In strainatate as fi trait doar pentru mine

– interviu cu Sandra PRALONG –

Sandra Pralong a absolvit Stiintele politice în Lausanne, urmate de un master în Managementul afacerilor, unul în Drept si Diplomatie, altul în Teorie politica si un doctorat la Paris. Presedinta, din 2006, si a Fundatiei SynergEtica, a lucrat ca înalt functionar ONU, cu experienta în managementul comunicarii si dezvoltarea societatii civile. Ea este cea care a pus pe picioare Fundatia SOROS Romania, în anii a??90. Si a fost consiliera a presedintelui Constantinescu din 1998 pîna în 2000.

CV-ul dumneavoastra este impresionant si complicat. Ce sînteti, de fapt?

M-as descrie cel mai bine ca activist, un catalizator. Un activist pentru dezvoltarea unui potential. Fie unul al persoanelor, fie al institutiilor, fie al ideilor si al trecerii lor în fapte… În cazul de fata, încerc sa contribui la dezvoltarea Romaniei ca stat donator, printr-o consultanta pentru Natiunile Unite. Prin intrarea în UE, Romania a devenit un stat considerat „înstarit” si capabil sa contribuie la finantarea proiectelor pentru tarile mai putin dezvoltate decît ea. Ca donator de asistenta, am avea obligatia sa contribuim 0,17% din PIB. Dar ideea este ca Romania sa se transforme într-un nou tip de donator: unul care sa transfere nu doar fonduri, cît un anumit savoir faire despre tranzitie, catre statele din zona. Este o oportunitate colosala ca Romania sa se afirme pe scena internationala.

Ce profesie aveti?

Sînt politolog. Tocmai mi-am luat doctoratul la Paris, în aceasta toamna, dupa zece ani de cercetare, pe tema dezvoltarii societatii civile romanesti si a relatiei dintre aceasta si cultura. Fiind acolo în rîndul întîi, atît în banca observatorilor, cît si a actorilor, am putut sa constat diferentele de energie asociativa între Transilvania, Moldova si Muntenia, si am încercat sa le analizez. Facultatea de baza a fost cea de Stiinte politice în Elvetia, urmata de un MBA tot acolo, pe urma un master în Relatii internationale la Boston, apoi un altul în Teorie politica la New York.

Stiu ca ati trait o perioada în strainatate. Cum ati plecat din tara?

Am plecat luata de mama care a fugit în 1972. I-au trebuit doi ani sa ma scoata din tara. Cu mari interventii, în 1974, scriindu-i Patriciei Nixon (sotia presedintelui american) o telegrama în momentul în care Nicolae si Elena Ceausescu mergeau sa semneze Clauza natiunii celei mai favorizate la Washington. Telegrama a avut efect. Am ajuns în Elvetia, am facut scoala acolo, m-am maritat, am plecat în Africa sa lucrez, sa predau economie politica la Universitatea din Niamey. Sotul meu a murit într-un accident si m-am întors la Paris, am lucrat pentru Centrul de dezvoltare al OCDE (Organization for Economic Cooperation and Development) pentru un an, apoi am fost acceptata la o prestigioasa scoala de diplomatie si drept international în SUA.

Vi s-a parut foarte diferit modul de viata din SUA fata de cel european?

Da, e o alta optica – în SUA totul este posibil, daca respecti regulile si muncesti pe brînci. Am ramas în SUA. Am fost stagiar, între cei doi ani de masterat, la Newsweek, la editia lor internationala. Cei de acolo m-au contactat cînd s-a eliberat un post, am dat concurs si l-am luat. Eram responsabila cu suplimentele pe care le scoteau. În a??89 devenisem deja directorul lor de comunicare. Cineva ca mine, un boboc de scoala care fusese un simplu stagiar, a putut, în mai putin de cinci ani, sa fie promovat anual si sa ajunga director al celei de-a doua publicatii ca marime din SUA (prima fiind Time). Nu cunosteam pe nimeni, decît pe fostii absolventi ai scolii. Cheia succesului acolo e doar munca.

Cum ati ajuns sa lucrati în domeniul societatii civile?

Prin job-ul meu eram expusa la proiecte filantropice, culturale, umanitare si la voluntariat. Cînd ajungi la o anumita pozitie în cariera, se asteapta de la tine, în SUA, sa dai înapoi comunitatii. Sa faci munca voluntara, benevola. Eu am facut voluntariat la o organizatie pentru apararea drepturilor omului, Helsinki Watch. Acolo m-am întîlnit cu George Soros, în perioada Revolutiei romane, pentru ca el a finantat o prima misiune în Romania: Helsinki Watch voia sa se asigure ca noua putere de la Bucuresti respecta drepturile omului si procedurile de drept, inclusiv în ceea ce-i priveste pe fostii lideri comunisti. În acest fel urma ca viitoarea democratie romaneasca sa nu fie subrezita de nerespectarea principiilor statului de drept. În realitate, s-a întîmplat exact contrariul.

Cînd v-ati întors în tara?

La începutul lui 1990 am venit în Romania, chiar pe 3 ianuarie, cînd s-a deschis aeroportul. Era primul contact cu Romania, din 1974 încoace. Am pus pe picioare Fundatia Soros de aici, am creat echipa. Era prima institutie de acest fel: primul finantator al proiectelor individuale si ale mediului asociativ. Pe romani ma asteptam sa-i gasesc entuziasti, dar erau mai curînd recalcitranti si timorati, cu o foarte mare temere fata de viitor. Ceea ce m-a facut sa-mi doresc sa le insuflu curaj si ideea ca se poate. Am dat anunturi la ziar pentru posturile de la fundatie: ceea ce parea o nebunie pe vremea aceea – sa angajezi oameni de pe strada! – l-a surprins chiar si pe George Soros. I-am ales dupa discutia de la interviu si curriculum vitae: o echipa în majoritate formata din ingineri. În afara de Alin Teodorescu, care a fost numit presedinte de catre Soros, printre primii oameni pe care i-am recrutat au fost Nicolae Sandu, Anca Harasim, Ancuta Vamesu, Cristina Guseth, Lorita Constantinescu… Am stabilit, ca regula, ca nu avem voie sa spunem „nu” sau „nu se poate”. Primul care o facea era taxat: trebuia sa puna din banii sai o suta într-o pusculita si cu ei sa mergem sa mîncam. Regula era ca totul se poate. Aceasta a calauzit carierele oamenilor si pe cea a fundatiei: era o atitudine foarte diferita de cea din jur, la epoca respectiva. O alta regula era sa nu spui nimic despre cineva daca nu i-ai zis întîi persoanei respective în fata. Deci am eliminat scurt orice bîrfa. Rolul fundatiei a fost sa împuterniceasca oamenii, sa le dea curaj sa faca proiecte, sa-i expuna la realitatile Occidentului si sa împuterniceasca media independenta.

Rolul dvs. la Fundatia Soros Romania s-a încheiat în a??93…

Mandatul meu de la Soros era sa devin dispensabila sa las fundatia în mîini 100% locale. M-am întors la New York, mi-am început teza de doctorat si am devenit consultant international, am lucrat pentru Natiunile Unite, Banca Mondiala, USAID, cu proiecte în Armenia, Azerbaidjan. Pîna cînd a venit la putere presedintele Constantinescu, care m-a întîlnit la New York cînd faceam lobby pentru Romania. M-a invitat sa fac parte din echipa lui. Am stat doi ani la Cotroceni, responsabila pentru relatia cu diaspora si pentru comunicarea internationala.

Cum priviti perioada, controversata, a administratiei Constantinescu?

Ceea ce a facut administratia Constantinescu pentru Romania este de netagaduit: intrarea noastra în structurile euroatlantice se datoreaza politicii externe curajoase a presedintelui de atunci. În epoca respectiva, marea problema era razboiul din Balcani. Presedintele a permis deschiderea spatiului aerian roman, spre disperarea opozitiei de atunci. Desi considerat un act de sinucidere politica, acesta a permis Romaniei sa aiba beneficii: nu am fi azi în NATO, nici în UE, daca el nu ar fi luat niste decizii foarte transante pro-occidentale si foarte putin politice. Si acordurile de intrare în UE au fost stabilite în vremea premierului Isarescu, cînd acesta a salvat Romania de la faliment.

Ce ati facut dupa aceea si ce faceti în momentul de fata?

Am creat o consultanta, Synergy Communications, care a avut drept clienti Dacia si Renault Automotive, Google Inc, Erste Bank etc. Apoi am fost angajata de ONU ca înalt functionar la centrul lor international de la Bratislava, unde am vrut sa am o privire economica asupra dezvoltarii fostelor tari comuniste. Am lucrat acolo pîna în 2006, cînd m-am întors sa-mi termin teza de doctorat la Paris. Apoi în Romania am pus pe picioare Fundatia SynergEtica, cu ideea ca nimic nu se poate face fara etica. Romania a devenit prospera. Dar nici o prosperitate nu poate fi durabila daca nu e si etica. Daca tai colturile si o iei pe scurtatura, la un moment dat, destinul se razbuna. Fundatia SynergEtica a facut niste proiecte interesante pe tema asta. Am creat un radio pe Internet, Radio ONG, finantat de UE. Am mai organizat o campanie de civilitate, în care am promovat avertismente, parafrazîndu-le pe cele de pe tigari: „Nesimtirea ucide!”, „Ura dauneaza grav sanatatii!”… Acum avem un alt proiect prin care invitam liceenii si studentii sa creeze campanii pentru o viata civilizata. Un alt program, „Noii pasoptisti”, se ocupa de romanii care se întorc din strainatate. Public o carte cu 40 de personalitati printre care Gheorghe Zamfir, Neagu Djuvara, Ion Vianu, Principesa Margareta, Mariana Nicolescu, Dan Chisu etc., care povestesc de ce s-au întors, cînd aveau lumea la picioare acolo…

De ce ati ales sa ramîneti în Romania?

În strainatate as fi trait doar pentru mine. Viata mea ar fi fost benefica doar mie, familiei, job-ului respectiv… Am fost crescuta de un bunic care considera ca viata noastra ne apartine doar în parte. Cealalta parte apartine comunitatii în care ai crescut, careia trebuie sa-i dai ceva înapoi. Cunosc o lume întreaga, am competente unice si vreau sa aduc acest bagaj în Romania.

a consemnat Iaromira POPOVICI