Fost director la Newsweek: „Suntem o societate inca tanara, aplecata catre vedete, pipite si manelisti”

Interviu cu Sandra Pralong, fost Director de Comunicare si Manager in cadrul revistei Newsweek

Romania Libera

Data: 14 martie 2011

de Laura Stefanut

Fost director la Newsweek: „Suntem o societate inca tanara, aplecata catre vedete, pipite si manelisti”

Sandra Pralong a plecat din Romania la varsta de 15 ani, in urma interventiei Primei Doamne a Statelor Unite, Patricia Nixon, pe langa Ceausescu. S-a intors in tara la cateva zile dupa Revolutie, desi avea o slujba importanta in SUA: director de comunicare al

prestigioasei publicatii americane Newsweek. Dupa doua decenii in care a observat media autohtona, Sandra Pralong crede ca  „televizorul ramane drogul preferat al romanilor, fiindca le permite sa fie pasivi”.

Plecarea din tara a fost urmarea unui gest curajos (si totodata victorios) al mamei dvs. Puteti sa detaliati?

S.P.: Mama a „uitat” sa se intoarca de la un congres de arhitectura si s-a stabilit in Elvetia in 1972. Pe vremea aceea se negociau la nivel international Acordurile Helsinki pentru Drepturile Omului, unde Romania urma sa fie semnatara. Ceausescu era foarte bine vazut in Vest. De cate ori ajungea in vizita oficiala intr-o capitala occidentala, mama trimitea o scrisoare sefului statului sau guvernului din tara respectiva, amintind ca Romania nu-si respecta acordurile de protejare a drepturilor omului – expunea si cazul meu care, copil minor fiind, eram impiedicata sa plec la ea pentru reintregirea familiei.

A scris astfel zeci de scrisori. Raspunsurile erau politicoase si pline de empatie, dar fara drept de apel: nimeni nu se putea amesteca in afacerile interne ale altui stat. Pana la urma, cu disperare, cand a auzit despre cuplul Ceausescu ca face o vizita oficiala la Washington in decembrie 1973, mama a avut ideea nastrusnica sa trimita o telegrama la Casa Alba, adresata Primei Doamne, Patricia Nixon. I-a cerut, ca o mama, sa inteleaga durerea unei femei al carui copil era tinut ostatic in Romania. La doua zile dupa revenirea cuplului Ceausescu in tara, bunica, cu care locuiam, a primit un telefon – ne-au anuntat ca pasapoartele sunt gata si ca suntem rugate sa parasim tara in 72 de ore.

Cum v-ati inceput cariera de la Newsweek?

S.P.: Am inceput la Newsweek ca stagiar in vara lui 1984, la indemnul unui profesor care stia ca imi doresc sa devin jurnalist. Era o publicatie pe care o citeam de cand eram in Europa – sa invat engleza – asa ca am dat din maini si din picioare sa-mi fac loc acolo. Dupa un an, in 1985, cand imi terminam examenele, m-am trezit cu un telefon la facultate (nu erau telefoane mobile pe vremea aceea) de la un responsabil al departamentului de personal al Newsweek, care ma intreba daca doresc sa candidez pentru o pozitie „full time”. Evident am spus: Da. Am ajuns, asadar, pe un post de asistent de manager si, dupa 5 ani si vreo 6 promovari succesive, am devenit Directorul de Comunicare al revistei pentru America de Nord.

Ce presupunea postul de la Newsweek?

S.P.: Am lucrat atat pe partea redactionala a revistei, cat si pe cea editoriala. In America separarea este foarte stricta intre cele doua pozitii – cea de continut si cea financiar-administrativa. Aceasta separare este pentru a asigura credibilitatea publicatiei. Pe partea redactionala am fost responsabila de dezvoltarea unor publicatii speciale pentru grupuri de cititori ai revistei: femei, top-manageri etc. Am creat astfel mai multe publicatii: de sanatate si moda, de management si leadership, de noutati in domeniul tehnologiei si al automobilelor.

Ce sanse sunt sa avem un Newsweek in romana, in viitorul apropiat?

S.P.: Mi-as fi dorit, impreuna cu niste amici, sa aducem franciza „Newsweek” in Romania. Din pacate, nu am gasit suficienti investitori interesati la timp, iar acum un an „Newsweek” s-a vandut, iar fostii mei colegi si prieteni de acolo au plecat la alte publicatii.

Exista public pentru o astfel de revista?

S.P.: Piata clar exista, pentru ca nu avem in Romania un saptamanal de stiri, care sa fie neutru si nepartinitor si care sa focalizeze agenda publica pe teme de importanta economica si sociala, in loc de zilnicele scandaluri si rafuieli politice.

De ce ati renuntat la postul de acolo?

S.P.: Imediat dupa Revolutie mi se parea mai important sa fac presa libera in Romania decat sa stau confortabil la New York. In tara puteam fi de mai mare folos, era o provocare. Eu credeam ca va fi vorba doar de un an „sabatic” si ca ma voi intoarce la New York, dar e nevoie de mult mai mult timp pentru a realiza in Romania ceva cuantificabil, in domeniul presei si nu numai.

In prezent scrieti pentru vreo publicatie?

S.P.: Acum cativa ani am scris editoriale chiar pentru ziarul dumneavoastra, iar mai inainte pentru „Revista 22″. Acolo, la „22″, pesemne ca responsabilii s-au speriat de numeroasele mele revolte publicistice si alte indemnuri la greve fiscale, de exemplu. M-au cenzurat, elegant, oprind colaborarea. Anul trecut am coordonat un volum intitulat „De ce m-am intors in Romania”, in care culeg povestile a treizeci si noua de romani de succes, care au renuntat la viata in strainatate pentru a face o treaba extraordinara in tara.