Unde este „acasa”?
Intitulat „De ce m-am întors în România” volumul realizat de Sandra Pralong, publicat la editura Polirom, promite pe mai departe un succes cel putin egal cu cel de care a avut parte la Bookfest.
Si dupa ce si-a închis portile, un tîrg de carte ramîne în actualitate prin volumele si ideile puse în circulatie. Prezenta la Bucuresti, în zilele recent încheiatului Bookfest, am asistat la lansarea unui volum ce însumeaza marturiile unor ilustri si mai putin ilustri exilati care au revenit în tara. Dincolo de reverberatiile „mitului eternei reîntoarceri”, motivele pentru care aventura exilului a avut un bilet dus-întors sunt extrem de diverse si foarte individuale atît pentru cei aflati înca în plina floare a vîrstei cît si pentru cei ajunsi la anii senectutii, pentru cei alungati de urgia comunista ori pentru altii porniti în libertate pur si simplu spre a-si încerca norocul aiurea.
Marturiile, confesiunile celor care în cele din urma se simt cel mai acasa acolo unde au vazut lumina zilei, ofera un vast si captivant cîmp de investigatie. Sandra Pralong a destelenit o fîsie a acestui „biotop” în care cosmopolitismul, experienta exilului, convietuieste cu o profunda si ancestrala relatie cu spiritul locului natal.

![clip_image001[4] clip_image001[4]](https://sandrapralong.eu/wp-content/uploads/2010/12/clip_image00141.jpg)





