Participare la vernisajul expozitiei dedicate aniversarii a 145 de relatii diplomatica între România si Italia
Miercuri, 27 noiembrie 2024, a avut loc inaugurarea expozitiei dedicate aniversarii a 145 de ani de relatii diplomatice între România si Italia. Cu această ocazie, Sandra Pralong, Consilier de Stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, a transmis mesajul de salut al Președintelui României, Klaus Iohannis.

În intervenția sa, aceasta a subliniat nu doar respectul și aprecierea pe care statul român le poartă comunității românești din Italia, ci și profunzimea legăturilor lingvistice, culturale, sociale și umane care unesc de secole cele două țări.

A fost evidențiat faptul că România și Italia împărtășesc un patrimoniu comun de valori și tradiții, iar apropierea dintre popoarele celor două state este consolidată zi de zi prin contribuția românilor la viața economică, socială și culturală a Italiei. Totodată, s-a subliniat că această relație bilaterală nu se rezumă doar la dimensiunea istorică, ci are un caracter dinamic și actual, reprezentând un fundament solid pentru viitoarele colaborări în plan european și internațional.









