Perspective personale

Premii

  • Premiul ”Arh. Sanda Budiș pentru gândire practică, orientată spre beneficiar”

Premiul ”Arhitect Sanda Budiș – pentru gândire practică, orientată spre beneficiar” a fost lansat în 2022 de către Sandra Pralong, în memoria mamei sale, Sanda Budiș, în colaborare cu Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM).

La lansarea premiului, Sandra Pralong a îndemnat arhitecții aspiranți să gândească dincolo de parametrii obișnuiți ai profesiei lor: ”Sunteți adevărați medici”, a spus auditoriului. „Sunteți… medici în societate, medici ai orașelor… ai familiilor”.

„Mama avea o obsesie. A lucrat în Elveția și în România. În ultimii ei ani de viață, a lucrat mult în Elveția, unde a construit un complex de apartamente. Avea o obsesie. Nu construiesc pentru trecători, spunea ea, ci pentru cei care vor locui în apartament timp de 20 de ani. Oamenii care au locuit în apartamentele ei au locuit acolo nu timp de 20 de ani, ci timp de 40 de ani, și încă locuiesc acolo până în ultima suflare”.

„Tot ceea ce faceți contează. Culoarea, materialele, scara și un lift cu covor fin. Am vizitat una dintre clădirile construite de mama după mai bine de 40 de ani. Nu era nicio zgârietură, covorul era același, nimic nu fusese schimbat. Așa că, vă rog, gândiți-vă la profesia voastră ca și cum ați fi medici, pentru familii și pentru orașele în care construiți”.

Câteva articole din presă despre lansarea acestui Premiu:

_________________________________________________________________________________________________________

  • Premiul ”General Alexandru Budiș pentru scriitori militari”

În 22 septembrie 2014, la 118 ani de la nașterea Generalului (și 43 de ani de la trecerea sa în neființă) s-a înființat Premiul ”General. Alexandru Budiș” de către Sandra Pralong în colaborare cu Universitatea Natională de Aparare ”Carol I” (UNAP) în memoria bunicul său, generalul Alexandru Budis (1896-1971) care a scris 23 de carti de strategie si tactica militara, dar si monografia Bulgariei si gramatica limbii bulgare pentru ca, ”atasat militar fiind, a considerat ca este necesar sa ne cunoastem vecinii si limba pe care o vorbesc acestia”, spune Sanda Budis, fiica acestuia in varsta de 89 de ani.

De atunci, Premiul se acordă anual de către UNAP și are ca scop recompensarea autorilor militari care scriu lucrări originale în domeniul ştiinţelor militare, informaţiilor şi al securității naţionale.

Nae Ionescu scria în 1932 despre Generalul Alexandru Budiș: ”Armata e doar instrument la dispozitia guvernului. Cel mai mare merit e faptul ca introduce în preocuparea oamenilor politici noțiunea de stiință militară, iar în atenția conducerii oastei, elemente de știința politică a conducerii statului.” 

Site-ul dedicate Gral. Alexandru Budiș, unde pot fi accesate în format PDF multe dintre cărțile sale, informații despre câștigătorii Premiului dar și poze din arhiva personală a familiei: https://generalalexandrubudis.wordpress.com/author/generalalexandrubudis/

_________________________________________________________________________________________________________

  • Prix Pralong

Premiul ”Christophe Pralong” a fost înființat în 2007 de către Sandra Pralong în memoria sotului său, Christophe, președinte al Comitetului studentilor de la Facultate de Înalte Studii Comerciale/HEC din Lausanne/Elveția în perioada 1978-1980.

Premiul este acordat anual, în cadrul Universității din Lausanne, unui student pentru un proiect umanitar, antreprenorial sau academic ce urmează să fie implementat într-un stat emergent sau într-un stat recent admis în Uniunea Europeană. Se organizeaza de asemenea și un Turneu de Golf cu scopul de a strange fonduri pentru Premiul ”Christophe Pralong”.

În ultimii ani, Premiul ”Christophe Pralong” a finan­șat proiecte studentesti precum: crearea unei mori de cereale într-un orfelinat din Burkina Faso, construirea unui adăpost pentru uscarea plantelor medicinale în Vietnam, un proiect de micro-irigaț­ie în Niger, un atelier de croitorie în Coasta de Fildes, construirea de toalete ecologice în Haiti, construirea unui cinematograf în aer liber în sud-estul Madagascarului, etc.

Site-ul Premiului unde pot fi găsite mai multe informații despre proiectele finanțate poate fi consultat aici: https://prixpralong.org/