November « 2007 « sandrapralong.eu

Ce cautam în Europa?

Posted on November 28, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/ce-cautam-in-europa-4148.html

Dat?: 28 noiembrie 2007

Autor: Sandra Pralong

Publicat în: Revista 22-Comentarii Economice ?i politice

Titlul articolului: Ce cautam în Europa?

Ieri mi-a telefonat o jurnalista de la postul de radio public din Austria si mi-a solicitat un interviu, daca se poate chiar atunci, pe loc. Cum am spus “da”, m-a mitraliat direct cu prima întrebare: “Ce asteapta romanii de la Parlamentul Europeana Ce pozitii se contureaza pe diferitele dosare europenea”. Huha! A urmat o lunga pauza jenata din partea mea – cautam cu disperare în strafundurile memoriei daca am citit sau auzit ceva în sensul asta. stiam ca un important post de televiziune a tocat candidatii pe toate fetele, uitându-se la cum îsi fac pantofii, daca au sau nu par pe ceafa si daca stiu care este capitala Lituaniei (Vilnius). Toate detalii potenaial importante la timpul lor, dar contextula Unde s-a discutat nu doar de rolul si atributiile Parlamentului European (PE), dar mai ales de agenda sa în urmstorii doi ani, pâna la alegerile viitoarea În ce ziar sau la ce televiziune am putut citi cum vor contribui europarlamentarii români la prioritaaile legislative ale PEa Ce poziaie vor lua în privinaa protecaiei animalelor si în legstura cu reforma vinului (parte din agenda legislativa despre Agricultura), în privinaa nutriaiei si obezitstii (parte din agenda de Sanstate), ce propuneri vor aduce în privinaa modalitaailor de combatere a schimbarilor climatice (parte din agenda de Mediu) sau à propos de masurile de economisire a energiei etc.a

Mi-am dat seama ca, si de data asta, în România ne lipseste contextul – adica o privire de ansamblu, clara, asupra realitstii înconjurstoare, din care sa putem sa observam si locul nostru în ea. Aceasta evaluare concreta a contextului ne ajuta sa ne conturam aelul si sa ne clarificam obiectivele, sa analizam corect marginea noastra de manopera, sa ne numaram aliatii potenaiali si sa intuim obstacole de întâmpinat; bref, o astfel de privire de ansamblu ne da uneltele necesare alcstuirii unei strategii.

Se spune ca România nu are înca o strategie viabila postaderare ai, observând cât de puaina dezbatere de fond am avut pentru europarlamentare, nici nu e de mirare ca suntem pe dinafara. Vag, mi-am amintit ca am citit niste banalitasi de-a dreptul hazlii despre intentiile unora dintre candidaai, declaratii vagi de a promova România, abil strecurate ca advertoriale printre rândurile câtorva ziare importante. Nu numai actorii politici se complac în amatorism, caci nu cunosc dosarele de fond, dar nici societatea civila nu este mai interesata de substanaa. La o întâlnire organizata de cstre Biroul de informare al Parlamentului European în România, la începutul campaniei, pentru a-i familiariza pe reprezentantii ONG-urilor cu temele de fond ce vor fi discutate în Parlamentul European, au venit în sala fix 3 persoane, adica doua în afara de mine…

Toate frustrarile acestea mi-au venit în minte când jurnalista austriaca astepta raspunsul meu. Într-un târziu, în pur stil românesc, am început prin a ma scuza ca m-a prins – si prin mine a “prins” România – înca o data cu temele europene nefacute. “Aaah”, am spus stânjenita, “stisi ca, de fapt, euroalegerile la noi au fost oarecum umbrite de campania pentru votul uninominal”. ai, vorbind, mi-am dat seama ca trebuie sa explic o alta încâlceala penibila dâmboviaeana. Adica, vedesi dumneavoastra, preaedintele României a spus ca doreste sa reformeze clasa politica si a propus un referendum pentru votul uninominal, dar, de fapt, premierul i-o luase deja înainte propunând o lege pe aceeasi tema, dar cu un alt fel de vot, si pe care preaedintele a refuzat sa o semneze…

Ce puteam sa-i spun eu jurnalistei, ceva care sa explice situaaia, sa ne salveze faaa – fara sa fie un neadevar -, dar sa fie suficient de clar ca ea chiar sa înaeleaga!a Puteam eu sa-i spun cât de penibila este aceasta dezbatere între preaedinte si premier, în contextul în care euroalegerile sunt aansa noastra sa dezbatem mai curând ce vor face cei pe care îi trimitem la Bruxelles si care vor fi cartea de vizita a României în Europaa Puteam eu sa-i spun ca tocmai harmalaia acestei dezbateri interne încâlcite arata cât de necesar este sa ne atacam, odata euroalegerile terminate, la chestiunea de fond despre cum reformam politica româneasca – pe fond -, în aaa fel încât oamenii implicasi în ea, fie politicienii, fie analistii, fie societatea civila, sa stie despre ce vorbesc, acasa sau la Bruxellesa Puteam eu sa-i spun ceva din care jurnalista, si ascultstorii ei, sa deduca faptul ca romanii nu numai ca stiu ce vor de la Europa – în afara de bani! -, dar chiar au ceva de contribuit la eaa Ceva care sa convinga despre abilitatea noastra de a contribui la o Europa mai prospera, mai echitabila si mai dreaptaa

M-a întrebat jurnalista, într-un final, dupa ce eu am scaldat-o cu raspunsul la ce asteptam de la Parlamentul European: “Nu rateaza România o aansa în Europaa”.

Mi-a venit sa plâng de ciuda – raspunsul este evident! Din cauza ca facem lucrurile fara sa gândim, am ratat aansa de a-i sensibiliza pe europarlamentarii români la zeci de lucruri mici si mari: la nevoile producstorilor nostri de vin, care risca sa vada impuse reguli care nu îi avantajeaza, din cauza lipsei de dezbateri baietii destepsi din energie continua sa faca bani pe prostia noastra, care nu stim cum sa ne economisim resursele, si multe alte lucruri care, discutate cu cap si în tihna, ar fi contribuit în a ne face viaaa mai buna tuturor – adica noua, europenilor, de aici sau de aiurea!

Categorie: Blog

Ce etica pentru o societate sfruntat??

Posted on November 21, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/ce-etica-pentru-o-societate-sfruntata-4133.html

Dat?: 21 noiembrie, 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22-Comentarii Economice ?i politice.
Titlul articolului: Ce etica pentru o societate sfruntata?

Am participat deun?zi la un colocviu unde m? preg?team s? vorbesc despre etica societ??ii deschise, tema despre care am scris deja în America ?i în Elve?ia. Dar, încercând s?-mi adaptez ideile la contextul românesc, am realizat c? societatea româneasc? nu este o “societate deschis?” atât timp cât este o societate… deschis? c?tre abuz! De unde ?i tenta?ia populist-autoritara care se manifest? în politica noastr?. În loc de Open Society (societate deschis?), am utilizat deci termenul de “Shameless Society” – o societate f?r? ru?ine. Dar a fi “f?r? ru?ine” este o meteahn? privat? ?i mi-a trebuit s? g?sesc un echivalent romanesc pentru ideea de “Shameless”, care s? fie suficient de larg ca s? încorporeze atât sfera privat? a ru?inii, cât ?i pe cea institu?ionala a f?r?delegii. M-a ajutat C?t?lin Avramescu, care a sugerat ca shameless s? fie tradus prin excelentul “sfruntat”. A doua dificultate a fost s? conturez caracteristicile societ??ii sfruntate în a?a fel încât ea s? fie recognoscibil? atunci când se manifest? oriunde în lume.

În mintea mea, “societatea sfruntat?” are trei caracteristici principale, independente una de cealalt?, dar care, împreun?, creeaz? o situa?ie poten?ial cople?itoare pentru cet??enii ei. Într-o societate sfruntat?: 1) conceptul de vin?, vinov??ie sau ru?ine aproape c? nu exist?; 2) impunitatea este disponibil? pentru orice crim? ?i 3) este foarte lesne s? “tragi chiulul” ?i s? te sustragi de la orice obliga?ie. (Prin “a trage chiulul” încerc s? traduc termenul englezesc de “Free Riding” care, în Teoria Actorilor Ra?ionali (“Ra?ional Choice”), îi identific? pe cei care îi las? pe al?ii s? fac? efortul ?i s? pl?teasc? costurile unei ac?iuni colective, ei bucurându-se doar de avantaje, f?r? s? fi contribuit în vreun fel.)

S? ne-n?elegem, nu doar România este o “societate sfruntat?”, sunt ?i altele. (Andi L?zescu a sugerat chiar s? concep un Index al “ru?inii sociale” similar celui propus de Transparency Interna?ional.) Spre pild?, lipsa sentimentului de vinov??ie ?i lipsa ru?inii sunt din ce în ce mai vizibile ?i în Occident: etica religioas?, care se f?cea sim?it? în pofida accentului pus pe ra?iune din Secolul Luminilor, este pe cale de dispari?ie. Uita?i-v? la cum se manifest? lipsa de jen? în art?, în mod? sau în comportament… La noi, ateismul impus de comunism face c? ideea de vin? în fa?a lui Dumnezeu s? par? aproape hazlie. Tupeismul a devenit cartea de vizit? a celor care ajung.

Cred c? un alt motiv al obr?zniciei generalizate este legat ?i de faptul c? nici Occidentul, nici noi nu am cunoscut r?zboiul timp de 60 de ani. De aproape 3 genera?ii nu am mai fost izbi?i de pierderi masive de oameni ?i bunuri – genul de pierderi care te fac s? te sim?i neînsemnat ?i umil în fata Destinului s?u a lui Dumnezeu. Absen?a sentimentului de ru?ine face posibil aproape orice abuz, iar impunitatea pare c? este de vânzare. Politicienii ?i-o cump?ra intrând în parlament, unde primesc imunitate. Oficiali ai statului pot fi corup?i cu câ?iva litri de palinca sau cu caltabo?i, agen?ii de poli?ie închid ochii ca s? nu se oboseasc?, în politica opozi?ia doarme, iar societatea civil? e atât de slab?, încât abia po?i conta pe vigilenta ei.

F?r? o cultur? a responsabilit??ii ?i dat fiind laxismul general, nici nu e de mirare c? oamenii trag chiulul ?i se sustrag de la obliga?ia de a fi corec?i. Ca în “teoria pasagerului clandestin”, e mult mai simplu s? îi la?i pe ceilal?i s? se zbat?, iar tu s? culegi doar roadele ordinii, atâta cât? este, f?r? s? contribui în niciun fel la ea – ba dimpotriv?. La noi doar “prostii” observa regulile, ?mecherii le evita sau le reinterpreteaz? în avantajul lor. Iar romanul cu bun-sim?, plecat de la ?ar?, e u?or tentat s? se ascund? în anonimatul ora?ului, atunci când are ceva s?-?i repro?eze.

În climatul ?sta, te întrebi mai curând cum de mai exist? oameni corec?i, când via?a noastr? pare o jungl? hobbesiana, în care fiecare suntem în r?zboi cu to?i ceilal?i. Solu?ia lui Hobbes, Leviatanul, înseamn? acceptarea unei solu?ii autoritare pentru a st?vili debandad?. Dar returul la autoritarism este un pre? prea mare pentru a cump?ra lini?tea noastr?. Întrebat cum se face ca pe lume exist? oameni corec?i chiar atunci când ar putea tri?a, Socrate, în Republica lui Platon, ofer? drept explica?ie nevoia noastr? de armonie interioar? – faptul c? a face ce este corect, just sau drept ne d? nu doar pace sufleteasc?, dar chiar ?i acea efemer? fericire dup? care alergam cu to?ii. Poate c? pentru cinici explica?ia aceasta r?mâne neconving?toare.

Dar mai este o explica?ie – furnizata chiar de Teoria Actorului Ra?ional – ?i anume, ca f?r?delegea îl costa pe f?pta?. Chiar dac? statul este prea corupt – sau coruptibil – ca s?-i penalizeze pe infractori, economia de pia?? nu-i iart?. Incorectitudinea este pedepsit? acolo unde doare, în economie – adic? în bani. O proast? reputa?ie, fie a unui individ sau a unui grup, este taxata prin m?rirea costurilor de tranzac?ie. Spre pild?, proast? reputa?ie a domnului X îl împiedica s? g?seasc? un job bine pl?tit, deci incorectitudinea îi afecteaz? portofelul. Sau, dac? domnul Y s-a dovedit a fi prost platnic în trecut, s? zicem, el este penalizat de c?tre banca prin neacordarea de credite sau prin m?rirea dobânzii la care poate împrumuta.

La fel, proast? reputa?ie a unui stat (fie pentru c? schimb? prea des regulile, fie pentru c? nu ramburseaz? împrumuturile la timp, fie pentru c? tolereaz? corup?ia) este taxata rapid de pie?ele financiare interna?ionale. La fel ca pentru indivizi, finan?a interna?ional? penalizeaz? proast? reputa?ie prin m?rirea ratei la care statul poate împrumuta pe pia?a de capital sau prin sc?derea ratingului de ?ar? – ceea ce, de asemenea, cre?te costul împrumuturilor ?i, în plus, îi alung? pe investitorii str?ini. Recenta sc?dere a ratingului de ?ar? al României a fost un avertisment în acest sens.

Cu alte cuvinte, chiar atunci când statul este prea slab sau prea corupt s? fac? ordine în propria-i ograd?, o economie de pia?? func?ional? ofer? un antidot: taxeaz? incorectitudinea sau f?r?delegea ?i o penalizeaz? în bani.

Deci, etica pie?ei ne salveaz? pe to?i, chiar ?i într-o societate sfruntat? – f?r? s? fie nevoie s? recurgem la autoritarism.

Categorie: Blog

Eu, tu, toti Mailat!

Posted on November 7, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/eu-tu-toti-mailat-4106.html

Dat?: 7 noiembrie, 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22-Comentarii Economice ?i politice
Titlul articolului: Eu, tu, toti Mailat!

Nu vreau sa vorbesc de faptul ca strsinii discrimineaza “la gramada” si ca italienii ne-au pus pe tosi romanii, cinstisi sau tâlhari, în aceeasi oala. Asta ne doare, ca orice injustisie. Vreau sa vorbesc, în schimb, despre reacsia noastra.

Observ cu uimire ca politicienii, analistii si presa noastra sunt ori aocasi de reacsia Occidentului, ori nu stiu cum sa se desolidarizeze mai repede de Nicolae Romulus Mailat, agresorul roman al italiencei moarta la Roma dupa agresiune. Tosi amintesc ca Mailat e rom (ca si când romii nu sunt si cetaaeni romani), ca a fost deja condamnat si închis înainte de a pleca din aara, bref, ca nu ne reprezinta pe noi, majoritatea celor oripilasi de crima sa. Oarea!

Eu, una, cred ca Mailat este, ca mulsi alsii, produsul societasii noastre bolnave si ca, în loc sa ne ascundem dupa degete, mai bine ar fi sa ne recunoastem responsabilitatea pentru ceea ce cream zi dupa zi în România si în afara ei. Fiecare dintre noi contribuim la procesele de faradelege, agresiune si violenta, fie ca o facem activ, precum Mailat, sau pasiv, neindreptand lucrurile strâmbe când ne ies în cale.

Lipsa de responsabilitate ne este fatala si din cauza ei am ajuns în stadiul în care aarile precum Italia creeaza legi speciale pentru a ne expulza pe tosi mai uaor. Într-adevar, este o injustisie si o discriminare – si avem dreptul, chiar obligasia de a o contesta legal. Dar nu trebuie sa uitam din ce cauza am ajuns cu tosii în punctul acesta.

Avem exemple cu duiumul, în fiecare zi, ce ilustreaza pasivitatea noastra fatala. Ieri, într-un taxi, am trsit o scena în aparenaa neînsemnata: o masina merge cu mare viteza pe contrasens sub nasul polisiei. Ofiaerii, la volan, se distreaza de atâta îndrazneala, fara sa faca vreun gest împotriva violarii atât de obraznice a Codului Rutier. Când îl întreb pe aoferul de taxi de ce nu se revolta si nu a facut nici macar un apel de faruri cstre masina ce-i venea cu viteza în faaa, îmi zice “La ce bun, doamnaa”. “La ce buna!a”, am întrebat incredula. Cred ca visez si ma lansez într-o tirada în care punctul culminant este: “Domnule, dar dumneavoastra plstisi din buzunar salariile ofiaerilor de polisie – chiar va place sa iesisi în frig si ploaie sa muncisi pentru ca ei sa stea degeabaa!”. Am speranaa ca argumentul meu va percuta, caci, înainte de incident, aoferul tocmai se plânsese de cât de greu îi vine sa-si câstige pâinea. În loc de revolta însa, halucinantul lui raspuns vine pe cât de inaudibil, pe atât de implacabil: “Nu am nicio putere, Doamna”.

Acest aofer – un om cinstit si muncitor – va continua ca si mulsi alsii sa-si plânga de mila si sa trsiasca o viaaa lipsita de confruntari, dar frustrata si, poate, nu tocmai împlinita. Proverbul nostru cu “Capul plecat”… are o a doua rima pe care ne încapaaânam s-o ignoram – din ce stiu eu suna cam aaa: “Capul plecat, sabia nu-l taie / Dar cu umilinaa lanaul înconvoaie”. Eroismele, mici si mari, care îndreapta ce e strâmb sunt nu doar satisfacstoare, dar si necesare, chiar indispensabile. Ele costa: nervi, sanstate, poate chiar mai mult. Deunazi am fost scuipata, de-adevaratelea, de un barbat caruia am îndraznit sa-i spun sa nu-si parcheze masina pe trotuar lipit de bloc, ca nu se poate trece. A doua zi masina lui era parcata cu 50 de cm mai încolo… A meritat dezgustul unei flegme pe obraz ca sa câstig jumstate de metrua Cu siguranaa, pentru bstrânicile din cartier, care nu au pe unde trece, când, mergând acasa cu pachete grele, se echilibreaza sprijinindu-si mâna de zid…

Epilogul episodului cu scuipatul m-a facut sa-mi dau seama cât de uaor suntem corupsi de permisivitatea generala, cât de repede ne pierdem ascusimea simaului datoriei si corectitudinii. Astazi m-am pomenit parcând aiurea pe trotuar. A trecut pe lânga mine o cunostinaa. M-am scuzat, jenata ca “m-a prins” cu mâaa-n sac – tocmai pe mine, marea justisiara. Mi-a spus: “Nu va preocupasi – la câte masini sunt…” si a trecut mai departe. Sincer, mi-ar fi placut sa aiba reacsia diametral opusa – sa nu ma ierte.

Asta ne reproaez noua, romanilor – ca nu ne pasa, ca suntem resemnasi. Ca prea mulsi polisisti sunt plstisi degeaba si prea mulsi funcsionari. Somnul acesta al nostru naste monstri – ca sa parafrazez un spot TV.

Asta ne spun strsinii, în felul lor, acuzându-ne colectiv – mesajul lor implicit este ca societatea româneasca trebuie sa se autoreglementeze. Daca nu, o va reglementa situasia din strsinstate, prin expulzare. În România, tâlharii, infractorii si corupsii trebuie sa simta ca nu scapa nepedepsisi. Laxismul nostru – cel oficial, al statului, si cel privat, al resemnarii colective – produce Mailati, aaa cum tot acelasi laxism l-a produs nu demult pe Ceauaescu.

Va aducesi aminte de preaedintele Kennedy care spunea: “Ich bin ein Berliner!”, pentru a se solidariza cu jumstatea din oraa ocupata de armatele sovieticea Sau de prima pagina din Le Monde care titra, dupa 11 septembrie: “Nous sommes tous Americains!”. Posi sa te solidarizezi si cu raul – nu ca sa te disculpi, cum facem noi acum -, ci ca sa-si constientizezi responsabilitatea. Poate daca realizam ca tosi suntem “Mailat” când acceptam fara sa intervenim faradelegea, hosia, violenta sau abuzul din jurul nostru, în viaaa de zi cu zi, ca în politica si în afaceri, bref, peste tot, poate atunci, în fine, ne va fi insuportabil sa ne privim dimineaaa în oglinda. si poate atunci ne vom schimba. Schimbarea noastra va crea condisii în care Mailatii nu vor aparea cu atâta uaurinaa si, când apar, nu vor avea atâta impunitate. Atunci, în fine, vom exporta Mailati corecsi, nu tâlhari si nu va mai fi nevoie, în strsinstate, de campanii, reprobabile, antiromânesti.

Categorie: Blog