Femeile în politica: Quota versus Meritocratie

http://www.politicalwoman.ro/nr1/political_woman_1_2009.pdf

Data:                    aprilie 2009

Autor:

Publicat în:          Political Woman

Titlul articolului: Femeile în politica: Quota versus Meritocratie

Sandra Pralong este exemplul viu al faptului ca în viata trebuie sa tintesti spre stele însa e bine sa ai si o strategie sa le atingi. Cu obiective pragmatice, planificate meticulos, a reusit sa faca în diversele sale ipostaze de consilier lucruri greu accesibile sau chiar imaginabile pentru o tara precum România.

Este un cetatean al lumii, dar o persoana constant preocupata de România si de sansa româncelor de a accede spre sferele puterii în beneficiul tuturor cetatenilor, barbati si femei deopotriva.

Aveti o cariera impresionanta pe zona de comunicare. Ati avut ocazia sa lucrati la o prestigioasa publicatie americana – Newsweek –, ati avut posibilitatea sa lucrati la Presedintia României, sa lucrati în cadrul Natiunilor Unite iar în prezent promovati unele idei si politici publice valoroase în societatea româneasca. Daca ar fi sa priviti retrospectiv, care ar fi sursa a ceea ce v-a determinat, a ceea ce v-a andrumat sa urmati aceasta cale si sa atingeti atât de multe lucruri la un nivel foarte înalt? Multe dintre ele sunt greu de facut unul singur în viaa?…

Sunteti magulitor. Nu cred ca este asa de greu si nici exceptional. Cred ca multe femei tocmai resimt nevoia sa compenseze poate un statut marginal în societate printr-un preaplin de energie si printr-o sarguinta foarte mare, pentru ca în general traim într-o lume a barbatilor si e greu ca sa îti faci loc ca femeie. Cred ca atunci cand esti femeie trebuie sa muncesti de cateva ori mai mult si într-adevar sa excelezi în ceea ce faci.

Izvorul este, cred, nevoia de comunicare si convingerea ca de fapt viata este o problematica de comunicare si ambalajul, maniera în care punem problema nu este fara consecinte. Conteaza foarte mult ce mesaj transmiti, cum îl transmiti, cui îl transmiti, conteaza foarte mult gandirea înainte de actiune, rezolvarea problemelor care, în general, oricare ar fi ele, sunt rezolvabile prin comunicare si cu ajutorul comunicarii. De fapt, viata este comunicare, am mai spus-o si cu siguranta nu sunt singura care gandeste lucrul asta, pentru ca totul se întampla în lumea noastra prin cuvant. Nu vreau sa fac referinte biblice neaparat, dar întai este cuvantul, conceptualizarea a ceea ce gandim, prin vorbe rostite sau scrise, si pe urma se întampla ca vorbele acestea sa capete substanta si realitate. Nimic, nici o constructie omeneasca nu exista înainte ca ea sa fie rostita sau scrisa. Nu ne gandim adesea la lucrul asta, dar asa e. Ganditi-va ca orice constructie fizica, deja, sau orice proiect începe cu cineva care pune un creion pe o hartie si rosteste ceva în scris sau un desen. Atunci cand vorbim de un bun comunicator, vorbim si de har, de un talent nativ, de niste date intrinseci fiintei. Totusi, din punct de vedere a formarii, al educatiei, al lucrurilor adaugate, unde simtiti ca ati acumulat cel mai mult pe zona de comunicare pe traseul dumneavoastra profesional?

Sa stiti ca educatia mea formala nu este pe comunicare, educatia mea este una foarte clasica în stiinte politice si relatii internationale, în diplomatie si în stiinte economice. Cred ca ceea ce m-a impresionat cel mai tare este experienta americana, experienta de viata americana, pentru ca totul în America este gandit ca sa comunice si maniera în care americanii gandesc în locul celuilalt ca sa-i faca viata mai simpla, e un lucru fascinant de observat. Cand nu esti parte din sistemul american, cand esti parasutat în el din exterior, cred ca întelegi lucruri pe care poate ca americanii le fac instinctiv. Ce am remarcat si am decodat în experienta mea americana este aceasta extraordinara abilitate pe care o au sa conecteze punctele – ca în desenele de copii în care îti dau niste puncte si pe care copiii trag linii ca sa apara un desen. Americanii au aceasta abilitate în ceea ce fac, fie ca sunt semne stradale, fie ca sunt formulare de completat la vama sau în administratia publica, fie ca este o campanie de marketing, sa îti mestece lucrurile, bineînteles nu inocent intotdeauna – este o idee de „vanzare”, cateodata chiar manipulatoare, în spatele acestei maniere de a-ti arata mereu toti pasii. Dar observ ca este parte din psyche-ul american sa nu lase nimic la întamplare.

Asta m-a fascinat traind acolo si mi-am însusit-o. De fapt, background-ul meu de stiinte politice m-a facut sa stiu sa rezolv probleme, sa fiu un bun problem solver si pe urma sa-mi aplic acest talent la meseria de comunicare. Am creat o firma de comunicare care a avut clienti prestigiosi si întotdeauna m-a fascinat sa vad ca însesi problemele manageriale cele mai complicate au întotdeauna o componenta cruciala de comunicare si de strategie.

Noi, în Romania, nu sesizam ca de fapt imaginea, reflectia nu este ceva ce se adauga, nu este o spoiala pe care o pui pe deasupra, nu pui un parfum de comunicare peste ceva. Lucrurile comunica din interior si oamenii sesizeaza lucrul acesta, sesizeaza daca e ceva fals în comunicare si resping încercarea de a manipula. De fapt, buna comunicare vine de la început, ea este initiatoare a unui proiect si initiatoare a unei strategii care pe urma se declina în diferite actiuni, institutii, proiecte, lucruri, politici publice. Asa comunica bine un mediu politic, atunci cand gandeste de la început: care este proiectul, care este planul meu de comunicare, dar în spatele întrebarii „ce vreau eu sa comunic publicului roman” este, inevitabil, chestiunea de referinta: care este proiectul meu pentru Romania, ca om politic?

Cata rezonanta ati gasit la Palatul Cotroceni, în perioada în care ati fost consilier, pentru o astfel de abordare? Totala. Am avut o foarte mare sansa, deoarece comunicarea internationala era o felie mica si nu neaparat foarte vizibila în valtoarea romaneasca. Colegul meu, Petru Berteanu, apoi colegul meu Rasvan Popescu, se ocupau de agenda de comunicare a presedintelui în Romania pe relatia cum media romaneasca, eu fiind exclusiv pe media straina. Am avut o mare sansa pentru ca am putut sa gandesc strategic, într-adevar, despre cum sa schimbi perceptia presei straine despre Romania.

Am sa va dau un exemplu simplu: se punea problema unei vizite pe care s-o faca presedintele Constantinescu în Franta. Va dati seama ca în Franta se întampla vizite de stat în fiecare saptamana, Parisul si presa pariziana sunt asaltate de evenimente de relatat, de stiri si de lucruri de o importanta cruciala, e foarte greu sa-ti faci loc printre randuri. O vizita a presedintelui Romaniei, în general, trece neobservata. Ei, ca sa compensez aceasta lipsa, am avut ideea – si cum am multe contacte în Franta si în mediul francez, atat de presa, cat si în mediul politic – si sansa sa pot sa aduc un grup de jurnalisti francezi în Romania cu 2 saptamani înaintea vizitei.

Ce era important pentru ei a fost ca le-am dat oportunitatea ca cineva sa le arate si sa le organizeze o calatorie în Romania si sa îi puna în contact cu decidenti romani, cu întreprinderi franceze în Romania, cu presedintele. Evident ca nu puteai sa controlezi agenda lor si întrebarile lor si impresia pe care si-o faceau, dar faptul ca i-am adus în Romania – si au fost jurnalisti prestigiosi de la TF1, de la LCI, de la Liberation, de la Tribune Economique, de la Le Figaro, de la L’Express –, faptul ca au putut sa vada, sa simta, sa întrebe, sa constate, sa fotografieze în Romania, a fost absolut ceea ce le trebuia ca, în momentul în care a mers presedintele Constantinescu în Paris, sa poata sa scoata reportajele pe care le facusera în Romania si astfel o vizita care ar fi trecut complet neobservata a fost extrem de bine mediatizata.

Îti trebuie planificare, trebuie sa gandesti înainte, trebuie sa fii informat, pentru ca daca eu n-as fi stiut, de exemplu, ca se pregateste aceasta vizita a presedintelui la Paris cu suficient de mult timp înainte ca sa pot sa organizez aceasta vizita de presa, degeaba ai idei, pentru ca nu le poti pune în aplicare. Daca nu as fi fost asa de bine conectata încat sa pot sa dau 5 telefoane la Paris si sa-mi adune crema presei franceze si sa mi-o aduca la Bucuresti prietenii mei din Franta, iarasi, degeaba ai idei. A fost o confluenta de factori benefici si cred ca în sensul asta am avut o mana foarte libera si am putut sa ma exercitez. Cand a fost în SUA, Presedintele a avut o întalnire cu redactia New York Times-ului, discutii la Newsweek la New York, a fost primit la CNN, a fost la Larry King, a avut sansa unei expuneri care venea din faptul ca eram bine conectata si cred eu ca sunt un strategy  rezonabil de bun ca sa pot sa gandesc înainte si sa-mi fac miscarile în asa fel încat sa iasa bine ce-mi propun.

Acum v-ati dedicat 100% proiectelor internationale…

M-am dedicat pentru înca 3 luni – cat am acest contract cu Natiunile Unite, în calitate de consilier – promovarii Romaniei ca stat donator. Este un lucru pe care multa lume nu-l cunoaste, si anume ca odata cu intrarea în UE, Romania a devenit un donator de asistenta internationala catre tarile în curs de dezvoltare. Publicul roman este, cred, înaintea perceptiei pe care o are lumea politica, de exemplu pe tema asta. Tocmai ce Natiunile Unite au realizat, recent, un sondaj de opinie comandat de Ministerul Afacerilor Externe si întreprins de CSOP despre atitudinea romanilor fata de cooperarea internationala si lupta globala împotriva saraciei. În mod absolut extraordinar pentru toti cei care credeau ca romanilor nu le pasa de ceilalti, 59% din romani sunt de acord ca Romania trebuie sa participe cu fonduri, trebuie sa aiba o politica de asistenta internationala si 75% se declara chiar disponibili sa faca voluntariat – ceea ce este foarte interesant, caci exista programe de voluntari ale Natiunilor Unite care ar putea facilita aceasta experienta pentru romanii care îsi doresc sa ajute în strainatate. Imaginati-va cu ce bogatie sufleteasca, cu ce experienta a lumii si chiar manageriala ar reveni înapoi în tara o generatie de tineri care au fost voluntari în, sa zicem, Africa sau Asia! Ce contributie ar putea face societatii noastre datorita deschiderii ce au capatat în lumea larga! Sondajul mai spune ca 56% din romani considera ca Romania are o datorie morala, ca e normal ca Romania sa ajute. Unul dintre avantajele pe care le aduce calitatea de membru al Uniunii Europene este sansa de a contribui de fapt la politica internationala de cooperare, care este în foarte mare schimbare. De unde pana acum nordul bogat dadea resurse si know how sudului sarac, acum lucrurile sunt mult mai echilibrate, sunt multe tari de venit mediu precum Romania, care sunt deopotriva donatori de asistenta internationala dar ei continua sa fie si recipienti, cum suntem noi, de exemplu pe fondurile structurale. Lucrul pe care îl poate exporta Romania ca stat donator este experienta ei de tara care a trecut prin procesul de tranzitie foarte recent si care are o credibilitate sporita fata de donatorii traditionali. Daca va aduceti aminte, în anii ’90, toata lumea care vedea programele de asistenta ale americanilor sau ale englezilor la noi în tara, zicea: „pai ei au 200 de ani de democratie, ce stiu ei de nevoile noastre si prin ce trecem noi?”.

Acum, cand Romania merge si propune programe de asistenta în Georgia sau în Serbia, ea are avantajul faptului ca a trecut de curand prin lucrurile astea si ca foarte recent s-a transformat si a experimentat care sunt lucrurile care au mers mai bine si care au mers mai putin bine si pe care le poate transmite mai departe cu o credibilitate sporita.  De curand am avut în Romania vizita vicepresedintelui Comisiei Europene pe o problematica foarte interesanta: promovarea ideii de paritate a femeilor si barbatilor în Parlamentul European. Ati avut ocazia sa fiti prezenta si sa fiti implicata în acest demers. Despre ce e vorba, mai concret? Îmi place ca spuneti corect gramatical, Vicepresedintele Comisiei Europene – întamplarea face sa fie o femeie. Este foarte interesant cum limbajul nostru pastreaza genul masculin. Ca o mica paranteza, unul dintre lucrurile foarte interesante care m-au frapat în Statele Unite a fost faptul ca în lucrarile stiintifice – în stiintele sociale, nu neaparat în stiintele exacte –, ca pronume generic, se utilizeaza “she”. În limbajul natural, cand vrem sa vorbim în limbajul impersonal despre oameni, vorbim de „el”, omul… „el”. În stiintele sociale, în Statele Unite, printr-un fel de conventie tacita – nu cred ca cineva a spus vreodata sau a dat vreun decret sau vreo lege «trebuie sa se scrie la persoana a III-a singular feminin sau plural feminin în cartile de stiinte umane, sociologie, stiinte politice» –, cred ca cineva a avut ideea asta si toti ceilalti s-au luat dupa ea pentru ca sa socheze, sa împamanteneasca ideea ca femeile sunt la fel de îndreptatite sa fie reprezentative pentru întreg neamul omenesc ca si barbatii, dar ele nu exista în constiinta colectiva suficient de mult, ca gen. ªi cand esti femeie, e bizar sa citesti texte stiintifice scrise la persoana a III-a feminin, dar ca barbat îmi închipui ca socul este si mai mare.  Vicepresedinta Comisiei Europene a venit cu mesajul Uniunii Europene, un mesaj generos de dezirabilitate a existentei unei paritati între barbati si femei pe listele electorale pentru alegerile parlamentare europene. Evident ca suntem departe în Romania de acest deziderat si diferite tari din Europa – precum Italia sau Franta acum cativa ani – au instituit ideea de quota pentru femei, pentru a scurta timpul în care societatea se obisnuieste cu nevoia feminizarii clasei politice si pentru a da o sansa sporita femeilor. Aici, evident, este o mare dezbatere, quota fata de meritocratie, si multe femei se simt stirbite de meritul lor personal cand se pune problema de quota, pentru ca îsi spun, pe buna dreptate «eu sunt foarte buna, excelez în ceea ce fac, deci n-am nevoie de quota ca sa ma afirm». Problema se pune ca femeile care au succes – mai ales în lumea politica – sunt cazuri foarte singulare, si mai ales succes meritat pe plan politic, pe planul ideilor, pe planul activitatii. Trebuie o masa critica de femei în lumea politica pentru ca etica feminina sa îsi spuna cuvantul, de exemplu, o etica feminina care este mai curand cooperanta decat competitiva. Undeva, poate ca o femeie singura sau un numar mic de femei în lumea politica se adapteaza la regulile jocului facute de lumea competitiva a barbatilor, pe cand mai multe femei deja înclina balanta mai mult spre cooperare, spre armonie, spre grija fata de lucrurile practice.

În ce fel vedeti, la modul concret, înclinata aceasta balanta?

Am sa va dau un exemplu foarte simpatic, pe care l-a povestit chiar Vicepresedinta Comisiei, Margot Wallstrõm, cand a venit la Bucuresti, despre o tara din Asia în care se punea problema unui împrumut al Bancii Mondiale pentru a se construi un pod si era o tara în care femeile nu erau prezente deloc în viata publica. Planurile au fost facute, dar Banca Mondiala, fiind organismul care implica cetatenii si da posibilitatea femeilor sa aiba o voce, adunase oamenii care urmau sa beneficieze de podul respectiv ca sa le auda ideile, sa-i împuterniceasca sa vorbeasca. Toata lumea a vorbit, toti barbatii, femeile au stat tacute, s-a aprobat planul podului, pana cand o femeie timida, mica de tot, într-un colt, a îndraznit sa ridice mana si sa spuna: „Domnilor, am si eu ceva de spus. Dumneavoastra ati facut podul acesta gandindu-va doar la masini sau la carute. Aici, în satucul nostru, femeile cara apa si o cara cu spatele sau cu niste carucioare. În plus, noi plimbam copiii cu carucioare mult mai mici, deci ne trebuie ca podul acesta sa aiba o zona pietonala, un trotuar pentru femei care duc apa sau care plimba copiii. Daca nu faceti un trotuar, acest pod va fi impracticabil si noi nu vom mai putea sa aducem apa. Vrand sa faceti bine, construind un pod, omorati ciclul vital al acestui sat.” Iata ca o voce de femeie care s-a exprimat din punctul ei de vedere – si va aduc aminte, este punctul de vedere a mai mult de jumatate din populatie – a fost vital sa se exprime, pentru ca altfel, în loc sa pastreze ciclul natural, în care apa era adusa pe podul de lemn, pe lucrurile ancestrale si sa pastreze ecosistemul si echilibrul comunitatii respective, un pod foarte scump ar fi fost poate distructiv. Ar fi permis doar un fel de dezvoltare dar vitalul – aducerea apei – ar fi fost împiedicat de însasi existenta acestui proiect. Iata un exemplu simplu, banal, de cat de mult conteaza sa auzim vocea femeilor în spatiul public. Astfel de exemple se întampla peste tot în lume dar în fiecare zi o voce de femeie, o voce practica, o voce care gandeste din perspectiva a jumatate din populatie si din perspectiva practica a unei mame de familie, a unei persoane care face cumparaturi, care hraneste, care gateste, care spala, care face toate lucrurile acestea domestice de care barbatii din multe tari din lume nu se ating, este o vocevitala. De unde si interesul unei politici publice care sa poata sa beneficieze de aceste voci feminine care sunt indispensabile. Ganditi-va numai în Romania la cat de importanta este prezenta unei voci feminine în Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, de exemplu, cat de importanta este perspectiva unei mame de familie care întelege cat de necesar este ciclul de gradinita si maniera de a te ocupa de copii si de a-i lasa în grija cuiva de încredere, de a organiza sistemul de crese si toate lucrurile acestea pe care un barbat, de obicei, le lasa în grija femeii. Cand femeia este politician, le va aduce în discursul public si în politica publica si în spatiul public, spre beneficiul si deliciul atat al barbatilor, cat si al femeilor.