INTERVIU cu Sandra Pralong, coordonatoarea volumului “Mai romani decât romanii?”: Strainii au o seninatate ce ne lipseste inca – august 2013
Posted on September 25, 2013 by Sandra Pralong
Reporter: Aveti la randul dumneavoastra, asemenea “personajelor” din “Mai romani decat romanii”, o experienta internationala. Ati plecat si v-ati reintors in Romania de numeroase ori. Cum a fost momentul in care v-ati indragostit de Romania?
Sandra Pralong: Imi puneti o intrebare foarte frumoasa, dar, stiti, eu sunt “indragostita” de tara mea tocmai pentru ca e “a mea”, o iubesc pentru ca sunt fiica ei si, in acelasi timp, eu si noi toti romanii o cream pe ea – o facem sa traiasca prin gandurile, vorbele si actiunile noastre, iar aceasta simbioza intre tara si oameni ne confera radacini si o identitate, e ca intr-o familie. Poate ca a fost o sansa ca am stat atata timp departe de tara si m-am intors doar in 1990, la o varsta la care iti dai seama ca trebuie sa pretuiesti ceea ce te defineste pentru a putea fi, la randul tau, pretuit. Stima de sine nu se poate cladi in absenta conectarii cu cine suntem. iar tara in care ne-am nascut, ale carei roade le-am incorporat in trupul si in fiinta noastra, a carei limba o vorbim si a carei istorie ne defineste – ca o vrem sau nu – este primul element din identitatea noastra. Tocmai de aceea ma revolta sa aud ca ne denigram tara, caci astfel nu facem decat sa ne denigram pe noi insine! Asadar, iubesc Romania pentru ca ma iubesc pe mine, ca roman – sau mai curand ca romanca…
Reporter: In carte, foarte multi dintre cei care isi aduc marturiile vorbesc despre cum au ajuns in Romania. Cand vine vorba de mutarea intr-o tara complet straina (aici Romania), unde credeti ca se termina teama de necunoscut si unde incepe dragostea pentru acea tara?
Sandra Pralong: Vorbiti de teama de necunoscut, dar nu toata lumea se teme, unora chiar le place aventura, se tem mai curand de rutina si fug de monotonie, se tem de plictiseala… Tarile sunt vii datorita oamenilor si exista datorita lor, nu doar a naturii, a resurselor sau a patrimoniului. De aceea te “indragostesti” de o tara ca de o persoana – fie la prima vedere, acel electrosoc care te copleseste, fie “à la longue”, cand pretuirea, admiratia si prietenia se transforma in dragoste profunda. Interesant pentru mine este ca, daca observati, multi dintre coautorii din carte au avut la inceput experiente foarte neplacute, au fost mintiti, furati, inselati cand au ajuns in Romania si, totusi, ceva i-a atras, au fost curiosi sa exploreze mai departe relatia cu aceasta tara sau cu o fiinta care reprezenta pentru ei acea tara. Asadar majoritatea marturiilor din carte sunt adevarate povesti de dragoste, chiar daca nu intotdeauna potretul fiintei iubite – sau a locului sau a meseriei – este facut in mod explicit… Asta nu le impiedica criticile aduse la adresa noastra – si nu putine! -, dar ele sunt facute cu multa dragoste si astfel le luam in seama si ne ajuta sa progresam.
Reporter: In prefata, ii multumiti bloggerului Sam cel Roman. Cum l-ati cunoscut?
Sandra Pralong: Nu il cunosc pe Sam. Spun in prefata ca m-am inspirat pentru titlu din ceva ce am citit pe blogul sau, in care spune undeva “Sunt mai roman decat tine!”. Continuu, tot in prefata, spunand ca i-am oferit la telefon sa participe la proiect, dar a declinat oportunitatea, asadar m-am multumit sa-l recunosc, in scris, pentru cadoul inopinat pe care mi l-a facut inspirandu-mi titlul.
Reporter: Cum au fost alesi si convinsi sa participle la acest proiect cei care scriu in carte?
Sandra Pralong: Am ales coautorii cartii in primul rand printre strainii pe care ii cunosteam si pe care ii auzisem vorbind despre Romania – le-am explicat proiectul si le-am cerut fiecaruia si alte nume, din care am ales cativa. Nu am avut pretentia sa fac o carte reprezentativa pentru strainii care traiesc la noi, in primul rand pentru ca nu am ales traditionalii “expati”, veniti la noi cu treaba, ci pe cei care s-au stabilit intentionat in Romania, cu toate ca aveau intreaga lume la picioare – cativa dintre ei chiar povestesc in carte procesul de analiza si eliminare a celorlalte optiuni de a se stabili in alte tari foarte atractive. Unii coautori au acceptat sa scrie imediat si chiar mi-au multumit pentru aceasta oportunitate de a-si pune ordine in ganduri. Pe altii, din lipsa lor de timp, i-am convins doar dupa multe, multe insistente. Va marturisesc ca am o strategie care nu a dat gres niciodata: cand imi doresc ceva cu tarie, devin atat de persistenta (evident, cu maniere si multa delicatete) incat celalalt face ce-l rog doar ca sa scape de mine… Asa a fost si cu vreo doua cazuri din carte.
Reporter: Cu cati dintre autori ati discutat fata in fata?
Sandra Pralong: Aproape cu fiecare dintre autori m-am intalnit macar o data inainte sa se apuce sa scrie, doar cu doi sau trei am vorbit doar la telefon sau prin e-mail.
Reporter: Din “bucataria” realizarii cartii puteti sa ne spuneti cum a functionat lucrul cu textele (cate au trebuit traduse, cum au fost editate etc.)?
S. P.: Bucataria cartii a fost mai laborioasa decat m-am asteptat din experienta precedenta cu “De ce m-am intors in Romania”, volumul publicat in 2010 si care a continut tot marturii, de data aceea ale romanilor intorsi acasa. Pare simplu la prima vedere: ceri unor oameni sa-si scrie povestea, le dai un indrumar (si-i rogi sa nu-l urmeze, ci sa apeleze la el numai daca sunt in pana de inspiratie), aduni textele, le citesti, le corectezi in consultare cu autorii, le dai la tradus daca e cazul si, voilà, cartea-i gata de trimis la editura. In realitate, ia mult mai mult timp, caci mai sunt biografiile, pozele si datele de stabilire in Romania de adunat, fiecare autor are alt ritm si alt nivel de rezistenta la pisalogeala etc. Chiar daca aproape jumatate din coautori vorbesc bine romaneste, au trebuit traduse vreo 38 de texte si sapte au fost scrise direct in limba romana. In alte cuvinte, pentru o astfel de carte trebuie tinute multe farfurii in aer in acelasi timp si fiecare dintre ele se invarteste in alt tempo, deci iti trebuie multa dibacie in coordonare. Din fericire, am avut parte de o asistenta minunata la initierea cartii, care m-a ajutat sa tin toate farfuriile pe bete ca la circ – Simona Adam – si, la final, cand intram in criza de timp, ni s-a alaturat o alta colega la fel de minunata, Denise Mihalache. Nimic nu se face de unul singur pe lumea asta si tocmai asta e frumusetea oricarui proiect. Asa cum spun si in prefata, americanii au o vorba: “it takes a village to raise a child”, e nevoie de un sat intreg sa cresti un copil – de fapt, sa cresti orice, nu-i asa?!
Reporter: Care considerati ca este textul din carte care se apropie cel mai mult de experienta dumneavoastra personala cu Romania?
Sandra Pralong: Buna intrebare – in fiecare text ma regasesc un pic, dar fiind intai romanca, si doar prin “adoptie” si educatie “elvetianca” sau “americanca”, ma identific cu Romania ca fiind patria mea, nu ca fiind o tara straina.
Reporter: Toti scriitorii din carte vorbesc totusi din perspectiva unor persoane care nu s-au nascut in Romania sau care penduleaza intre Romania si o alta tara. Nu se poate spune ca viziunea aceasta proaspata asupra Romaniei este rezultatul faptului ca nu stau in aceasta tara 100% din timp?
Sandra Pralong: Probabil ca aveti dreptate, distanta iti da perspectiva, iar perspectiva iti da o privire de ansamblu, nu stai cu nasul in ghidon sa te sperii de cel mai mic obstacol si sa nu mai vezi padurea din cauza uscaturilor dintre copaci.
Reporter: Ce ar trebui sa faca romanii sa isi vada tara, intr-un fel “cu ochii unui strain”, pentru a-i observa frumusetea?
Sandra Pralong: Cred ca strainii au o seninatate care ne lipseste inca, astfel ei pot vedea frumosul, ce e bun in oameni si situatii, ei contempleaza mai intai partea plina a paharului si abia dupa aceea se gandesc cum sa umple si ce este gol… Noi, romanii, pentru varii motive, avem o “carcoteala” innascuta si o bolnavicioasa suspiciune de care trebuie sa ne descotorosim sau, mai curand, pe care trebuie sa le controlam, caci nu ne mai aduc niciun folos intr-o lume deschisa, dimpotriva, ne trag in jos. Am avut nevoie de suspiciune si de abilitatea noastra de a cauta cusur in toate, cat eram un popor faramitat, care a supravietuit in trei principate mici, dominate cele trei mari imperii care au incercat sa ne inghita – atunci suspiciunea ne-a salvat si ne-a tinut in viata. Dar acum aceasta trasatura ne impiedica sa progresam, ne tine pe loc si ne lasa prada manipularii din partea oricarui talhar care baga spaima in noi ca sa ne fure mai bine – exact asta se intampla in politica noastra! O lume deschisa este bazata pe incredere si pe integritate – adica pe abilitatea de acorda credit de bunacredinta celorlalti si de te a tine de cuvantul dat. Ori noi exact aici dam gres, suntem cinici si suspectam pe toata lumea ca ne fura, de aceea incercam sa ii fentam noi primii, ca sa nu fim fraieriti… (scuzati-mi “engleza”). De aceea traim intr-o lume haotica, neasezata. Salvarea nu poate veni din afara, ci de la fiecare dintre noi, mai mult, dinlauntrul nostru – ea vine de la abilitatea noastra de a ne infrange primul impuls, atavic, de neincredere, vine din abilitatea de a ne controla instinctul de a critica mereu si a privi doar partea goala a paharului, vine din acordarea increderii inclusiv celor pe care nu ii cunoastem si care, da, ne pot insela, dar nu o vor face caci sunt si ei la fel de speriati ca noi de viata si se vor bucura ca cineva le permite astfel sa scoata ce-i mai bun din ei, nu sa dea tot timpul doar ce e urat si rau, etc… In alte cuvinte, nu doar ca vom vedea Romania “cu ochii unui strain” dar o vom transforma intr-o “Tara ca afara”, vorba lui Vunk, atunci cand ne vom insusi valorile pe care se bazeaza civilizatia careia ii invidiem atat de tare progresul incat ne parasim tara cu sutele de mii ca sa traim departe, intr-o lume in care sa ne bucuram de respect, in care meritele sa ne fie recunoscute si in care sa ne putem aseza si dezvolta in liniste. Raed Arafat se intreaba, in carte, de ce romanii pot sa dea ce e mai bun din ei atunci cand sunt in strainatate si nu o fac intotdeauna cand sunt la ei in tara. Cred ca raspunsul depinde de disciplina si autocontrolul fiecaruia din noi: in loc sa ne lasam influentati de ce e rau in jur, trebuie sa devenim, fiecare dintre noi, acele fiinte suverane care impunem – si in primul rand care ne impunem noua, catre noi insine – sa traim conform cu acele valori dupa care tanjim si care vor face din tara noastra una in care chiar merita sa traiesti! Alta solutie nu exista – trebuie sa intruchipam aceste valori. Cu cat mai multi suntem cei care traim – cu orice risc – o viata suverana, o viata a valorilor, cu atat mai rapida va fi transformarea Romaniei.
Interviu realizat de Oana Ghita pentru Mediafax
Interviu cu Sandra Pralong – august 2013
Posted on September 20, 2013 by Sandra Pralong
Daniela Kammrath: Sandra, cum ti-a venit ideea pentru aceasta carte?
Sandra Pralong: Sincer, ideea cartii mi-a venit pur si simplu din frustrare! M-am saturat sa vad Romania si romanii batjocuriti – de ei insisi intai de toate -, m-am saturat sa aud clisee gen “ce tara frumoasa, pacat ca-i locuita”, etc. Am vrut sa fac ceva, sa nu stau cu mainile incrucisate, si m-am intrebat: cum pot sa ne conving in primul rand pe noi, romanii, sa gandim si sa vorbim frumos despre tara noastra? Si mi-am dat seama ca daca tot avem noi o obsesie ca tot ce este strain este mai bun, atunci solutia este sa-i fac sa vorbeasca pe straini, care chiar si atunci cand critica Romania, o fac cu dragoste si cu consideratie.
Cred ca este foarte important sa intelegem ca viata este o profetie auto-realizata, in alte cuvinte, ca realitatea se naste intai in gand! De aceea sunt atat de frustrata de permanentul nostru negativism in legatura cu Romania. De aceea, in carte am propus ca Motto un proverb budist care ne indeamna sa fim atenti la ce gandim pentru ca gandurile devin cuvinte, cuvintele – fapte, faptele – obiceiuri, obiceiurile – caracter, iar caracterul devine destin! Cum sa traim intr-o realitate prospera, cum sa avem un destin luminos cand gandurile noastre despre noi insine sunt mereu sumbre si negative?
Daniela Kammrath: Ce rol au avut strainii pe care i-ai intalnit in Romania in viata ta?
Sandra Pralong: Ce interesanta intrebare – cred ca tot ce e strain te confrunta in primul rand cu tine insuti, cu cine esti, prin diferentiere si/sau asemanare. Pentru ca am trait in Elvetia si SUA inainte sa revin in Romania imediat dupa revolutie, am avut ocazia sa cunosc, practic, numai straini. Cred ca acest lucru mi-a adancit identitatea romaneasca, m-a ancorat in cine sunt cu adevarat, si anume un om dispus sa-si sacrifice confortul personal al traiului comod in strainatate pentru satisfactia ce-mi confera faptul de a ma simti utila in tara mea. Chiar daca imi este mai greu pe plan personal, faptul ca, prin ceea ce fac – fie la fundatie, fie cu cate o carte – las o urma, cat de mica, in vietile altora, imi da sentimental ca nu traiesc degeaba, iar asta este cel mai mare dar al Providentei, sa-ti ingaduie sa te simti util!
Daniela Kammrath: Cum a fost primita tema cartii de cei care au contribuit cu povestile lor? Dar de publicul roman?
Sandra Pralong: Co-autorii cartii au imbratisat idea si cativa chiar mi-au spus ca s-au bucurat sa-si faca astfel ordine in propriile ganduri, sortand, la rece, motivele pentru care traiesc aici. Publicul de asemenea a imbratisat ideea, volumul fiind bestseller la Targul de Carte de la Bucuresti. Dar stii ce am observat si ma surprinde? E ca si cum noi, romanii, am fi atat de conditionati de scandal si de faptul ca ni se intampla numai lucruri rele, ca faptul de a auzi ca suntem si “frumosi” si “buni” conteaza mai putin decat mizeria care ne este servita in fiecare zi. Asadar asigur publicul 121.ro ca acest volum contine si multe critici – foarte pertinente – la adresa noastra, ca sa dam liber la masochism.
Daniela Kammrath: Care a fost cea mai inedita reactie la carte? Dar cea mai putin asteptata?
Sandra Pralong: O intrebare interesanta la care nu stiu sa raspund pentru ca nimic nu a fost total iesit din comun. M-a amuzat, insa, reactia unor prieteni care au fost iritati de ideea ca cineva poate fi “mai roman” decat noi, romanii. De aceea am adaugat semnul de intrebare din titlu, dar nu cred ca a fost sufficient…
Daniela Kammrath: Ce urmeaza pentru tine legat de aceasta carte?
Sandra Pralong: As dori sa public cartea in traducere, in Europa, in primul rand, pentru a contribui la schimbarea perceptiei pe care o au strainii despre Romania.
Daniela Kammrath: Care consideri ca este marele atu al Romaniei?
Sandra Pralong: Fara indoiala, oamenii. Evident si natura, si resursele, dar frumusetea sufleteasca si deschiderea oamenilor este ceea ce remarca toata lumea care vine dinafara, atat cei din carte, cat si strainii care vin aici pentru o scurta perioada de timp.
Daniela Kammrath: Ce ne desparte de a fi mareti?
Sandra Pralong: Buna intrebare! Constiinta de sine!
Daniela Kammrath: Care sunt indatoririle noastre ca cetateni?
Sandra Pralong: Indatorirea noastra ca oameni, in primul rand, este sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne iubim asa cum suntem – cu bune si rele! – pentru a ne putea iubi unii pe altii. Cetatenii care isi “iubesc” vecinii si ii respecta traiesc mai bine si mai prosper decat cei care se urasc. De ce ne place viata in strainatate? In primul rand pentru ca acolo ne simtim respectati, valorizati. Dar oare de unde sa inceapa acest ciclu al respectului daca nu de la fiecare din noi?! Nu degeaba se spune “Daruieste, si vei dobandi!”
Daniela Kammrath: Exista leac pentru dorinta de “bine” pentru capra vecinului? Dar pentru a da vina pe cei care ne conduc de starea natiunii?
Sandra Pralong: Da, cred ca acest leac se cheama “responsabilitate”. Cand ne prindem ca viata nostra depinde de noi, intai de cum gandim si apoi de cum ne comportam unii cu altii, devine evident ca nu putem astepta de la ceilalti decat sa oglindeasca propriul nostru comportament. Asadar “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” pentru ca daca ii faci rau, dai in mod tacit un fel de licenta vecinului sa-ti faca si el rau si astfel se naste un cerc vicios. Pe de alta parte, putem alege ca acest cerc sa devina virtuos, caci binele atrage bine si asa mai departe. Nu e mare filosofie, asa functioneaza lumea numai ca, sub carapacea noastra de cinism, uitam lucrurile simple, care conteaza…
Daniela Kammrath: Cum putem contribui la o Romanie asa cum ne-o dorim?
Sandra Pralong: Imi place ce spunea Gandhi: “Fii schimbarea pe care doresti sa o aduci in lume!” – cred ca este in puterea fiecaruia dintre noi sa se schimbe, in loc sa dea vina pe altii.
Unul dintre programele fundatiei SynergEtica, pe care o pastoresc pentru ca tinerii sa prinda gustul eticii, numit “Noii Pasoptisti” (pentru ca avea drept tinta tinerii plecati la studii in strainatate), a avut un slogan interesant; se chema “Noii Pasoptisti – Revolutionar de optimisti”. Asa cum spuneam la inceputul interviului, singura noastra sansa este sa ne descotorosim de pesimism si de negativism, si sa ne amintim ca realitatea incepe intai in gand!
Interviu realizat de Daniela Kammrath pentru 121.ro
Interviu Deutsche Welle – iunie 2013
Posted on September 18, 2013 by Sandra Pralong
Inregistrarea interviului realizat de Rodica Binder pentru Deutsche Welle Romania.
Inregistrarea aici: Rodica Binder in dialog cu Sandra Pralong
Articolul publicat in DW: Unde este ”acasa”?
CAUTA
VIDEO
ULTIMELE ARTICOLE
- Suntem romani si europeni – dar cum am fost educati?
- Festivalul Culturii Romanilor de Pretutindeni “Aici-Acolo” 2021
- Prix Christophe Pralong 2019
- Lansarea Raportului realizat de Grupul de Lucru pentru copiii cu parintii plecati la munca in strainatate (20 noiembrie 2018)
- « Summit al oamenilor de afaceri romani de pretutindeni » (Alba Iulia, octombrie 2018)
ARHIVA
- January 2023
- June 2021
- April 2019
- December 2018
- October 2018
- September 2018
- June 2018
- May 2018
- December 2017
- November 2017
- October 2017
- September 2017
- August 2017
- July 2017
- June 2017
- May 2017
- April 2017
- March 2017
- February 2017
- January 2017
- December 2016
- November 2016
- October 2016
- September 2016
- August 2016
- July 2016
- June 2016
- May 2016
- April 2016
- March 2016
- February 2016
- January 2016
- December 2015
- October 2015
- September 2015
- August 2015
- July 2015
- June 2015
- May 2015
- April 2015
- March 2015
- February 2015
- January 2015
- December 2014
- November 2014
- October 2014
- September 2014
- August 2014
- July 2014
- June 2014
- May 2014
- March 2014
- February 2014
- January 2014
- December 2013
- November 2013
- October 2013
- September 2013
- August 2013
- July 2013
- June 2013
- May 2013
- April 2013
- March 2013
- December 2012
- November 2012
- July 2012
- May 2012
- March 2012
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- June 2009
- May 2009
- April 2009
- March 2009
- February 2009
- January 2009
- December 2008
- October 2008
- September 2008
- April 2008
- March 2008
- February 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
- October 2007
- May 2007
- April 2007
- March 2007
- February 2007
- December 2006
- June 2006
- August 2005
- January 2005
- October 2001
- February 2001
- June 2000
- January 2000
- November 1999
- October 1999
- June 1999
- March 1999
- October 1998
- September 1996
- July 1993
- January 1993
- December 1992
- July 1992
- May 209