Nu-ti surprinde niciodata aliatii…
Dat?: 12 decembrie, 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22- Comentarii Economice ?i Politice
Titlul articolului: Nu-ti surprinde niciodata aliatii…
Nu sunt înregimentata politic si în general evit si comentez actualitatea „partizana”, caci aa avea prea putine lucruri bune de spus. Dar m-a surprins atât de tare lipsa de abilitate cu care a luat fiinta noul Partid Democrat Liberal (PDL), ca nu pot si nu scriu ceva pe aceasta tema.
Cred ca actele constitutive creeaza un fel de ADN al noului corp si imprima un „pattern” care risca si se reproduca pe durata vietii. De exemplu, faptul ca unul dintre actele constitutive ale noii Romanii postdecembriste a fost un simulacru de proces contra lui Ceausescu a contribuit în a crea un nou organism statal în care domnia legii este si ea un simulacru la toate nivelele. În cazul PDL, pattern-ul releva aubrezeala (care vine din graba) si tradeaza lipsa de respect pentru membrii partidului, mai ales pentru baza.
Membrii de la firul ierbii sunt temelia oricarui partid – ei trebuie motivati în primul rând si militeze si si implementeze pe plan local deciziile de la centru. Fara ei, partidul nu existt, ramâne o constructie virtualt, pe hârtie. Membrii sunt deci cei mai temeinici aliati ai oricarui lider de partid – ca si conduci partidul, trebuie si te asiguri de suportul lor.
Bunicul meu, generalul Alexandru Budis, care a scris vreo 23 de carti – multe despre strategie si tactica militara -, m-a învatat un lucru cu care nu am dat grea ori de câte ori l-am aplicat. Acesta este îndemnul de „a nu-ti surprinde niciodata aliatii”. Pare simplu si de bun-simt, dar iata ct, de cele mai multe ori, nu este.
De ce nu-i bine si-ti surprinzi aliatii, veti întreba. Cei care cred ca le atiu pe toate îmi vor aminti ca Sun Tzu, în Arta razboiului, tocmai face o pledoarie întreaga pentru necesitatea surprizei ca element esential în câatigarea unei batalii. Da, ata este, dar între aliati nu e vorba despre o batalie, dimpotriva. Aliansele sunt rezultatul cooperarii, nu al conflictului dintre parti. Deci daca de la aliat vrei cooperare, ce trebuie si faci ca si-l tii aproapea Pti, în primul rând trebuie si-l consulti, si-i arati ca opinia lui conteaza – în alte cuvinte, ca îl respecti si ca-ti este un adevarat partener pe care îl consideri egalul tau. Daca îl respecti, îi respecti si opinia, pe care o soliciti înainte de a actiona, nu-i ataa Ergo, eviti cu tot dinadinsul si-ti pui partenerul în fata unui fapt împlinit.
Orice surpriza înseamnt, pentru partener, o anumita tradare – o demonstratie de lipsa de respect pentru rolul siu în parteneriat. Cu prima ocazie îti va reprota lipsa de consideratie, iar maniera cea mai buna si ti-o reproseze în mod eficace (ca si te prinzi de cât de tare l-a durut gestul tau) este si riposteze cu aceeati moneda – adica si faca si el la fel si si te puna si el pe tine, partenerul siu, în fata unui alt fapt împlinit…ti unde duce astaa Evident, la destramarea rapida a parteneriatului. Nimic, niciun aranjament, oricât de temeinic ar fi, fie el bazat pe încredere sau pe interes comun, nu rezista lipsei de respect – or, faptul cel mai grtitor ca în fond respectul lipseate este însati surpriza de a-ti pune partenerul în fata unei decizii luate fara si-l fi consultat.
Asta este exact problema actului constitutiv al PDL, care ti-a pus baza în fata unui fapt împlinit.Exista câteva strategii care pot si repare raul facut, dar nu despre asta vreau si vorbesc aici, ci despre politica româneasca în general si despre inabilitatea noastra de a pastra aliansele altfel decât cu forta, prin amenintare sau tantaj, cu toate ca exemple de alianse relativ statornice exista în multe alte culturi decât a noastra.Cred, fara si exagerez, ca marea noastra tara culturala este ca suntem, sincer, destul de proati, chiar atunci când vine vorba de interesul nostru. Ne lasam mânati de orgolii si de vanitati, îi dispreauim pe ceilalti si ignoram un lucru de bun-sima – anume ca nu putem face nimic temeinic fiecare de unul singur si nici în grup restrâns. A trecut epoca aceea în care puterea putea fi concentrata si utilizata de catre un individ sau o minoritate. În ziua de azi, a globalizarii si a transparensei informationale, trebuie si-ti creezi o resea cât mai larga pentru a primi suport din toate partile pentru ca un proiect – si mai ales unul politic – si reuseasca.
În alte cuvinte, prostia noastra vine din faptul ca nu atim si apreciem importanta echipelor si nu atim si le construim, iar motivul pentru care nu atim si le conducem este pentru ca suntem prea aroganti. Aroganta ne face si nu ne respectam partenerii de echipa si si credem ca putem porunci oamenilor ce trebuie si fact, fara si-i includem în planul nostru si fara si îi consultam. Pe scurt, culmea prostiei este când aroganta dauneaza propriului tau interes. Vorba proverbului: „Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”. Veti spune ca în perioada în care jurnaliatii sunt justitiarii noatri si presa îti baga nasul peste tot, rastalmacindu-le pe toate, efectul de surpriza în crearea PDL nu era destinat membrilor viitorului partid, ci presei. Dar asta este o tactica total gretita – nu-ti sacrifici aliatii pentru a lovi prin ricoseu un inamic imaginar. Englezii au o expresie evocatoare: „Nu trebuie si-ti mutilezi nasul ca si-ti bati joc de propria-ti fata”.
Cred ca abilitatea noastra nefericita de a ne surprinde aliatii a fost, de asemenea, unul dintre motivele principale pentru care s-a destramat si Alianta D.A. – atunci, la început, când Traian Basescu a început si vorbeasca despre alegeri anticipate fara si-i consulte în prealabil pe liberali. Aceatia s-au simtit lezati de a fi puti în fata unui fapt împlinit si de acolo s-a nascut suspiciunea ca presedintele le „coace ceva”, caci surpriza naate neîncredere. Iar neîncrederea escaladeaza si se acumuleazt, aducând dupa sine un întreg cortegiu de gesturi care stârnesc si mai multa neîncredere. Nu atiu cum se va solda episodul PDL, dar atiu ca un partid nascut în lipsa de încredere va crea putine premise pentru o cârmuire colegiala si un lucru în echipa fructuos. Or, daca un nou partid care se naate nu este capabil si creeze o echipa în care oamenii de la baza si simta respectul celor de la vârf, ce tanse sunt ca aceasta echipt, odata ajunsa la putere, si respecte baza atrii – adica pe cetatenii eia „Nu-ti surprinde niciodata aliatii” se aplica tuturor guvernantilor noatri, fie politici, fie economici, carora trebuie si le amintim ca oamenii nu sunt o „masa de manevra” ca în comunism, ci reprezinta aliatii indispensabili fara de care niciunul dintre proiectele lor nu poate fi de succes.
