Sanda Pralong: Aici este totul de construit

Data: 14.09.2010
Autor: Violeta-Loredana Pascal
Publicat in: www.cenusadetrandafir.ro
Titlul articolului: Sanda Pralong: Aici este totul de construit

Într-o perioada în care multi nu stiu decât cum sa infiereze mai mult România si cum sa spuna ca doar aici e rau si oriunde altundeva curge doar lapte si miere mi-a atras atentia o carte cu un titlu cel putin incitant: De ce m-am întors în România, coordonata de doamna Sanda Pralong.

CenusadeTrandafir: Citind putin despre dumneavoastra am vazut ca va numarati printre cei care au plecat din tara – dumneavoastra, daca articolele disponibile sunt corecte, ati plecat pentru a va urma sotul în strainatate – Si apoi ati revenit aici. Ne puteti descrie în cîteva cuvinte viata dumneavoastra, precum si motivele care v-au determinat sa va întoarceti în România? Cum a fost la întoarcerea în tara? Socant… frumos… impresionant… diferit fata de asteptari?

Sanda Pralong: Întâi o precizare: am plecat din tara la 15 ani sa-mi urmez mama care „fugise”, cum se spunea atunci, în Elvetia, cu 2 ani înainte. M-am casatorit la 23 de ani cu un coleg de facultate pe care l-am urmat în Africa, el fiind tânar diplomat iar eu predând economia la universitatea din Niamey, în Niger. În carte descriu câteva din primele impresii despre România dupa atâtia ani, din momentul în care am ajuns pe 3 ianuarie 1990: întâlnirea cu orasul mutilat, contactul cu cosmetizarea confuza a Revolutiei, dificultatea de a ma adapta la negativismul nostru tipic românesc. Dar pe de alta parte a fost un contact foarte emotionant. Stiti – a fost ca atunci când esti pe sosea si vezi un accident de masina: primul instinct este sa dai o mâna de ajutor. Pentru mine, într-un fel, România fusese grav ranita de comunism si, dupa socul evenimentelor din decembrie, tocmai încerca sa se dezmeticeasca si sa se „extraga” din carcasa unei masinarii distruse. Eram acolo, sanatoasa, cu putere de munca si dorinta de a ajuta. De aceea am ramas: ca sa fac ceva aici, sa contribui – în felul meu si atât cât pot – la „dezmeticire”, adica la tranzitie.

CdT: De ce credeti ca în ceea ce priveste România sunt mai degraba evidentiate lucrurile rele si care nu merg si rar se arata Si ceea ce functioneaza, lucruri frumoase si realizari ale românilor?
S.P.: Atunci când îl citim pe Cioran vedem în sufletul nostru un anumit pesimism si o maniera extrem de nihilista de a ne uita mai ales la partea goala a paharului. Asta nu are cum sa ne aduca ceva bun – si este în contrast profund cu Occidentul, unde oamenii învata despre puterea optimismului si au curajul de a construi din nimic. Din pacate noi românii nu ne-am însusit înca beneficiile gândirii pozitive… Sper ca noua generatie – scolita în strainatate sau pe internet – sa ne ajute sa schimbam atitudinea.

CdT: Considerati ca daca s-ar pune un mai mare accent pe înfatisarea lucrurilor demne de lauda s-ar schimba ceva? Ar folosi oferirea unor modele pozitive?

S.P.: Da, absolut. Modelele pozitive ar da oamenilor curaj, ar arata ca daca poate X sa facaceva, pot si eu! Mai ales într-o tara ca a noastra unde în general ne cam uitam de sus la mai toti ceilalti, (ca asa suntem noi, un pic fuduli) – pai daca poate X (pe care eu poate îl consider poate mai slab pregatit decât mine), cum sa nu pot si eu?! Aceasta atitudine ar da un imbold grozav – si este exact contrariul pizmei si al lui „sa moara capra vecinului” care nu aduce niciun câstig nimanui.

CdT: Sa vorbim putin despre carte. În partea de început precizati faptul ca ea e scris? – ori începuta ca demers – prin 2006. Initial v-ati gândit la a o scrie doar dumneavoastra, apoi precizati ca a parut mai indicat sa reuniti sub aceleasi coperte experiente de viata ale unor oameni din întreaga lume. Cum a fost receptata ideea de invitati?

S.P.: Da, m-am gândit ca mai intreresant decât sa citesti despre un singur parcurs detaliat – al meu – ar fi sa compari o colectie 39 de parcursuri diferite. Oamenii invitati sa-ti scrie povestea au reactionat pozitiv, cred ca este undeva catarctic sa-ti spui povestea si sa clarifici pentru tine însuti, întâi, dar si pentru ceilalti, de ce ai facut un asemenea pas. Un pas care este în general privit cu mirare sau chiar dispret de cei din jur, carora li se pare ca trebuie sa fii nebun sa lasi strainatatea pentru a trai în România.

CdT: Cum se poate ajunge ca România sa devina „o tara în care chiar merita sa traiesti” dupa cum precizati tot în carte ca doriti sa fie vazuta tara noastra?

S.P.: În primul rând nu e vorba de cum este vazuta, ci „traita”. Noi ne comportam de parca am urî aceasta tara, o mutilam cu case grotesc de mari si cu culori stridente, distrugem patrimoniul, taiem padurile în nestire, otravim râurile cu gunoaie, etc. Cum sa merite sa traiesti într-o cocina?! Cred ca atunci când vom constientiza ca strada nu este ceva în afara, ceva care nu are legatura cu noi, ca padurea, la fel, nu este o groapa de gunoi, ca pe vecin trebuie sa-l respecti daca vrei sa te respecte si el, ca daca nu-ti faci treaba bine esti primul care vei avea de suferit, în primul rând pentru ca nu ai nicio satisfactie din ceea ce faci etc. – când vom constientiza toate astea, România va deveni o tara în care merita sa traiesti. Se va vedea ca, pretuindu-ne pe noi însine, o vom pretui si pe ea…
CdT: În cât timp s-ar putea ajunge la o astfel de perceptie asupra României – intern si extern – si mai ales la o asemenea realitate?

S.P.: Ati pus punctul pe „i” – nu de perceptii avem nevoie ci de realitati! Cum v-am spus, lucrurile se vor schimba atunci când ne vom trezi si vom realiza ca nu va veni nimeni sane salveze de noi însine.

CdT: Din punctul dumneavoastra de vedere, mai ales acum dupa ce ati vazut si motivele altor oameni importanti, care ar fi 3 cele mai puternice argumente în favoarea întoarcerii cuiva în România?
S.P.: 1. Aici totul este de construit, 2. Aici totul este de construit, 3. Aici totul este de construit. Nu glumesc- este cel mai satisfacator mod de a trai, atunci când cladesti ceva. Da un sens existentei si o existenta fara sens nu merita traita. Decât daca-ti doresti sa ai experienta unei legume… În România sunt atâtea de facut ca nu trebuie sa fii parlamentar sau presedinte de companie ca sa construiesti ceva care sa ramâna si dupa tine.

CdT: Dar 3 cele mai puternice argumente împotriva plecarii de aici?
S.P.: 1. Aici este totul de construit, 2. Aici este totul de construit; 3. Aici este totul de construit. Iarasi nu glumesc. Sa pleci este relativ usor, în strainatate traiesti tihnit – dar doar pentru tine. Nu lasi mai nimic în urma decât, cel mult, copiilor tai. Dar succesul material sau profesional nu înseamna si succes sufletesc. Nu te poate împlini decât sentimentul ca ai contribuit cu adevarat la ceva mai mare decât tine…

CdT: Ce iubiti mai mult la România?

S.P.: Spiritul si natura – adica frumusetea peisajelor si a naturii umane.

CdT: Cum a fost primit? cartea de publicul cititor?

S.P.: Cred ca bine, daca judecam dupa faptul ca suntem între bestsellerurile Polirom. Dar o s?aavem o idee mai buna despre reactia cititorilor când vom merge si lansam cartea în jurul tarii si vom dialoga cu ei.

CdT: Daca ar fi sa extrageti o concluzie a întregii carti si experiente avute în întreaga lume, pe meleaguri straine si autohtone, care ar fi aceasta?
S.P.: Buna întrebare! As vrea sa amendez faimosul „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n tara ta!” pentru ca, într-o democratie, nu mai ai de ce sa accepti o pâine rea – esti liber sa faci ceva sa schimbi fie faina, fie reteta, si sa dospesti o pâine asa cum ti-o doresti!