www.adevarul.ro : De ce s-au întors în tara? / Români de top întorsi în România dupa 1989

Neagu Djuvara,Radu Gabrea ?i Ion Vianu

Neagu Djuvara, Radu Gabrea si Ion Vianu, alaturi de alti intelectuali si artisti români povestesc de ce au revenit în tara natala. „De ce m-am întors în România“, volumul coordonat de Sandra Pralong, cuprinde marturiile a 39 de profesionisti care au renuntat la strainatate pentru România.

Cartea publicata la Editura Polirom, conceputa si realizata de Sanda Pralong, specialist în comunicare cu o cariera impresionanta, este un bun prilej de reflectie atât despre destinul colectiv al identitatii românesti postdecembriste, cât si despre destinele individuale ale unor personalitati culturale si ale unor profesionisti de înalt nivel din România, care au ales sa revina în tara de origine dupa anii ’90. S-au întors pentru a-si construi o viata profesionala, sociala si personala în tara natala, cu pretul renuntarii la cariera din strainatate.

Autorii textelor confesive din volum sunt din generatii diferite, vin din medii sociale diverse si functioneaza în variate domenii, din sfera artei si din cea a stiintei deopotriva. Printre personalitatile cele mai cunoscute care figureaza în volum se numara Alteta sa Principesa Margareta a României, Neagu Djuvara, Radu Gabrea, Ion Vianu, Mariana Nicolesco sau Sorin Alexandrescu.

Motivele revenirii

Cartea contureaza atât imaginea unui stat care-si revine dupa o suferinta de o jumatate de secol, precum si o incursiune în câteva constiinte pentru care identitatea nationala joaca un rol însemnat. „De ce m-am întors în România” este rodul unei cercetari de sociologie, de psihologie si de istoria mentalitatilor deopotriva.

În argumentul care preceda marturiile, Sandra Pralong sintetizeaza motivele pentru care asemenea personalitati au luat decizia de a reveni, dupa ce-si construisera o cariera remarcabila în strainatate: „Multi dintre ei au facut-o pentru potentialul acestei tari, în care cred, pentru oportunitatile pe care ea le ofera si pentru încrederea pe care o au în abilitatea noastra de a iesi cu capul sus în lume. Altii s-au întors chemati de sentimentul unei datorii morale sau din respect fata de stramosi. În fine, altii s-au întors pentru a regla conturile familiei cu lumea dinaintea epocii comuniste si pentru ca doresc sa investeasca ceva din talentul lor aici.”

Patriotismul exista

Imediat dupa Revolutia din 1989, mai exact în februarie 1990, Neagru Djuvara s-a înapoiat în tara de bastina, dupa o viata petrecuta la Stockholm, la Paris si în Republica Niger, în care locuise vreme de 23 de ani, în calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului Afacerilor Straine.

Doctor în filosofia istoriei cu o teza de doctorat sustinuta la Sorbona în 1972, istoricul revenea într-o tara natala în care îsi dorise întotdeauna sa traiasca. Neagu Djuvara marturiseste ca sentimentul care l-a împins sa ia aceasta hotarâre a fost, probabil, patriotismul, sentiment azi cazut în desuetudine.

Recunoaste ca România postcomunista este departe de perfectiune, însa nu regreta ca s-a întors, în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat. „Ce ma înnebuneste cu adevarat pâna la disparere”, explica Neagu Djuvara, acum în vârsta de 94 de ani, „e sa constat prabusirea moral? – si chiar estetica – a românului trecut prin 50 de ani de comunism. Nu pot avea speranta de a mai vedea cu ochii mei o revenire la normal în scurta «speranta de viata» care mai este a mea. Situatia politica simbolizeaza la maximum aceste scaderi.”

Pentru tinerii talentati

Regizorul de film Radu Gabrea a p?r?sit România în 1974, din cauza unui conflict direct cu dictatorul Nicolae Ceau?escu, care i-a interzis personal difuzarea filmului sau „Dincolo de nisipuri”. Regizorul s-a stabilit în Germania, iar pelicula „vinovat?”, drastic cenzurata, a participat, totusi, la Festivalul de Film de la Cannes. În Germania, Radu Gabrea si-a construit o cariera remarcabila în domeniul care îl pasiona, regizând filme care au câstigat numeroase premii.

În septembrie 1992, s-a stabilit din nou în România, pentru a le împartasi experienta profesionala studentilor de la UNATC. Radu Gabrea vede foarte clar lacunele tarii în care traieste: „În România sunt multe, poate foarte multe lucruri care trebuie schimbate. Începând cu felul în care valorile sunt promovate si terminând cu spiritul civic cvasiinexistent. si toaletele.”

În ceea ce priveste lucrurile carora le duce dorul traind în tara de origine, regizorul marturiseste: „Ce-mi lipseste cel mai mult din perioada petrecuta în strainatate este loialitatea prietenilor mei din Germania, În România, în general – evident, exista si mari exceptii – totul pare nu numai negociabil, ci chiar usor vandabil. Cel mai mult ma încânta aici lucrul la filmele mele, când sunt activ; si viata în casa noastra de la marginea Bucurestilor, între filme. Ma înnebunesc, în schimb, disimularea si minciuna, ambele sport national în România.”

De dragul limbii materne

Scriitorul Ion Vianu, de profesie psihiatru, a parasit România dupa ce, în 1977, a protestat împotriva abuzurilor politice practicate în psihiatria din tara natala. A obtinut azil politic în Elvetia, unde a profesat psihiatria peste 25 de ani, implicându-se în miscarea pentru apararea drepturilor omului.

Dornic sa scrie literatura în limba româna, a revenit în România în 2003. În textul sau din volum, intitulat „Ajutorul ce-l pot da”, îsi rememoreaza întoarcerea: „Am gasit putini prieteni vechi – e adevarat, foarte buni – am regasit o tara ulcerata, dezorientata, ignoranta de istorie si mâncata de resentiment. Culmea, o tara mai ispitita ca oricând de exil, cu atât mai mult cu cât nici o opreliste nu mai exista la granite. O tara pe cale sa se prefaca într-o pustie? (…) Dintre putinele lucruri pe care cred eu ca le pot face, unul de capetenie este sa dau un ajutor limbii române.” Ion Vianu povesteste ca a descoperit, cu prilejul întoarcerii, nu numai o alta Românie, ci si o alta limba româna, mult degradata.

Neagu Djuvara nu regreta întoarcerea

„Eu am trait cu visul acesta al întoarcerii tot timpul exilului. Când eram în Africa, visam pe româneste. Când aveam insomnii – ceea ce mi s-a întâmplat toata viata – faceam discursuri politice în româneste, închipuindu-mi ce o sa fie când o sa ma întorc în tara. Sunt stabilit la Bucuresti de mai bine de 17 ani. (…)

Dificultati am întâmpinat de tot soiul; e de prisos sa le însir cu amanuntul. Rea-vointa manifesta din partea autoritatilor de a ma plati la Universitate, de a-mi restitui bucata de mosie confiscata etc. La multi dintre românii dornici de a se întoarce, aceste dificultati ridicate intentionat au fost atât de greu de învins, încât unii s-au dat batuti. Eu am staruit si nu-mi pare rau.” (Neagu Djuvara, istoric si scriitor)

La nivel înalt

Volumul reuneste si confesiunile unor personalitati recunoscute în domenii precum diplomatia (Irina Maria Cajal, fiica cunoscutului virusolog român Nicolae Cajal), jurnalismul (Doru Braia, Nicolas Don), economia si managementul (Alexandru Manaila, Ion Schiau), matematica (Nicusor Dan), comunicarea (Sanda Pralong, Dan Pazara), politica (Ana Birchall) sau sportul (Leonard Doroftei).

Degradarea României

„La 20 de ani dupa Revolutie, constat ca, în ciuda unei bunastari crescânde, a unei anumite democratii, a primirii în NATO si în Uniunea Europeana, dimpotriva, moravurile, traiul cotidian, valorile culturale, învatamântul se degradeaza continuu. (…)

Altfel spus, m-am retras în viata profesionala si în cea personala. Nu fara speranta ca România, odata, sa se schimbe totusi în bine si eu sa apuc acea schimbare. O retragere care, de altfel, înseamna o munca mai înversunata decât în Olanda, dar cu realizari cel putin la fel de mari, de care sunt mândru.

Numai ca problema nu este ce am realizat, ci unde am realizat: cotidianul insuportabil în care traim rupe bucuria faptei de locul în care faptuim: prima se petrece într-un soi de vid ciudat, dureros; acasa a devenit un simplu nou loc de resedinta.

Altfel spus, m-am întors în România, dar tara, ca atare, nu mai este pentru mine, integral, acel «acasa» dupa care am tânjit, ca bolnav, zeci de ani, la Amsterdam. Daca îmi pare rau ca m-am întors? Da, adesea. Din fericire nu întotdeauna si nu definitiv, pentru ca mi-am putut constui aici o oaza. Acasa sunt în aceasta oaza. Acasa este la mine în casa, adesea la Universitate, dar niciodata pe strazile care le leaga.” (Sorin Alexandrescu, profesor universitar, scriitor)