Revenind în România: circ feeric, suflet bun, haos jovial

Data: 25 august – 1 septembrie 2010

Autor: Dan C. Mihailescu

Publicat in: Dilema Veche

Titlul articolului: Revenind în România: circ feeric, suflet bun, haos jovial

Dupa tot amarul romanesc – vicii ancestrale, putregaiul postceausist si dihaniile tranzitiei – adunat aici saptamîna trecuta din cele 39 de partituri care compun De ce m-am întors în Romania, cartea coordonata de Sandra Pralong la Polirom, e timpul sa întelegem si magnetismul acestui spatiu, pentru unii blestemat, pentru altii binecuvîntat, în veac.

Daca pe Andrei Stamatian (31 de ani, plecat din tara în 1996 cu o bursa la Stanford University, trei ani consultanta economica în California, MBA în Franta, repatriat în 2004, în prezent responsabil cu strategiile Raiffeisen Bank în Romania si Basarabia) cel mai mult îl supara aici „lipsa de respect pentru regulile scrise, dar si nescrise, ale bunului-simt“, în schimb îl atrag „caldura sufleteasca a oamenilor si capacitatea de a se relaxa si simti bine cu prietenii“.

„Descopar încontinuu lucrurile frumoase ale acestei tari, oameni frumosi si generosi, care mi-au aratat minunatiile Romaniei si ale poporului ei“, exclama cu înduiosatoare exaltare Tereza Vîlcan, „jumatate romanca, un sfert grecoaica, un sfert rusoaica, absolventa Maryland, MBA la Viena, pasionata nu doar de aviatie, astronomie, arta si sporturi extreme, dar si de voluntariat în educatie.“ As vrea sa zîmbim mai mult, sa rîdem cu pofta – suspina ea. Sîntem campioni la afisarea verbala sau nonverbala a nemultumirilor (de fapt, sîntem o întreaga natiune de cîrcotasi, vesnic nemultumiti)… Dracul nu e chiar atît de negru…“

Romanul s-a înrait incredibil, observa cu încruntare Neagu Djuvara. „De unde înainte puteai sa-i reprosezi ca e blajin, prea supus, acum a devenit negru în cerul gurii.“ „Prabusire morala si estetica“, dupa 50 de ani de comunism – suna verdictul. Dar tot Djuvara spune ca, daca tara asta a devenit „un fel de maldar de balegar“ e bine sa vedem si paradoxala fertilitate a acestuia, care naste „niste flori splendide în toate domeniile, în teatru, arta, poezie, muzica“. Iar „efervescenta intelectuala a unei mici fractiuni a neamului e chiar extraordinara“.

„Romania e pentru mine acasa datorita oamenilor. Sînt umani la modul dezarmant. Îmi place modul în care iubim, modul în care visam, îmi place chiar modul în care mintim si sporovaim. N-am întîlnit în lume oameni mai veritabili, mai autentici, poate chiar mai transparenti. Romanii, sfinti sau pacatosi, sînt dezarmant de clari si de expresivi în emotii, în intentii“ – recunoaste Matei Paun, 39 de ani, licentiat în relatii internationale la Trinity College-Connecticut, revenit în Romania în 1997, dupa trei ani de Firebird Management la New York, operatiuni financiare la Regent Pacific, cofondator HTI Group, iar din 2005 director BAC Romania.

„Îmi place haosul“ – rezuma Paul-André Baran, nascut la Los Angeles din mama poloneza si tata roman, stabilit aici în 1998 si „casatorit cu o romanca extraordinara“, membru în echipa IREX si Global Libraries, consultanta pentru British Council s.a. Chiar daca recunoaste ca furam mult si iute, „cei sapte ani de acasa nu mai exista“, aruncam gunoiul de la balcon, sîntem egoisti la modul crunt, avem un trafic bestial si sîntem „o societate care nu gîndeste dincolo de propriul gard“, Paul adora geniul Bucurestilor, cu „sapte stiluri arhitecturale, din diferite secole“ pe aceeasi strada. „Mi se pare asa de frumos, asa de diferit de oricare alt loc din lume! Faptul ca este haotic, ca nu este nimic gîndit.“

Cînd am spus eu ca „neantul valah“, baia noastra de salbaticie si ciobanism excitant, functioneaza-n lumea buna precum amantul doamnei Chatterley!

Haosul nostru „fermecator“ l-a atras si pe Ion Schiau, 38 de ani, ajuns în Elvetia, ziarist sportiv, dar si vicepresedinte al Calvin Klein Watches (Swatch Group), întors în Romania în 2004, unde întemeiaza Chronotime International (orologerie elvetiana): „Toate se îmbina într-o mamaliga uriasa, urîtul si frumosul, lucrul fin si cel grosier, inundate de cuvinte“. Elvetia poate fi „cea mai frumoasa tara din lume“, dar este si „cea mai trista, sau timida, sau lipsita de melodie“ – crede absolventul genevez. „Ei bine, da, pe mine ma distreaza sa aud un cocos în Sectorul 1. Da, ma distreaza sa ascult o casierita la alimentara, un mos care cumpara ziarul, o tiganca ce vrea sa-mi vînda flori.“ În fine, daca pe Nicolas Don (50, stabilit la Paris la 16 ani, Drept International la Sorbona si Literatura anglo-americana la UCLA, colaborator L’Express, Paris Match, L’Equipe, RFI, RTL, TF1, France 3, M6, TV5 Monde, primul jurnalist occidental intrat în Romania în decembrie ’89) îl supara, pe buna dreptate, blestematul „lasa ca merge si-asa“, îl fascineaza în schimb timpul nostru „suspendat“.

Din ce se compune pentru el „Paradisul romanesc“? Citez cu adînca empatie si voluptate: „micii dela Cocosatu’ cu Timisoreana, icrele cu ceapa de la Nicoresti, Vama Veche, Mircea Vintila, Phoenix, folkistii anilor ’60-’70, raposatul Sarpele Rosu, unde un Marius Mihalache de 17 ani, îmbracat la costum, cînta Mozart la tambal la 4 dimineata, Ilie Nastase si Ion Tiriac, Carturesti, bautele (soft!) de «La Dud», Olga Tudorache si Gigi Dinica, Parazitii, Caragiale (evident), Nae Caranfil, Muzeul Taranului Roman, icoanele, palinca, Maramuresul, Dobrin si Dumitrache, Mircea Crisan, teatrul si tenisul de masa, restaurantul indian Haveli, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, gustul si culoarea marii la 2 Mai, în larg, la taliane… si, mai presus de toate, oricînd si oriunde, umorul care salveaza sistematic cotidianul mioritic. Sper din suflet sa mai ramîna cîte ceva din lucrurile si din oamenii acestia în urmatorii ani. M-am bucurat enorm sa vad aici un lucru absolut imposibil în Occident: actori pe care i-am lasat monstri sacri si pe care i-am regasit pe aceeasi scena dupa 35 de ani. La fel de buni, inoxidabili. Si nu sînt numai unul sau doi. Asta n-ar trebui sa se schimbe niciodata“.

Aferim. Pofteasca masochismul nostru sa mai spuna ceva!