Sandra Pralong – Sa ne îndragostim din nou de România

http://www.qmagazine.ro/articole/4638/Sandra-Pralong-Sa-ne-indragostim-din-nou-de-Romania.html

Data:                    12 Martie 2010

Autor:                  Costin Anghel

Foto:                    Andreea Blanatui

Titlul articolului: Sandra Pralong – Sa ne îndragostim din nou de România

O femeie ambitioasa a hotarât ca Etica trebuie sa guverneze România. Sunt ani buni de când Sandra Pralong se lupta cu mentalitatile învechite si cu nepasarea. Razboiul este aproape câstigat pentru ea.

Q Magazine: Ne-am întalnit acum cativa ani cand dumneavoastra puneati bazele fundatiei SynergEtica. Va propuneati sa transformati etica si bunul-simt în rigoare, litera de lege. Ati reusit? Ati abandonat? Etica n-a fugit din Romania?

Sandra Pralong: Nu am reusit si nici nu am esuat, suntem în plin proces de transformare. Stiti, si hotii au nevoie de oameni cinstiti sa le pazeasca averea, deci si în Romania va deveni mai curand la moda sa fii corect decat sa fii smecher. Dar aceste schimbari iau timp. Contam pe noua generatie, care în Romania este extraordinara, sa ne aduca pe toti pe drumul cel bun.

Modelele, acele vise de care înca ne putem bucura

Q: Sunteti considerata un model. Cand v-ati întors, imediat dupa Revolutie, ati venit cu o alta gandire, un alt mod de a spune lucrurilor pe nume. Nu v-ati ratacit pe drum nici de libertate, de principii, de spiritul liber ori de cel întreprinzator. Care a fost însa pretul?

S.P.: Ba m-am ratacit, sau mai curand cred ca am obosit, caci vreau sa fac prea multe si în felul asta devin împrastiata. Dar exista, o satisfactie uriasa cand cineva imi spune: „Stii, chestia asta am învatat-o de la tine, îti multumesc!” Pretul efortului? O viata destul de solitara în mijlocul multimii.

Q: Mai are Romania alte modele? Mai avem de la cine învata? Ori ne-am pierdut pe drumul dintre comunism si capitalism?

S.P.: Stiti, generatia internet nu mai învata de la noi. Copiii acum învata mai curand unii de la altii. Si de pe Web. De aceea modelele sunt importante caci îi putem influenta doar prin puterea exemplului, altfel nu avem nici o „priza” la ei. Sunt multi oameni extraordinari în aceasta tara, dar au ramas anonimi, caci balciul mediatic manjeste. Dar ei exista si, pe plan local, în comunitatile lor, sunt cunoscuti.

Q: I-am primit pe vestici cu bratele deschise. Primim, în continuare, cu bratele deschise tot ce vine din afara. Dar noi, romanii, noi ne mai deschidem noua bratele? Mai apucam sa ne îmbratisam între noi?

S.P.: Aveti dreptate, e multa rautate si, undeva, pare ca tranzitia a scos ce e mai urat din noi. Dar cand iesi din Bucuresti vezi o alta Romanie, mai civilizata, mai generoasa, mai calda. Si asta ma încanta! Toti strainii pe care i-am adus s-au îndragostit de tara noastra, urmeaza sa ne îndragostim (din nou!) si noi…

Sunt oameni care nu trec în van pe pamant, în urma lor ramane destinul tarii lor

Q: Familia dumneavoastra a oferit Romaniei oameni extraordinari. Bunicii, mama, pana la dumneavoastra. Cum si-au pus ei amprenta prin locurile pe unde au trecut?

S.P.: Într-adevar, am crescut într-o familie în care este mai important ce lasi în urma decat ce faci pentru tine, o familie în care esti judecat dupa cum contribui la binele comunitatii. De exemplu, unul din strabunici, Petre Grigorescu, inginer silvic, a trecut muntii din Transilvania si a ajuns colonul nr. 3, dupa pasaport, în Dobrogea, unde a împadurit zona Neptunului si a creat un ziar, „Constanta”. Primul sau gest dupa ce a facut ceva bani, a fost sa dea burse pentru ca fetele si baietii saraci din Tilisca, satul sau de langa Sibiu, sa studieze ca si el si sa-si cladeasca o viata mai buna. Cand vad cate vieti a transformat el, ma gandesc ca am si eu datoria sa fac partea mea.

Unul din fiii sai, Horia Grigorescu, ajuns primarul Constantei, a consolidat malurile, a construit diguri, a facut abatorul, Rexul la Mamaia, a cladit scoli si biserici, a construit zeci de locuinte ieftine pentru soldatii demobilizati, functionari si muncitori. Astfel de oameni au cladit Romania Mare, la propriu si la figurat! Unde-i azi spiritul de sacrificiu, mandria de a lasa ceva în urma ta? Cred ca asta ne lipseste, elanul de a construi. Si de a contribui.

Dragostea de mama este mai puternica chiar si decat comunismul

Q: Ambii parinti ai dumneavoastra au emigrat. O istorie interesanta. Povestiti-mi, va rog, cateva detalii.

S.P.: Parintii mei au divortat cand eram mica si tata a fugit în America – nu a vrut niciodata sa-mi spuna cum, dar legenda este ca s-a ascuns în cala unei nave turcesti si, de la Istanbul, a ajuns în America. Era inginer si s-a stabilit la New York, lucrand, între altele, si pentru faimoasele turnuri Gemene, caci inventase un procedeu care sa tina pamantul în loc atunci cand se sapa fundatiile. În anii ’70, a fost randul mamei care a „uitat sa se întoarca” de la un congres international al femeilor arhitecte gazduit de Grace de Monaco la Monte Carlo. S-a stabilit în Elvetia între vii, în apropierea lacului Leman, pentru ca nu-i placea vanzoleala de la Paris, si a început demersurile sa ma scoata din tara. Trimitea memorii peste tot unde calatorea Ceausescu, condamnand politica sa fata de Drepturile Omului, dand exemplul meu – copil minor, ramas cu bunica, fara posibilitatea de a calatori la ea pentru reîntregirea familiei. Imaginati-va scena: într-un satuc de 3000 de suflete de langa Lausanne, apare o femeie dintr-o tara îndepartata, frumoasa, înca tanara, divortata, cu o meserie în care comanda barbatilor pe santiere! Va amintesc ca Elvetia a dat drept de vot femeilor abia în 1974. Aceasta femeie misterioasa se prezenta în mod regulat la Oficiul Postal cu diverse plicuri adresate, de exemplu, Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit, Palatul Buckingham, Londra, Anglia, sau Excelentei Sale Georges Pompidou, Presedintele Republicii Franceze, Palatul Elysée, Paris, Franta, sau Excelentei Sale Aldo Moro, Premierul Italiei, sau lui Olof Palme în Suedia, lui Kissinger la Washington etc. A scris astfel zeci de memorii decidentilor despre care citea în ziare, iar Cabinetele lor raspundeau, politicos, ca înteleg situatia dar le pare rau… nu se pot amesteca în afacerile interne ale Romaniei.  Asta a durat vreo doi ani, timp în care bunica si cu mine nici macar nu am avut posibilitatea sa obtinem formularul de aplicatie pentru un pasaport. Pana în ziua în care mama a aflat în ultimul moment ca Ceausescu si Elena sunt la Washington pentru semnarea Clauzei Natiunii Cele Mai Favorizate, care acorda facilitati tarifare produselor romanesti. Si, ca sa castige timp, din cauza decalajului orar, mama, care-i foarte iute la minte, a avut o idee nastrusnica si a trimis o telegrama la Casa Alba. Dar geniala a fost nu forma, ci fondul: a adresat telegrama nu presedintelui SUA, cum ar fi fost firesc, ci Primei Doamne, Patricia Nixon, începandu-si misiva astfel: „Ca mama, cu siguranta veti întelege cererea unei mame de a-si revedea unicul copil, minor, ramas în Romania etc., etc.”   Astfel, la doua zile dupa venirea la Bucuresti a cuplului Ceausescu, bunica a primit un telefon de la Ministerul de Interne în care i se spunea ca pasapoartele noastre, ale amandurora, erau gata si eram rugate sa parasim tara în 72 de ore. Bunica, brava, a raspuns ca nu e infractor si ca nu se va grabi caci aceasta este tara ei si daca pleaca este din cauza regimului. Va închipuiti cu ce teama am stat pana am plecat, dupa doua luni, pe 28 februarie 1974. Aveam 15 ani si am plans doi ani de dorul Romaniei.

Viata? Un spectacol!

Q: V-ati casatorit la 23 de ani cu un diplomat elvetian. Ati predat la facultate în Niger. Care sunt experientele memorabile din aceasta perioada?

S.P.: În primul rand, îmi aduc aminte de cum a ales sotul meu postul unde dorea sa fie acreditat. Eram colegi de facultate la Lausanne, el la economie iar eu la stiinte politice si amandoi aveam aceasta sete de a ne face utili lumii si celor mai defavorizati. Într-o seara, Christophe a venit acasa cu ultimul raport al Bancii Mondiale despre Dezvoltarea Internationala si l-a deschis la partea în care toate tarile lumii sunt listate în ordinea indicilor de dezvoltare: Norvegia, SUA etc., primele, si Yemen, Niger si Somalia ultimele. Îmi aduc aminte ca a trecut cu degetul peste Romania si mi-a spus: „Sper ca într-o zi sa ajungem sa contribuim si acolo. Între timp, ce-ai zice daca am lua lista de la coada la cap?” Si cum nu era multa lume care se înghesuia în posturile grele, a fost acreditat la Niamey. Eu nu vroiam sa-l acompaniez fara sa am un job, caci nu ma vedeam deloc facand ceaiuri de cucoane într-o tara în care erau atatea de facut, si am ajuns în Niger abia dupa jumatate de an cand am obtinut un post la Universitate, unde predam economia. Studentii mei erau functionarii publici din esalonul doi, pentru care Franta nu putea plati scolarizarea la Paris. Astfel, Guvernul Francez construise o universitate locala, care era în al doilea an de functionare. Studentii, oameni în toata firea, de doua ori mai în varsta decat mine. Eu abia aveam 23 de ani! Ei erau tare razvratiti si una-doua faceau greva, iar eu eram rugata sa mediez între ei si ceilalti profesori. Se revansau oferindu-mi lacuste prajite (o delicatesa!) si facand matanii în jurul masinii mele. O rabla! De cate ori nu pornea, ceea ce era foarte des, eu îi rugam sa mearga cu bicicleta lor la service ca sa-l aduca pe omul cu bateria,  iar ei spuneau: „Non, patrone, nu asa, mai întai trebuie sa-l invocam pe Allah si toate spiritele bune!” Si se asezau în cerc în jurul masinii facand genuflexiuni cu bratele la cer strigand „Allah Akbar!”, adica „Dumnezeu e mare”. Iar eu încercam sa le dau lectii despre comportamentul rational în economie, haha!

Un om ocupat

• Sandra Pralong este un „antreprenor social”.  În ultima decada a fondat mai multe organizatii dintre care: SynergEtica, o fundatie corporatista care promoveaza etica si civilitatea printre tinerii din Romania si Republica Moldova, si Synergy Communications, o agentie specializata în consultanta strategica pentru clienti de prim rang, precum   Delegatia Comisiei Europene în Moldova, ONU, Banca Mondiala, USAID, Fundatia Bertelsmann, etc.

• Si-a început cariera în media în Statele Unite unde a devenit cel mai tanar director al revistei Newsweek, la New York.

• S-a întors în Romania în 1990 ca sa înfiinteze si sa conduca Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa.

• Între 1998 si 2000 a fost consilier al presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu, responsabil pentru Comunicare Internationala si Relatia cu Romanii de Pretutindeni.

• În 2002, Sandrei Pralong i s-a încredintat conducerea regionala a comunicarii Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cele 27 de tari din Europa si în fosta Uniune Sovietica.

•În 2008 a fost numita Ambasador al Bunavointei pentru Anul European al Dialogului Inter-Cultural.

• Sandra Pralong a predat Economia la Universitatea din Niamey (Niger) si Stiintele Politice la universitati din Statele Unite si din Romania.