March « 2008 « sandrapralong.eu

Sandra Pralong, Fundation Synergetica president

Posted on March 26, 2008 by Sandra Pralong

http://www.vita.it/news/view/76937

Data: 26 martie 2008

Autor: Talia Delgado

Publicat în: VITA România

Titlul articolului: Sandra Pralong, Fundation Synergetica president

Sandra Pralong, a former UN executive with extensive experience working in Romanian and international civil society, is one of the minds behind Radio-ONG, a radio station for the third sector.

Sandra Pralong, is a former UN executive with established credentials in public policy, advocacy, partnership-building, and communication, the management of large and diverse multinational teams, strategic planning, and program implementation. Multi-lingual and head of the Soros Foundation in Bucharest, she was the former advisor to the President of Romania and an international foundation executive. Sandra Pralong has substantial experience in the media (Newsweek, CNN) as well as civil society. US and European academic background in international law, diplomacy, political science, international relations and art. Since 2006 she has been the President of the Synergia Fundation.

(more…)

Categorie: Blog

Nesimtirea Ucide

Posted on March 19, 2008 by Sandra Pralong

Data: 19 martie 2008
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22-Comentarii economice si politice
Titlul articolului: Nesimtirea Ucide

Într-un articol mai vechi, Andrei Plesu spunea ca marea diferenta între Est si Vest consta în curatenia toaletelor. Într-un registru complementar, mizeria toaletelor noastre e poate doar o reflectie a ocazionalei mizerii a caracterului nostru. Toaletele se spala ceva mai lesne si mai des – deja o toaleta murdara a devenit o exceptie pe alocuri în România -, dar în registrul caracterului pare ca lucrurile stau fix pe dos. Oamenii civilizati devin din ce în ce mai rari în România. Nu vorbesc aici de mari trasaturi de caracter precum onoarea, corectitudinea, verticalitatea, care sunt o alta poveste trista – vorbesc pur si simplu de insidioasa nesim?ire, un cuvânt, în treacat fie spus, intraductibil în alte limbi, pesemne o marca a copy-rightului tipic românesc.

Bineînteles, la noi se mai pastreaza la naftalina vechile maniere, barbatii de o anumita vârsta înca îsi mai scot palaria când întâlnesc o doamna, ba chiar si cei mai tineri câteodata îsi amintesc sa schiteze un sarut de mâna. Dar nu în asta consta politetea, astea sunt doar bunele maniere ale unei lumi apuse aproape peste tot, în Est si Vest. Manierele sunt o poleiala colorata peste sabie, facuta sa ascunda ascutimea lamei, pe când politetea adevarata este, pur si simplu, sa-ti tii sabia în teaca si sa nu o scoti nici macar atunci când crezi ca ai dreptate si ar parea firesc sa o utilizezi. Messieurs les Anglais, tirez les premiers!

Cea mai buna definitie ar fi ca politetea înseamna sa îi protejezi pe ceilalti în primul rând chiar de tine însuti, ca sa zic asa, sa eviti sa îi incomodezi cu actele tale, cu vorbele tale, cu zgomotele tale, cu mirosurile tale, cu problemele tale, cu psrerile tale, pe scurt, cu prezenta ta. Asta suna de-a dreptul halucinant în România noastra, în care toti fac eforturi sa le fie cât mai remarcata prezenta, nu cât mai stearsa…

Pentru cine a trait în strainatate, nesimtirea probabil ca este lucrul cu care te acomodezi cel mai greu în România. În strainatate nu prezen?a ta este cea pe care o fluturi sub nasul celorlalti, ci realizarile tale – este foarte diferit! Acolo, oamenii de mici învasa sa se menajeze unii pe altii, sa-si respecte spatiul vital fara intruziune – nu pun muzica tare, nu trec cu viteza pe lânga tine, nu-ti pierd cumpatul si se ratoiesc la tine fara motiv; si daca o fac, e din greseala, sau într-un moment de absenta. De obicei se sesizeaza singuri c-au trecut peste acea linie invizibila si au intrat neinvitati în spatiul tau, iar atunci îsi cer scuze, imediat. Strainii dezvolta de mici acel al 6-lea simt, ca nu trebuie sa incomodezi pe celalalt ca sa te poti, la rândul tau, astepta sa nu fi incomodat.

Nu stiu cât e de eficace sa strigi în gura mare ca “Nesimtirea ucide!”, ca “Ura dauneaza grav sanatatii!” sau ca “Rautatea urâteste!”, dar asta este ceea ce simt si a trebuit sa-mi exprim frustrarea prin postere sau prin abtibilduri (care sunt distribuite din mâna în mâna, pentru moment. Le puteti comanda la synergeticaAsynergetica.ro). Poate ca oamenii ar trebui, mai curând, luati cu binisorul si ar trebui sa le spunem ca: “Bunatatea înfrumuseteaza!”, sau “Când îti pasa, te îmbogatesti!” etc.

Dar altceva am vrut sa exprim prin utilizarea aceluiasi limbaj si grafism ca si cel al avertizarilor de pe pachetele de tigari: pentru mine, nesim?irea, rautatea si ura sunt un cancer al României de azi. Singura diferenta e ca moartea nu e lenta prin nesimtire, ci e fulgeratoare, îti taie rasuflarea când esti victima ei. Fiecare fibra a corpului tau moare când cineva, prin gesturi sau atitudinte, îti arata ca, de fapt, tu nu existi, ca esti o fantoma care, cel mult, îi sta în cale… Iar nesimtirea, contrar cancerului, e la fel de contagioasa ca si gripa – se ia într-o clipa de nepasare.

Caci nesimtirea înseamna, întâi de toate, nepasare, iar nepasarea omoara de fiecare data: fie ca e în dragoste, în prietenie sau în politicile publice, nepasarea îsi condamna victima la inexistenta. Poate ca, mai întâi, e necesar sa fim constienti de puterea noastra de a face rau, ca sa ne putem decide de a face bine. E un act de profunda civilizatie sa întelegi ca atentia, grija si politetea înseamna respect – iar asta învie imediat, da viata. Nici nesimtitii nu pot supravietui fara respectul celor din jur, iar ca sa primeasca respect, trebue mai întâi sa îl ofere, iar atunci nu mai sunt nesimtiti!

Categorie: Blog

Poate scapa America de frica?

Posted on March 13, 2008 by Sandra Pralong

Dat?: 13 martie 2008
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22-Externe
Titlul articolului: Poate scapa America de frica?

A fost o vreme, pâna de curând, când aproape ca nici nu puteai pune în aceeaai fraza “America” si “frica”, atât pareau de imposibil de asociat cele doua noaiuni. America – Statele Unite ca sa fim preciai – erau tara pionieratului si a tuturor îndraznelilor, tarâmul cuceririlor si al temeritaaii. De la atiinta la tehnologie si de la arta pâna la comportament, tot ce era american venea împachetat într-un voal de cutezanaa. Generaaii întregi, pe întreaga planeta, s-au hranit cu o dieta sa natoasa de filme de cowboy, de poliaiati si de oameni obianuiai care se lupta cu raul ai, cu orice prea – datorita curajului lor – fac ca binele sa învinga. Ata este si firesc, caci cred ca, într-adevar, traim într-o lume astfel facuta încât, pâna la urma, se face dreptate si dragostea învinge. Depinde, însa, unde opreati filmul, ca sa zic ata: uneori pare ca eroului îi e frica si raul are un avantaj… Iar cum filmul vieaii nu dureaza doar doua ore, ci se poate derula pe parcursul mai multor generaaii, mulai nu apuca sa vada, pâna la urma, mult aateptatul final fericit.

Ajungând, ieri, la New York, dupa doi ani de absenta, m-a frapat cum mesajul pericolului iminent îai face, încet-încet, loc în viata cotidiana a oraaului. De la intrarea în avion si anunaul capitanului — “Pentru motive de securitate, va rugam sa nu circulaai în grup pe culoare” —, pâna la anunaul din metrou: “Pentru motive de securitate, rucsacurile si gentile mari pot fi controlate de poliaie”, totul pare sa induca ideea ca trebuie sa te temi. Vad acest mesaj ca fiind de doua ori nociv pentru America. Întâi, dintr-o naaie de oameni încrezatori si optimiati, teama cotidiana risca sa creeze o masa de oameni timoraai si suspicioai. Nu o sa se întâmple azi sau mâine dar, în timp, idea fricii devine ca o picatura chinezeasca — nu are cum sa nu lase urme. Dar mai este un alt aspect, cred eu, si mai pernicios, care se strecoara subtil, ca viermele, în marul roau: implicit, în mesajul despre iminenta pericolului, mijeate ideea ca altcineva decât noi înaine este responsabil pentru binele nostru. Daca pericolul este peste tot si raul poate surprinde oricând, clar, îai trebuie cineva care sa vegheze pentru tine — mai puternic si mai atotatiutor decât tine, cineva caruia îi poai încredinta destinele tale, caci, evident, este animat de bune intenaii — adica vrea sa te protejeze.

Dupa mine, pericolul pentru Statele Unite rezida astazi la fel de mult în amenintarea externa, în speta terorista, cât si în cea interna, a transformarii Americii într-o naaie de oameni asistaai si dependenai de puterea politica. De unde calitatea principala a americanului de rând era independenta fata de politic si preferinta pentru un stat care îai propune sa “minimizeze suferinta în loc sa maximizeze fericirea” (în minunata expresie a filozofului Karl Popper), astazi vedem, dimpotriva, confortul care vine din faptul ca, spre pilda, poliaia patruleaza peste tot.

Astfel, un cerc vicios se contureaza lesne: cu cât pericolul e mai prezent, cu atât puterea statului create si sporesc, de asemenea, ariile în care acesta se manifesta. Dar oare cu folosa Cu câteva nopai în urma, un incident a închis circulaaia în Times Square pentru câteva ore – un biciclist a aruncat o sticla cu explozibil în vitrina biroului de recrutare al armatei americane care se afla chiar acolo, în mijlocul intersecaiei. Faptul ca o branta importanta a NYPD – departamentul poliaiei din New York – este situata exact alaturi de biroul armatei nu a facut absolut nicio diferenaa, raufacatorul a venit si a plecat nestingherit pe bicicleta lui si azi înca poliaia îl cauta cu disperare.

Poliaia, nici cea newyorkeza, nici cea federala, nici altele, nu o sa poata niciodata nici preveni toate crimele si nici controla întreaga populaaie de potenaiali infractori. Important este ca americanii sa reuaeasca sa împiedice ca poliaia — ca o metafora a puterii politice si a statului — sa controleze, de fapt, întreaga populaaie. Deja se contureaza ideea aceasta prin invazia atât de persistenta a vieaii private — cu camere de luat vederi plasate peste tot, fise cu semnalmente, legitimaaii, amprente digitale. Nu neg ca pericolul exista si raul este din ce în ce mai prezent în cotidianul american si internaaional — terorismul exista si trebuie eradicat. Dar nu cred ca soluaia împotriva raului rezida în control — cred ca preferabil este sa împiedici ca el sa apara din start.

Raul care sapa America nu a izbit-o când cele doua avioane de la 11 septembrie s-au înfipt în Turnurile Gemene de la New York. Atacurile au furnizat, fara intenaie, doar un alibi suplimentar. Raul în sine este mai subtil decât atât — el e reprezentat de o noaiune veche în batrâna Europa, dar relativ noua si funesta în contextul american, si anume, idea ca “scopul scuza mijloacele”. La adapostul acestei idei, orice abuz poate fi pus pe socoteala unei bune intenaii. Acesta este pericolul — si de asta trebuie sa -i fie Americii teama. Nu atât de teroriati în sine, cât de umbra lunga pe care aceatia o aatern peste vigilenta de bun-sima care vrea sa nu laai pe nimeni sa -ai poarte de grija.

Prospeaimea exemplului american venea tocmai din atenaia sporita acordata mijloacelor, indiferent de scopul ce le justifica. Aduceai-va aminte ca americanii sunt cei care, sub ochii neîncrezatori ai lumii, au dat jos un preaedinte pentru ca a încalcat acest principiu sfânt. Daca americanii nu se seziseaza, mi-e teama pentru pierderea identitaaii si a vigorii lor ca popor. Caci daca orice abuz este permis la adapostul scopurilor nobile si daca altul decât tine este împuternicit sa -ai poarte de grija, la ce bun este sa mai ai curaja!

Categorie: Blog