu ne cere implicit spaga pentru a-si face treaba, ci ne semnaleaza ca trebuie sa-si asume riscul de a face lucruri care nu sunt in sarcina sa si pentru care poate fi sanctionat.

Este evident ca statul roman este nefunctional pentru ca inca nu s-a reformat, intre altele, la un nivel de baza, cel managerial. Institutiile publice continua sa functioneze ca pe vremea lui Ceausescu, adica prin metoda manageriala numita „comanda si control“, o abordare cel mult potrivita intr-o lume inchisa, unde cu pretul terorii lucrurile pot fi tinute in frau. Insa intr-o lume deschisa, complexa si in perpetua miscare, maniera de a conduce oamenii nu poate fi aceea de a-i controla, ci de a-i motiva sa-si asume raspunderea, nu din frica, ci din aspiratia catre excelenta si din dorinta de fi performanti.

La noi, in institutiile publice, in loc sa se incurajeze eficienta sau performanta, intalnim, la mai toate nivelurile, sindromul Ceausescu, al „vatafului pe mosie“. Structurile piramidale raman osificate, iar comanda si controlul vin din afara, din politic, exact ca in comunism. Ierarhiile publice de la noi sunt cvasi-oarbe la competenta sau la merit, preocuparea majora ramanand mentinerea la putere a sefilor politici care pot astfel delapida in voie banul public. Exact ca inainte de ‘89, cand nimeni nu indraznea sa le ceara socoteala! Un subaltern care vede ca se intampla o neghiobie sau o faradelege in sistem isi pastreaza postul doar cu pretul tacerii sau al complicitatii. Cu alte cuvinte, in loc de un singur PCR acum avem o puzderie, vorba lui Alecu Paleologu. Asta explica si lupta crancena pentru putere la nivel macro, al sefiei statului. In loc sa conlucreze in interesul public, cum ar fi firesc in situatie de criza, partidele se intrec pentru sefie, din iluzia naiva ca in democratie, ca si in comunism, un sef unic poate comanda si controla obedienta tuturor, pentru ca cei care cracnesc risca mazilirea.

Mentalitatea ca „seful stie tot“ si controleaza tot ce misca – sau macar atata ar trebui sa faca – explica si toata tevatura din aceste zile despre „unde era Raed Arafat“ si de ce nu a coordonat operatiunile. Pe de alta parte, aceeasi mentalitate comunista a afectat si Romatsa, o institutie care functiona bine din punct de vedere tehnic si al carei rol este sa dirijeze traficul aerian care tranziteaza deasupra Romaniei (zeci de avioane in fiecare ora). Politicul a intervenit acum cativa ani printr-o HG, atribuind acestei institutii, care are cu totul alta treaba, si coordonarea operatiunilor de salvare in cazul catastrofelor aeriene. La sol! Motiv pentru care a fost achizitionata o aparatura sofisticata si costisitoare. Doar ca la Romatsa politicul a „uitat“ ca trebuie sa si informeze – si sa formeze – in mod adecvat personalul institutiei in legatura cu noile atributiuni. Pana la izbucnirea scandalului, cativa din angajatii Romatsa nici macar nu auzisera ca organizatia lor are astfel de competente. Exact ca in comunism, puterea impune fara sa consulte si fara sa asculte.

Suntem inca tributarii acestei mentalitati la toate nivelurile, iar asta mai genereaza o veriga paguboasa in lantul slabiciunilor. In ultima carte pe care am coordonat-o, „Mai romani decat romanii? – De ce se indragostesc strainii de Romania“,Roberto Musneci observa cu umor ca in  institutiile publice la noi se practica la tot pasul „delegarea catre varf“. Este cealalta fateta a sindromului Ceauaescu: „Vrei putere? Na, ia si puterea, dar si raspunderea mea!“, pare sa fie raspunsul implicit al subalternilor intr-un sistem gestionat prin „comana si control“. De aceea, oameni care pot fi minunati, altruisti, inimosi si eficienti cand sunt in afara institutiilor publice isi pierd curajul si isi ciuntesc calitatile odata inregimentati in sistem. Atata timp cat toleram aceasta stare de fapt, mereu cei din afara serviciului public, ciobanii si satenii, vor fi, in caz de catastrofa, mult mai rapizi si eficienti decat structurile statului roman.

Cu astfel de mentalitate despre gestiunea institutiilor publice nu avem cum sa rezolvam problemele Romaniei. Concentrarea puterii catre varf si corolara ei, frica de responsabilitate de la baza, fac administrarea statului neperformanta. Din punct de vedere managerial, statul roman traieste inca in bezna si ineficienta comunista. Dar, contrar sistemului de partid unic, unde greseala era sanctionata pe linie de partid, acum pluripartitismul permite vinovatilor sa scape de represalii prin traseism politic. Chiar atunci cand capetele cad, cum s-a intamplat cu Radu Stroe, „sindromul Ceausescu“ va continua sa mineze institutiile din interior. Pana cand fiecare dintre noi, acolo unde este, nu va prinde curajul sa spuna un „NU“ raspicat sefului atunci cand acesta greseste si nu va santiona prompt orice abatere, indiferent de ordinele primite ai chiar cu riscul de a-si pierde postul, vom ramane lipsiti de puterea necesara pentru a ne transforma tara – si viata.

In anul 25 de la revolutie, poate ca un avion pierdut in munti este sacrificiul de care aveam cu totii nevoie pentru a ne trezi din letargie. Cum le spun mereu tinerilor cu care lucrez, „puterea nu se da, se ia!“, si ii indemn, in primul rand, sa o ia de la mine!

 

Nota: (1) „Cauzele culturale ale accidentelor aviatice“ este titlul unui capitol din cartea lui Malcolm Gladwell „Exceptionalii“.

[1] <https://us-mg6.mail.yahoo.com/neo/launch?.rand=c73hq317kmvpd#_ftnref1> „Cauzele culturale ale catastrofelor aeriene“ este titlul unui capitol din cartea lui Malcolm Gladwell „Exceptionalii“.

 

Articolul este disponibil online pe www.romanialibera.ro: „Sindromul Ceau?escu“ – sau cauzele culturale ale catastrofelor aeriene si in ziarul Romania Libera de astazi, 28.01.2014.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAUTA



VIDEO


TEDxBucharest

ULTIMELE ARTICOLE

ARHIVA

RETELE SOCIALE