December « 2007 « sandrapralong.eu

România la 18 ani

Posted on December 18, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/romania-la-18-ani-4193.html

Dat?: 18 Decembrie, 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22- Comentarii Economice ?i Politice
Titlul articolului: România la 18 ani

O bun? prieten? din Paris a mamei, auzind c? în fiecare s?pt?mân? îmi v?rs n?duful într-un articol, mi-a spus: “Dar nu e bine s? scrii doar despre ce nu merge, trebuie s? ai ?i un mesaj pozitiv”. Cred c? are dreptate, deci îmi iau angajamentul s? am ?i ceva bun de spus începând de azi. Dar, dat fiind c? un articol de revista reflecta o stare de spirit – fie ea trec?toare -, faptul c? trebuie s? m? constrâng s? privesc ?i partea plin? a paharului spune deja multe în sine ?i despre mine în aceast? perioad?, dar ?i despre ce este în jur…

Îmi propun deci s? m? uit la adolescen?? Românie, proasp?t logodit? cu un tân?r de bun? familie european?, în zilele majoratului ei. Cine este ea? ?i ce aduce în familia în care a intrat?

Cu siguran?? aduce mult? frumuse?e – o frumuse?e pu?in s?lbatic?, e-adev?rat, dar o frumuse?e profund? ?i s?n?toas?. “Gene bune”, ar spune prietena din Paris a mamei. Pe România, dac? ar fi s? o descriu ca pe o fiin??, o v?d înalta ?i sub?ire, brunet?, cu ochi alba?tri ?i tenul smead, c-un râs puternic, dar cu o voce pl?pând?, când are în fine ceva de spus. E timid? ?i nu prea ?tie ce vrea. Un pic smucit? ?i nu prea manierat?, încurca tacâmurile la masa – neobi?nuit? cu atâtea feluri de mâncare – ?i pune coatele pe lâng? farfurie. În general, mai are multe de înv??at – st?pânirea de sine, polite?ea – ca s? fie o adev?rat? “lady” în lumea în care a intrat.

Dar acum poate în fine s? se relaxeze, s? se lase s? gândeasc?, c-o face tare bine – am uitat s? v? spun c? este sclipitor de de?teapt? ?i de iute la minte ?i c? le înva?? pe toate într-o clip?. Doar c? nu ?i-a g?sit înc? vocea – nu ?tie bine cine este ?i ce rol are în aceast? mare familie în care a intrat. Pentru moment, e pe post de rebel?.Face prostii (mai mari sau mai mici) care agaseaz? ?i, în loc s?-?i asume r?spunderea, da vina pe al?ii. Iar asta enerveaz? cel mai tare. C?ci, cu toat? profunzimea ei de sentimente, e înc? un pic imatur? pentru vârsta ei – dar are antecedente familiale, e de în?eles. A crescut mai mult singur?, tat?l fugar, iar mama ?i familia s-au sacrificat ca s? o aduc? pe lume ?i-au murit la na?tere. P?rin?ii adoptivi au încercat s? o înregimenteze într-o alt? lume, s?-i preg?teasc? un alt destin. Ea s-a zb?tut, mititic?, s? scape de soarta ce i se pecetluise ?i a r?mas cu apuc?turi de golan. A fost b?tut? ?i abuzata de mic?, deci nu este de mirare violenta de care d? dovad?; dar, intrând într-o familie tihnit?, cu siguran?? se va lini?ti ?i ea. Important este s?-?i g?seasc? acum calea. Ce are ea de dat lumii în care se g?se?te? Doar nu este o hoa??, cum spun unii care au v?zut-o furând, ?i nici o mincinoas? – dac? o face, este din lene sau din nep?sare ?i, în general, din faptul c? nu prea ia via?a ?i mai nimic foarte în serios. Dar clar, ceva de spus are – firea ei tr?deaz? o mare puritate, o inocent? înduio??toare sub manierele de mahala. E plin? de contraste aceast? tân?r? Românie de 18 ani. A tr?it multe la frageda-i vârsta – lucruri urâte ?i rele, cum am spus, c?ci a fost violat? ?i abuzata chiar de p?rin?ii adoptivi, iar asta o înva?a cinismul ?i sufl? ?i-n iaurt. Dar ?tie c? cei care i-au întinat puritatea ?i i-au abuzat încrederea vor disp?rea – ?i nu vor lua nimic cu ei pe lumea cealalt?, decât poate gustul amar al de?ert?ciunii de a fi batjocorit un suflet fraged pe care erau chema?i s?-l scoat? la lumin?. Ea va r?mâne un om marcat, dar liber. Poate c? va povesti lumii cum este s? te înclini f?r? s? te rupi ?i în suflet s? r?mâi poet – s? vezi frumuse?e ?i fr?gezime chiar ?i acolo unde al?ii arunca noroi.

Poate c? asta este menirea ei pe lume – s? fie o voce a celor care încearc? s? cread? într-o lume mai bun?, mai adev?rata ?i mai justa, într-o lume în care cu to?ii ?tim c? nici unii nu lu?m nimic dup? noi la moarte, ci l?s?m totul în custodia celor care r?mân ?i care ne judeca, aspru, separând cu u?urin?? binele de r?u. Poate c? vocea ei este menit? s? arate lumii c? nu exista tinere?e f?r? b?trâne?e ?i nici via?? f?r? de moarte ?i c? Judecata de Apoi se petrece chiar aici, pe p?mânt, când l?s?m urma?ilor no?tri toat? povara gre?elilor noastre…

Poate c? asta trebuie ea s? spun? în lumea în care a intrat – o lume în care mai curând conteaz? ce ai decât cine e?ti ?i ce gânde?ti sau ce sim?i. O lume în care ca s? ai, nici nu mai conteaz? ce faci, cine e?ti sau ce sim?i. Poate c? e rolul ei s? spun? c?, din moment ce nimic din ce avem cu noi nu lu?m, singurul lucru care conteaz? cu adev?rat este ce sim?im – ?i c? de asta ei îi place atâta s? râd? ?i s? plâng? de toate, ?i bune, ?i rele. ?i face asta nu de 18 ani ?i nici de 89 sau de 1900 de ani, ci de când erau oameni pe aceste meleaguri ?i î?i împodobeau ulcioarele cu pictura, ca s? simt? în fiecare zi pl?cerea frumosului. Este mai b?trân? decât pare, tân?ra Românie, ?i mai în?eleapt? decât arata prin comportamentul ei recent. De fapt, de când e via?a care ?tie de sine pe acest p?mânt, mesajul ei este ca absolut to?i suntem la fel: o ap? ?i-un p?mânt. Plec?m pe lumea cealalt? goi de avu?ie, dar – poate – boga?i în sentimente. ?i, pentru asta, trebuie s? tr?im.

Categorie: Blog

Nu-ti surprinde niciodata aliatii…

Posted on December 12, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/a-href-nu-ti-surprinde-niciodata-aliatii-4177html-titlenu-ti-surprinde-4177.html

Dat?: 12 decembrie, 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22- Comentarii Economice ?i Politice
Titlul articolului: Nu-ti surprinde niciodata aliatii…

Nu sunt înregimentata politic si în general evit si comentez actualitatea “partizana”, caci aa avea prea putine lucruri bune de spus. Dar m-a surprins atât de tare lipsa de abilitate cu care a luat fiinta noul Partid Democrat Liberal (PDL), ca nu pot si nu scriu ceva pe aceasta tema.

Cred ca actele constitutive creeaza un fel de ADN al noului corp si imprima un “pattern” care risca si se reproduca pe durata vietii. De exemplu, faptul ca unul dintre actele constitutive ale noii Romanii postdecembriste a fost un simulacru de proces contra lui Ceausescu a contribuit în a crea un nou organism statal în care domnia legii este si ea un simulacru la toate nivelele. În cazul PDL, pattern-ul releva aubrezeala (care vine din graba) si tradeaza lipsa de respect pentru membrii partidului, mai ales pentru baza.

Membrii de la firul ierbii sunt temelia oricarui partid – ei trebuie motivati în primul rând si militeze si si implementeze pe plan local deciziile de la centru. Fara ei, partidul nu existt, ramâne o constructie virtualt, pe hârtie. Membrii sunt deci cei mai temeinici aliati ai oricarui lider de partid – ca si conduci partidul, trebuie si te asiguri de suportul lor.

Bunicul meu, generalul Alexandru Budis, care a scris vreo 23 de carti – multe despre strategie si tactica militara -, m-a învatat un lucru cu care nu am dat grea ori de câte ori l-am aplicat. Acesta este îndemnul de “a nu-ti surprinde niciodata aliatii”. Pare simplu si de bun-simt, dar iata ct, de cele mai multe ori, nu este.

De ce nu-i bine si-ti surprinzi aliatii, veti întreba. Cei care cred ca le atiu pe toate îmi vor aminti ca Sun Tzu, în Arta razboiului, tocmai face o pledoarie întreaga pentru necesitatea surprizei ca element esential în câatigarea unei batalii. Da, ata este, dar între aliati nu e vorba despre o batalie, dimpotriva. Aliansele sunt rezultatul cooperarii, nu al conflictului dintre parti. Deci daca de la aliat vrei cooperare, ce trebuie si faci ca si-l tii aproapea Pti, în primul rând trebuie si-l consulti, si-i arati ca opinia lui conteaza – în alte cuvinte, ca îl respecti si ca-ti este un adevarat partener pe care îl consideri egalul tau. Daca îl respecti, îi respecti si opinia, pe care o soliciti înainte de a actiona, nu-i ataa Ergo, eviti cu tot dinadinsul si-ti pui partenerul în fata unui fapt împlinit.

Orice surpriza înseamnt, pentru partener, o anumita tradare – o demonstratie de lipsa de respect pentru rolul siu în parteneriat. Cu prima ocazie îti va reprota lipsa de consideratie, iar maniera cea mai buna si ti-o reproseze în mod eficace (ca si te prinzi de cât de tare l-a durut gestul tau) este si riposteze cu aceeati moneda – adica si faca si el la fel si si te puna si el pe tine, partenerul siu, în fata unui alt fapt împlinit…ti unde duce astaa Evident, la destramarea rapida a parteneriatului. Nimic, niciun aranjament, oricât de temeinic ar fi, fie el bazat pe încredere sau pe interes comun, nu rezista lipsei de respect – or, faptul cel mai grtitor ca în fond respectul lipseate este însati surpriza de a-ti pune partenerul în fata unei decizii luate fara si-l fi consultat.

Asta este exact problema actului constitutiv al PDL, care ti-a pus baza în fata unui fapt împlinit.Exista câteva strategii care pot si repare raul facut, dar nu despre asta vreau si vorbesc aici, ci despre politica româneasca în general si despre inabilitatea noastra de a pastra aliansele altfel decât cu forta, prin amenintare sau tantaj, cu toate ca exemple de alianse relativ statornice exista în multe alte culturi decât a noastra.Cred, fara si exagerez, ca marea noastra tara culturala este ca suntem, sincer, destul de proati, chiar atunci când vine vorba de interesul nostru. Ne lasam mânati de orgolii si de vanitati, îi dispreauim pe ceilalti si ignoram un lucru de bun-sima – anume ca nu putem face nimic temeinic fiecare de unul singur si nici în grup restrâns. A trecut epoca aceea în care puterea putea fi concentrata si utilizata de catre un individ sau o minoritate. În ziua de azi, a globalizarii si a transparensei informationale, trebuie si-ti creezi o resea cât mai larga pentru a primi suport din toate partile pentru ca un proiect – si mai ales unul politic – si reuseasca.

În alte cuvinte, prostia noastra vine din faptul ca nu atim si apreciem importanta echipelor si nu atim si le construim, iar motivul pentru care nu atim si le conducem este pentru ca suntem prea aroganti. Aroganta ne face si nu ne respectam partenerii de echipa si si credem ca putem porunci oamenilor ce trebuie si fact, fara si-i includem în planul nostru si fara si îi consultam. Pe scurt, culmea prostiei este când aroganta dauneaza propriului tau interes. Vorba proverbului: “Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”. Veti spune ca în perioada în care jurnaliatii sunt justitiarii noatri si presa îti baga nasul peste tot, rastalmacindu-le pe toate, efectul de surpriza în crearea PDL nu era destinat membrilor viitorului partid, ci presei. Dar asta este o tactica total gretita – nu-ti sacrifici aliatii pentru a lovi prin ricoseu un inamic imaginar. Englezii au o expresie evocatoare: “Nu trebuie si-ti mutilezi nasul ca si-ti bati joc de propria-ti fata”.

Cred ca abilitatea noastra nefericita de a ne surprinde aliatii a fost, de asemenea, unul dintre motivele principale pentru care s-a destramat si Alianta D.A. – atunci, la început, când Traian Basescu a început si vorbeasca despre alegeri anticipate fara si-i consulte în prealabil pe liberali. Aceatia s-au simtit lezati de a fi puti în fata unui fapt împlinit si de acolo s-a nascut suspiciunea ca presedintele le “coace ceva”, caci surpriza naate neîncredere. Iar neîncrederea escaladeaza si se acumuleazt, aducând dupa sine un întreg cortegiu de gesturi care stârnesc si mai multa neîncredere. Nu atiu cum se va solda episodul PDL, dar atiu ca un partid nascut în lipsa de încredere va crea putine premise pentru o cârmuire colegiala si un lucru în echipa fructuos. Or, daca un nou partid care se naate nu este capabil si creeze o echipa în care oamenii de la baza si simta respectul celor de la vârf, ce tanse sunt ca aceasta echipt, odata ajunsa la putere, si respecte baza atrii – adica pe cetatenii eia “Nu-ti surprinde niciodata aliatii” se aplica tuturor guvernantilor noatri, fie politici, fie economici, carora trebuie si le amintim ca oamenii nu sunt o “masa de manevra” ca în comunism, ci reprezinta aliatii indispensabili fara de care niciunul dintre proiectele lor nu poate fi de succes.

Categorie: Blog

Ce-ti doresc eu tie…

Posted on December 5, 2007 by Sandra Pralong

· http://www.revista22.ro/a-href-ce-ti-doresc-eu-tie-4163html-titlece-ti-doresc-eu-tie-a-4163.html

Dat?: 5 decembrie 2007
Autor: Sandra Pralong
Publicat în: Revista 22-Comentarii Economice ?i Politice
Titlul articolului: Ce-ti doresc eu tie…

Am recitit recent poezia lui Eminescu, curioasa si înaeleg o urare care ne vine dinainte ca România si fie mare – într-o vreme când aspiram în principal si fim… mareti! La epoca respectiva, independenta era principala noastra preocupare, de unde ti îndemnul poetului la vitejie ti victorie, la vise negre de razbunare ti la “spada de sânge fumegând”… În acea vreme, maretia se masura prin vitejie ti curaj.

Dar acuma Ma întreb ce-ar scrie Eminescu astazi, în 2007 – ce ne-ar uraa Ce ti-ar dori pentru aara sa de glorii, aara sa de dora Eu, una, am o lista de atribute care cred ca ne-ar prinde bine tuturor ti doresc si v-o împartaaesc, asteptând ca cineva cu mai mult talent decât mine si scrie o poezie – sau si le transmita în acea forma moderna de haiku pe care o numim publicitate – în aaa fel încât si o recite copiii la acoala ca pe o mantra de când sunt mici.

În primul rând, i-aa cere poetului si ne îndemne si avem caracter. Este indispensabil maretiei ti reprezinta o forma de curaj – adica ceea ce spunem si ti facem, si fim parolisti ti si ne onoram cuvântul ca pe noi întine. Asta, evident, cere mai întâi si ne onoram pe noi întine, iar la capitolul asta stam cam prost. Fac o paranteza ca sa-l întreb pe poet daca ti pe vremea sa era atâta mizerie – fizica – în jura Tot atâtea gunoaie aruncate pe trotuar ti saci de ordura menajera lasati de gospodine direct în stradaa Dar în casele oamenilor, tot atâtea bai murdare, de numai la “spalat” nu te gândesti când esti acoloa ti tot atâtea bucstarii de-ti întorc pe dos stomacul cu tot ce-ai mâncata Am încheiat aici scurta paranteza, dar l-aa îndemna pe poet si ne compuna o mare oda a curaaeniei fizice mai întâi, ca si aspiram mai lesne ti la cea morala.

Sa avem caracter ne-ar permite si stim si spunem lucrurilor pe nume ti si cerem ce ni se cuvine fara si ne jenam. Ati remarcat cât suntem de stângaci când e vorba si spunem ceva neplacut pe fata – cum evitam bârfind sau, când nu avem încotro, cum ne fâstâcim ca niste adolescenti timizia Sau cum ne enervam de lesne ti devenim chiar violenti – verbal sau fizic -, atunci când suntem contrariatia Când ceilalti nu ne fac pe plac, întoarcem spatele aâfnoti ti trântim usa exact precum copiii mici care-ti iau jucariile ti pleaca, prea fragezi si articuleze exact ce vor sau si gaseasca un aranjament profitabil atât lor, cât ti celor din jur. Probabil ca lipsa de caracter ne face ti mai înclinati spre furt decât pe altii, caci preferam si ciupim ceva, pe-ici pe-colo, sau si umflam un pic factura, în loc si cerem o rasplata adecvata pentru munca noastra.

Ca si fim mareti, ne-ar mai fi util daca poetul ne-ar îndemna si fim ceva mai gospodari. Adica si lasam un pic fumurile despre grozavia noastra ti si ne apucam mai curând de treaba: modesti ti realisti. Ne-ar ajuta daca ne-am da seama ca nu vor veni nemtii si ne faca ordine în aara, elvetienii si ne întoarca ceasurile ca si venim la munca la timp, americanii si ne salveze (de noi întine), europenii si ne hraneasca ti martienii si ne instruiasca. Tot noi trebuie si le facem pe toate, cu metoda, perseverenaa ti rabdare.Ca si fim mareti ar fi, de asemenea, necesar si fim solidari. si înaelegem ca lucrurile rele care li se întâmpla celorlalti – fie marunte, fie mari, cum ar fi privarea de libertate, telefoanele ascultate fara mandat, abuzuri de tot soiul – ni se pot, de asemenea, întâmpla ti noua. Doar cu domnia legii suntem cu totii la adapost. Deci este necesar si ne luptam pentru drepturi sau împotriva injustitiei, chiar când nu ne priveste în mod direct, caci urmstoarea victima putem fi chiar noi, iar atunci vom avea, la rândul nostru, nevoie de ajutorul celorlalti.

Mâna în mâna cu solidaritatea, l-aa îndemna pe poet si ne ureze si fim mai… simtiti – mai ales atunci când avem putere ti bogstie. Fratele bunicului meu, George Budis, a compus un minunat colind de Craciun intitulat Din an în an, iar una dintre strofe este: “ti nu uita când esti voios, romane, si fii bun!”. Dar nu este suficient si fii bun crestin ti sa-ti împarti avutia (este treaba statului si se ocupe prin taxe sau încurajând filantropia). Ca si fim mareti trebuie si fim constienti – mai ales aceia dintre noi care se lauda cu avutie ti acces – ca puterea vine împachetata în obligatia de a fi responsabil pentru cei slabi ti fara de putere. De exemplu, într-un oraa marea, amecherii în “jeepane” cu geamuri negre nu împroaaca trecstorii cu noroi trecând pe galben, ci se gândesc la pietoni mai degraba decât la graba lor proprie… ti daca amecherii nu au cei aapte ani de-acasa, politia – ti presiunea sociala – trebuie si le aminteasca cum trebuie si se poarte.

În final ti se leaga de minune cu ceea ce tocmai am spus, ca si fim mareti cred ca trebuie mai întâi si fim… umili. Nu si devenim niste umbre copletite care abia se târasc, ci si fim umili în sensul celor care au rutine de oameni ti frica de Dumnezeu. si ne dam seama ca nu putem trece cu totii împreuna prin viaaa decât daca înaelegem, precum spune proverbul, ca “ce tie nu-ti place altuia nu-i face”.

Toate aceste atribute sunt apanajul oamenilor maturi ti responsabili. Al adultilor.Deci ca si fim mareti trebuie si crestem mari. La 89 de ani, România nu e chiar un bebelua, dar nici nu are acele sute de ani de exercitiu al democratiei. Dar avem un exemplu, chiar în istoria noastra, de o aara care a stiut sa-ti atinga potentialul atunci când a avut lideri vizionari, care au pus stacheta sus, precum Carol I. Acum fix 100 de ani, leul romanesc era la paritate cu francul francez, România gazduia o expozitie internationala cum doar Parisul mai avusese una ti, da, aaranii se rasculasera excedati de atâta nedreptate. Poate de data asta evitam rascoala. La Multi Ani, România! La trecutu-ti mare, mare viitor!

Categorie: Blog